Motto: "Nu contează cât de tare te lupţi cu întunericul,
fiecare lumină aruncă o umbră,
şi cu cât te apropii de lumină,
cu atât umbra devine mai întunecată".
Platon
Recent a avut loc un atac cibernetic la scară mondială. Națiunile lumii, chiar cele puternice, nu au avut răspuns, cum nu au la nicio problemă majoră, de fapt. Starea tensionată între state, starea de confuzie din societate, inversarea valorilor și reperelor, căderea moralității, negarea anarhică, fobiile, foametea prezentă și cea care se preconizează prin creșterea populației, în fine, fiecare domeniu a acumulat o sumă de conflicte și sofisme cu potențial conflictual.
Este împotriva oricărei logici să se rezolve de la sine — timpul nu e de partea unei lumi care agravează prin evoluția unilaterală, tehnologică. Ironia sorții, în cele mai multe situații limită, speranța ia locul soluției. Populația oricum nu are cum să înțeleagă, ci doar să spere — pentru că în epoca "democrației", a "informației", cetățeanul este ținut departe de date, de informațiile reale, care sunt "secrete", în schimb este manipulat, iar asta oficial, prin meseriași care urmează școli de profil — dedicate tehnicilor de manipulare în masă, în grup sau a individului.
Acum câteva zile, grupul de hackeri "Anonymous" a avertizat lumea întreagă că se apropie războiul. Specializați în cele mai teribile pătrunderi în bazele de date securizate, membrii respectivului grup au descoperit, în corespondența unor factori de decizie, în ordine secrete, faptul că se pregătește un conflict cu Coreea de Nord.
Problema mea, ca observator și analist al fenomenului politic și sistemic, este că nu am de ce să mă îndoiesc de "Anonymous" — nu există precedente obiective pentru a mă îndoi de ei — în schimb există prea multe dubii în privința celeilalte părți! A celor care spun că aduc pacea și democrația dar te trezești cu o invazie sau un bombardament, care scot la iveală peste ani un adevăr care răstoarnă tot eșafodajul de minciuni propagandistice ridicat în varii, agresoare și antimorale scopuri.
Nu au trecut decât două — trei zile și președintele Kim a lansat o altă rachetă, un test — amenințător însă, un model nou, cu rază medie și lungă de acțiune, capabil să poarte încărcături nucleare mari. Ce frumos sună!
În acceptul global, mai ales în "lumea civilizată", Kim este un dictator atins de nebunie, a fost o vreme când marile posturi americane anunțau câte o execuție pe săptămână, comandată de președintele coreean chiar împotriva propriei familii; sigur, acele posturi "mainstream" nu au nevoie să precizeze sursa, sunt credibile prin credibilitatea SUA, nu-i așa — iar exemple am avut destule.
Saddam nu avea fabrici de arme chimice, dar televiziunile americane dădeau reportaje cu "locații secrete" ale dictatorului irakian, diviziile de tancurile rusești străbăteau Ucraina, ce mai contează că nu s-a putut oferi măcar o poză, din satelit, mai nou Dragnea a fost tăvălit de o "renumită" moderatoare americană — ce mai contează că nu a spus nici măcar o informație corectă în cele câteva minute în care a perorat pe subiect?… Însuși Trump, susținea mai până de curând aceeași moderatoare, nu își plătise taxele, nu avea asigurări, mă rog, chestiuni pentru care personajul în cauză i-a dat replici care dovedesc că a mai uitat să treacă pe la biserică.
Am impresia că și cazul Kim face parte tot din obiectul (sau obiectivul) profesiei de manipulator-agitator-propagandist. Mă întreb dacă în acest caz, avem de-a face doar cu băgatul bățului prin gard — sau cu ceva mult mai serios? Cum ar fi, o invazie de tipul "aducem democrația"? Cine s-ar putea opune unui asemenea plan?
Rusia? Greu de crezut, e o țară condusă pragmatic, cum s-ar putea opune, prin ce mijloace? Îi ajunge Siria cu frumoasa ieșire la Mediterana, iar resursele sunt la limita echilibrului interesant pe care Putin reușește să îl mențină pe plan economic intern.
