A decedat Augustin Buzura, unul dintre scriitorii cei mai importanți, mai prolifici ai perioadei Nicolae Ceaușescu — s-ar putea spune reprezentativ pentru sprijinul și libertatea de care s-au bucurat creatorii români între anii 1965 și 1980, dacă nu ar fi unele mărturii și mărturisiri ale cenzurii la care ar fi fost supuse lucrările sale. Faptul este până la urmă meritoriu atât pentru Buzura cât și pentru epocă, întrucât ne referim la un campion al tendințelor noncormiste, prezente cu precădere în opera (publicată a) lui Buzura. În plus, "cenzuratul" autor a fost răsplătit de trei ori cu premiul Uniunii Scriitorilor, în 1970, 1974 și 1980.
A publicat între 1970 și 1989 șase romane — Absenții (1970), Fetele tăcerii (1974), Orgolii (1977), Vocile noptii (1980), Refugii (1984), Drumul cenușii (1988) — și volume de proză, din care menționez minunatul "Bloc notes" (1981). După 1989 a scris mai puțin — în cei 27 de ani publicând doar două romane, spre deosebire de cele șase din trecutul renegat.
Dar, după 1989, s-a ocupat de înființarea Institutului Cultural Român, al cărui prim director a fost. A primit statutul de membru al Academiei Române, dar și multe, multe insulte. Faptul că ar fi colaborat cu Securitatea l-a transformat într-o țintă a unor atacuri josnice ale unor publiciști mărunți dar și a unor scriitori plini de invidie pe talentul și succesul marelui scriitor.
Alții, cum ar fi Paul Goma, au emis unele reproșuri care pun sub semnul întrebării anumite aspecte ale activității lui Buzura, după 1989. Un mare semn de întrebare se referă la ceea ce Goma numește distrugerea — "din ordinul impostorului Wiesel" — a volumului de documente "Situația evreilor din România 1939 — 1941".
Dar, pe de altă parte, hai să fim obiectivi, de cele mai multe ori nu se poate face o asociere, o echivalență între creație și caracter. Cazurile sunt nenumărate în aceste sens, îmi vin în minte prea multe exemple și exemplare, vii sau recent dispărute, ca să procedez la o enumerare.
Cert este că Buzura este și va rămâne un geniu al literaturii, iar păcatul epocii noastre face ca aleile lăturalnice ale vieții unui asemenea om să fie cunoscute înaintea căii triumfale care este opera sa. Recent, citeam pasaje dintr-un text imund în care Sadoveanu și alte genii erau numiți "criminali"… Iar ipocrizia ne face să plângem la morți, comerări și aniversari, dar în rest să devorăm promiscuul, bârfa, interpretarea tendențioasă — cu foamea crocodililor care au lăcrimat în propoziția anterioară.
Mihai Gâdea, cunoscutul realizator care a avut șansa de a colabora cu Octavian Paler — alt geniu, care a suferit o reconversie ideatică mult mai radicală — a citit în emisiunea sa un fragment dintr-un editorial din "Cultura", revista lui Buzura, a Fundației Culturale Române.
Sigur, nu se pot compara editorialele cu romanele, cu operele literare, valoarea articolelor de presă ține și de demersul contextual; merită citit — iar ca mostră vă prezint un alt fragment in același editorial "Mândria de a fi slugă".
"(…) Asediul brutal, imediat după ultimul război, dar şi după Revoluţie asupra valorilor naţionale şi a tradiţiilor ar ocupa un loc de cinste chiar şi într-o Istorie universală a prostiei. Măcelărirea cailor odată cu apariţia primelor tractoare este un alt exemplu, luat la întâmplare. Numirea în funcţii de răspundere a ignoranţilor şi taraţilor. „Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti"? se întreba Arghezi. Astăzi, după nişte zeci de ani, am ajuns să fim din nou raiul diletanţilor, activiştilor, învârtiţilor şi veleitarilor care au infestat, incredibil de repede, apele curate ale Revoluţiei şi, fireşte, libertatea a îmbrăcat foarte repede uniforma lor. Explicaţii? Nu ştim să apăram ceva ce, până nu demult, n-am avut niciodată. Moise şi-a ţinut poporul în pustie până au murit toţi cei care au fost robi în Egipt. La noi, cei ce au fost robi în comunism nu mai au importanţă, dar ne înspăimântă urmaşii lor pentru care libertatea nu are nici un înţeles. Trăiesc într-un spaţiu fără valori, fără istorie, fără credinţă şi cu dispreţ pentru cultură şi educaţie. Altfel, europeni, anticomunişti şi vegetarieni care nu concep viaţa fără seminţe de cânepă. Vorbesc mai mult decât înţeleg şi, în comunicarea scrisă, pe facebook, desigur, folosesc pe î din i şi iubind diaspora pe care n-o cunosc îşi manifestă preţuirea pentru preşedinte (…)".
Despre Augustin Buzura mai notez doar că, indiferent de pasajele din editoriale precum cel citat, atunci când viața lui va fi pe scurt parcursă în prefața sau postfața uneia dintre marile sale opere, întotdeuna se va scrie: născut într-o comună maramureșeană, pe 22 septembrie 1938, tatăl muncitor, mama țărancă, prima generație de copii care au mers la școală după 1944. Un geniu care a avut șansa să învețe carte și să creeze carte într-o Românie care a prețuit cartea.
P.S. Sper să nu se înțeleagă din titlu că îl numesc ipocrit pe Augustin Buzura; geniile nu pot fi ipocrite, opera lor e desupra sincerității și ipocriziei. Omul, în cazul lui Buzura, una peste alta, a fost cu adevărat mare, nu există argument biografic care să-i răstoarne această statură.
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
