Motto: "Ar trebui să ne trăim vieţile
ca şi cum Isus s-ar întoarce
în această după-amiază"
Jimmy Carter
Am prieteni care nu cred în "încălzirea globală". Asemenea perioade au mai fost, spun ei, cum au mai fost și mici glaciațiuni, nu e ceva apocaliptic. În fine, ce să răspund?… Că avem parte de temperature la care, în copilărie, acum 40 — 50 de ani, nici nu credeam să existe decât în Sahara? Că se desprind și se topesc ghețarii Antarcticii și Arctica e pe cale le dispariție — că, de fapt lumea e pe cale de a se schimba într-un deșert bântuit de furtuni? Deci îl las cu dreptatea lui, în care aș spera și eu dacă, din păcate, nu aș simți.
La fel se întâmplă și cu "încălzirea" demenței sociale; de la jenanții care umblă cu nădragii rupți și bărbi a la Socola, la mitocanii cronici ai exprimării publice — pe "mediile de socializare" sau în bietul mediu natural — aceștia sunt indivizii care compun societatea de azi, iar fenomenul se agravează.
Acum, dacă este să aplic teoria amicului, asemenea perioade vor mai fi fost, folosesc această exprimare potrivită pentru paradoxal; dar când, când au mai fost? Răscolind filele istoriei, rămân siderat — amicul are dreptate, sunt asemănări extraodinare cu vremea năvălirilor barbare.
Doar atunci lumea umbla tatuată, lăiață, bărboasă, veșmintele erau pline de "gust" barbar, bizare, ignorând evoluția, estetica, cultura, educația; și atunci se vorbea hidos, obscenitățile constituind firescul, lipsa respectului față de om, supunerea în fața puterii fiind ceva normal, temele legate de sex, forma fizică și mâncare erau și atunci preocupările de bază… Ce mai era?…
Ah, da, încăierările violente din orice, bețiile și halucinogenele, drogurile de azi… Bigotismul decerebrat, pe care azi îl numim New Age, "experiență personală", se manifesta și atunci, prin idolatrii de pripas, șamani și ghicitori, mă rog, vrăjeli și șarlatanii de felul celor care abundă prezentul nostru "evoluat".
Paradoxal, dar și atunci ca și acum, barbarii au apărut într-o lume a decadenței — imperiul roman, lumea greacă și cea elenistică alunecaseră pe panta decadenței, așa cum și lumea de azi caută și trăiește rafinamente absurde, cu care barbaria năvălitorilor se îmbină într-o simbioză apocaliptică — este curva călare pe fiară, pe care Ioan a anunțat-o în cumplitele lui chinuri profetice.
Zilele trecute, unul dintre cei mai buni jurnaliști și analiști politici, Constantin Gheorghe, mărturisea pe blogul său personal că nu crede că scăpăm anul acesta fără un război mare. Aducea și argumente… Ori și mie mi se pare că "încălzirea socială" duce într-acolo; nu știu când Dumnezeu, în afara acelei perioade a barbariei și nebuniei năvălirilor populația civilă accepta să se ia de la gura copiilor și de la sănătate, de educație nici nu se mai pune problema — pentru a se da pe înarmare?
Ba chiar lumea se bucură, e într-un extaz ciudat — amintind tot de demența barbară — când se anunță deplasări de trupe, poziționări de armament greu și rachete ucigatoare de regiuni întregi, pedepsiri cu bombardamente, crearea unor arme și mai colosale în monstruozitatea ei… Ce fel de lume e asta?!
Și acum se găsesc unii să-l numească pe Ceaușescu — "dementul ăla"; da, omul care făcuse din "Pace și Dezarmare" un țel mondial suprem era dement, în schimb propavăduitorii "pericolului" și a cursei înarmării sunt "partenerii de încredere" — nu numai ai noștri, ci ai întregii lumi "civilizate". Ați mai auzit așa nebunie? Da, și o să o mai auziți… până când teamă-mi e că nu o să mai auzim nimic, fiindcă nu vom mai avea cu ce…
Propabil mulți dintre dumneavoastră știu că România condusă de Ceaușescu a fost numită "o măreață națiune" — și probabil cunoașteți și că acestea au fost vorbele lui Jimmy Carter, președintele în funcție al SUA, spuse chiar de la tribuna Casei Albe. Dar nu cred că știți și ce a fost, de fapt, Carter? A fost cel mai credincios, mai cu frică de Dumnezeu președinte american, cel puțin din ultimul secol — un om care nu mințea, pentru că era moral.
