" Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri."
Alexei Mateevici —
"Limba noastră", 1917
În primele mele săptămâni de activitate parlamentară am avut parte de un eveniment legislativ interesant — am participat, din partea PRM, la comisia de mediere (Cameră — Senat) pentru forma finală a legii care pedepsește promovarea și comercializarea de obiecte și materiale de propagandă fascistă, nazistă, antisemită, mă rog, unul dintre actele normative care gravitează în jurul acestei teme spinoase — antisemitism, holocaust retorică revizionistă etc.
Mai tânăr fiind, avusesem prilejul să mă confrunt cu o situație în care am văzut ce înseamnă o reacție a grupărilor care asigură memoria holocaustului și a evreilor, în general. Puternicul Anti Defamation League luase atitudine pentru trei rânduri — chiar atât, trei rânduri în finalul unui pamflet scris de un coleg de-al meu — iar guvernul României tremurase!
O părere spusă așa, din prima, ar fi că organizațiile evreiești reacționează supradimensionat; dar, reflectând mai bine, îți dai seama că au dreptate; într-o lume în care totul este călcat în picioare, totul este batjocorit și târât în derizoriu, există o reticență în a vorbi de rău pe evrei sau de momente dramatice al istoriei poporului ales. Deci, da, evrei au dreptate și, ca în multe alte situații, oferă un exemplu care ar trebui luat în seamă.
Deunăzi, Bucureștiul a suportat spectacolul ciudat, pentru unii chiar dezgustător, al "paradei homosexualilor", așa numita "Gay Pride", ajunsă la a treisprezecea ediție. În fine, hai să spunem că această bătaie de joc la adresa moralei românești este un preț pe care trebuie să-l plătim pentru ca "frații mai mari" din Occident să ne mângâie pe creștet apreciativ…
Problema este că bătaia de joc nu se oprește la acest stadiu, ci se manifestă sub formă unui atac la instituția fundamentală a spiritualității românești, Biserica Ortodoxă Română. Iată un fragment, scris de un puști gay, colaborator al unui site cu audiență mare, un stil de manifestare scrisă inventat, evident, tot în America. De ce are audiență site-ul? Fiindcă este scris vulgar, insultător, obraznic, incult, cu un praf de lectură de pe net, adică exact cum place azi, mai ales celor ce se cred cu "mintea deschisă". Iată un citat:
"Indiferent că ești ateu militant sau pupător de hoituri profesionist, când Biserica se bagă peste un stat laic, avem o problemă, boss. (…) Nu știu ce ciuperci tradiționale o fi cules Coaliția anti-Familie de pe stepele rusești, dar oamenii aia trăiesc cu impresia că homosexualitatea e ca creștinismul — poate să-ți fie băgată pe gât, cu forța. (…) Doamne-Doamne însuși e trei — doi bărbați și-o păsărică".
Cer scuze cititorilor că le-am oferit o asemenea lectură… Dar, ce-ați zice să înlocuim cuvintele "Biserica" și "creștinism", cu noțiuni aflate în atenția Anti Defamation League? Cam în câte ore credeți că s-ar declanșa acțiunea procuraturii împotriva autorului unor asemenea cuvinte? Sigur, nu se pune problema, pentru că de Holocaustul evreilor (mai nou, și al țiganilor) nu ai voie să te atingi, legea interzice categoric, în schimb Biserica Ortodoxă Română, creștinismul și chiar Dumnezeu pot fi călcate în picioarele batjocurii fără limite — libertate totală, că doar am suferit o revoluție! Sincer, cât de normal vi se pare așa ceva?
Ce s-ar întâmpla dacă s-ar propune o lege — și mă gândesc tot la o inițiativă cetățenească — de modificare a Codului Penal, în sensul pedepsirii oricăror atacuri și contestări la adresa instituției Bisericii Ortodoxe Române și a Patriarhului?
Se spune tot în imundul text că "Biserica se bagă peste un stat laic". Problema este tocmai că nu se bagă! Așa cum spuneam, spiritualitatea, în acceptul actual al noțiunii, este formată din cultură, gândire filosofică și științifică și credință, religie. Ortodoxia este cea mai veche și mai originală dintre aceste trei componente, ca atare este definitorie pentru spiritualitatea românească. Este, cum spun istoricii, element de continuitate, dar și de rezistență și chiar existență națională.
Morala, cu toate că a suferit schimbări, a avut drept ax fundamental principiile religioase. Sigur că, în diverse perioade, societatea a simțit nevoia laicizării, sau a controlului laicului asupra Bisericii. Ce s-a întâmplat atunci?— fie au apărut formule de cult al personalității, fie au urmat perioade de decadență. Ceea ce vedem și acum.
Justiția, ca sistemul legislativ-juridic care a dat naștere și ansamblului de drepturi ale omului, este doar o expresie a moralei publice în schimbarea ei. De aceea nu e firesc să pedepsești fapte din viața intimă a individului sau a familiei, poți cel mult să sfătuiești de bine, dar de aici și până la promovarea fără limite a unor chestiuni care țin de imoralitate este o diferență uriașă.
Prostituția și cultul vieții imorale, ansamblul șarlataniei New Age, exploatarea aproapelui, sădirea fobiilor, negarea istoriei, a modelelor etc. etc. De aceea afirm că Biserica, din păcate, nu face parte din decizia statului.
Mă gândesc că formula "Nihil sine Deo", "Nimic fără Dumnezeu", însoțește multe monarhii, inclusiv istorica regalitate a Românie. Cum ar să reintroducem acum acest principiu? Va veni alde autorașul cel glumeț să spună că are dreptul să-L definească drept "doi bărbați și-o păsărică"?
Până una alta însă, revin la ideea unei legi care să apere instituția fundamentală a spiritualității românești de defăimări și defăimători, exact cum legi și instituții românești și internaționale apără memoria sacrificiului evreilor, fundament al spiritualității statului evreu modern și al comunității evreiești din toată lumea. O lege al cărei scop prioritar să fie acela de a apăra, nu de a pedepsi — ci mai curând de a descuraja, un principiu de altfel modern, aplicat în multe domenii și pe la case mai mari.
Trăim să vedem cum tot ce este instituție a democrației este terfelită — de la Parlament la Președinție, de la aleșii populari la cei puși să apere sau să judece; creatorii români, în viață dar mai ales cei trecuți în istorie, sunt murăriți sub pretextul "libertății"; la fel istoria și personalitățile, tradițiile, valorile reper — nimic nu scapă acestei "libertăți". De fapt, al acestei degenerări.
"Good news, no news" a devenit un principiu de referire la orice e românesc, spre deosebire de "minoritățile" de orice fel, care sunt "cool", "europene", "civilizate". Bine, zic, fie ca voi, trăiți cum vreți, dar putem să salvăm măcar o instituție de murdăria acestei băloșenii perverse, alienate și degenerate pe care o numiți "libertate"? Ar fi prea mare sacrificiul "democratic" dacă am interzice, prin lege, defăimarea filonului spiritualității noastre?
"Limba noastră-i limbă sfânta, Limba vechilor cazanii", despre asta ar fi vorba în motivarea legii, de a apăra ceea ce ne-a apărat o istorie întreagă — Biserica, fără de care nu am fi avut "limba noastră", nu am fi existat ca spirit, deci nici ca națiune.
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