De aceea a fost și numit "cel mai slab președinte", fiindcă, spre deosebire de ceilalți care au făcut ce trebuie să facă un "conducător al lumii libere" — să mintă, să ucidă, să ducă războaie de ocupație etc. — Carter a fost un om al Cărții, bun și drept, care a încurajat o lume a binelui — dar și pe cei care, precum românii lui Ceaușescu, o clădeau.
De ce spun asta — fiindcă nici "normalii" României de azi, nici "perfomanții și puternicii" conducători ai Americii de azi nu mai au nici o legătură cu idealurile acelui "dement" și a acelui "mai slab", iar lumea lor, spre deosebire de frumoasa lume a anilor 70, este una rea, decadentă și distrugătoare; o lume a barbariei, care are nevoie de barbari.
Lumea lui Ceaușescu creștea "oameni de tip nou", o altă idée despre care se spune azi că era nebunească; da, un om dedicat idelurilor păcii și prosperității generale, al educării și culturalizării masselor și cultivării eticii și echității, al construirii naționale era o idee nebunească — sau care ținea de poveștile copilăriei, nu-i așa, o copilărie cu zâne și eroi diafani cu săbii și veșminte strălucitoare, călărind cai albi peste nori; acum, poveștile copilăriei sunt cu roboți monstruoși, fantome, zombi și vampiri… iar eroii sunt plini de sânge, vomă și mațe scoase, acoperiți cu zdrențe sau platoșe cu imagistică sinistră, călăresc demoni și se însoțesc cu femei (încă!…) de o sexualitate demnă de fantezii erotice, nu de cărți pentru copii… Normalul și civilizația și-au intrat în drepturi, nu-i așa?
Un tânăr om politic pe care-l apreciez, deputatul (încă) PSD Liviu Pleșoianu, a început să scrie o carte-program — "România — Țara unui VIS posibil". Am reținut o idee forță: "Cred că putem reașeza România în ea însăși doar dacă ne reașezăm pe noi în noi" — ceea ce mi se pare corect. Dar oare mai știm care ne e locul? Sau, precum barbarii cu care am început să semănăm, nu ne simțim bine decât dacă ne suim pe cal și pornim aiurea, să vedem cum e la alții, să le bem băuturile, să le mâncăm mâncărurile, să le încercăm femeile — desigur, pentru toate astea plătim, nu ca barbarii de demult; e ca diferența între vizita la Paris cu TAROM-ul, față de cea cu Wehrmacht-ul.
Vă mărturisesc că nu sunt un călător împătimit decât pe propriile noastre meleaguri; pe ale altora prefer să le parcurg pe itineriile culturii, ale creației spirituale. Nu aș vrea să văd piramidele, în schimb mi-ar place să parcurg cât mai mult din miturile Egiptului care a creat piramidele, nu-mi place atât de mult să zăbovesc în uriașul Mall care este Parisul, cât să citesc o altă și altă pagină a creației spirituale a Orașului Luminilor, numit astfel nu pentru simpaticele bistrouri sau fastuoasele magazine, ci pentru neasemuita cultură.
Posibilitatea de a călători fizic oriunde este încă o formă de a crea barbari, oameni fără legătură cu un spațiu național sau un continuum spiritual; în schimb, prin răpirea timpului și îndoctrinarea consumeristă, acești "călători" în trup sunt prizonieri în spirit, sunt sau devin niște clone programate să aibă senzația că "se simt bine" sau "trăiesc clipa". Același aspect în sesizează și Pleșoianu — "N-avem deloc nevoie să devenim un neam de clone, n-avem nevoie să devenim un popor-surogat, cu linia destinului trasată în laboratoarele altora", scrie tânărul deputat.
În fine, povestea "încălzirii sociale" e lungă, iar din păcate spațiul editorial este… cât este. Iar dacă nu ar fi, nu s-ar povesti, nu? Așa suna povestea, la final. Azi, paradoxal, ar trebui schimbat cu varianta "civilizată", a lumii virtuale — "Dacă nu ar fi, s-ar povesti".
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