China — nu are nici un interes, ba chiar sunt convins că ar avea multe interese ca SUA să descindă aventuros pe terenul ei (am inclus aici vecinătatea peninsulară). China este altceva decât știam de la puternicii și moral-marxiștii Ciu En Lai și Den Xiao Ping, este China globalistă, sprijinită de finanța internațională — și, în același timp, al cărei principal sprijin este ea, China.
Acum câteva luni, după forumul de la Davos în care Soros și globaliștii prezenți declarau conflictul fără menajamente cu Donald Trump, scriam că a început războiul mondial. Președintele Xi Jinping, vedeta forumului, își începuse evoluția trăgând o rachetă strategică — "Vă previn, nu vă atingeți de globalism"; apoi a stat pe culmea dealului, calm, stăpân pe sine, privind de sus teatrul de război, lăsând diversele batalioane să se năpustească asupra lui Trump și a antiglobaliștilor.
Eventuala aventură americană în Coreea ar aduce mai multe avantaje Chinei și globaliștilor; SUA ar face cheltuieli imense, îndatorându-se băncilor, legându-se mai tare în mrejele finanței globaliste; banii s-ar duce în buzunarul producătorilor de arme, aparținând globaliștilor (e suficientă o trecere în revistă a primelor 20 de producători mondiali pentru a înțelege despre ce e vorba); bursele ar reacționa, avantaj pentru marii speculați, e inutil să-l mai pomenesc aici pe Soros; popularitatea lui Trump ar avea de suferit, planurile lui pentru "America great again" s-a prăvăli într-un nou Vietnam, în cazul unor eșecuri, dar mai ales dacă ar avea loc un incident nuclear; ar dispărea Coreea comunistă, o țară nealiniată, ceea ce este un obiectiv fundamental globalist; credibilitatea Rusiei ar avea de suferit, Putin neputând decât să NU intervină, fapt care ar scădea dramatic pretențiile Kremlinului la un loc în schema multipolarității; în fine, China nu are cum să rateze, după conflict, controlul asupra întregii Coreea, deci implicit asupra unui areal extins al Pacificului.
S-ar redeștepta visul dinastiei Yuan de a folosi Coreea ca o trambulină către îndepărtata Chipango — Japonia. Atunci, în secolul XIII, "Țara soarelui răsare" a fost salvată de destinul venit din furtună, Kamikadze, taifunul ce a scufundat gândurile de invincibilitate a puterii sino-mongole. Și atunci gândeau ca acum — suntem în culmea puterii, științei războiului și organizării, totul e calculat; și acum, ca și atunci, Kamikadze NU este în puterea și înțelegerea oamenilor.
Nu spun că pașnica și marea Chină va începe războiul; nici războinicii americani nu sunt gata să se bată nu un popor sărac, demn și hotărât — memoria Vietnamului nu a încăput de tot în buzunarele lui Chuck Norris; dar America bagă mereu bățul prin gard, iar China este sigură pe calculele ei, la fel cum era sigură că Marele zid o va apăra de huni și de popoarele stepelor. Iar consecințele acestor manevre sunt numai aparent sub controlul marilor puteri.
Paranteză — am văzut atacul cibernetic la nivel mondial. Putin îi citează pe americanii de la Microsoft: "Virușii pleacă din laboratoarele serviciilor secrete americane". Americanii se tem de iranienii pe care tot ei i-au atacat cu un nouă specie cibernetică de curând, acum câțiva ani. Hackerii ruși au îngrozit SUA și Europa occidentală. Chinezii produc 99% din componentele și piesele electronice și de automatizare din lume. În fine, printre toate astea se inoculează tentația războiului "fără victime", cibernetic, dar mai ales a testării reacției celorlalți.
Despre asta vorbește Anonymous când spune "pregătiți-vă de ce este mai rău".
Să recunoaștem un adevăr filosofic și fundamental — chiar dacă omul a riscat mânia lui Dumnezeu înfruptându-se din pomul cunoașterii, nu a reușit să distingă binele de rău dincolo de reacția organică, animalică; e rău doar fiindcă ne doare, ne arde, ne înțeapă — gândire de animal; dar nu e rău dacă lovim verbal, înjosim prin comportament sau insultăm prin atitudine — este… interpretabil, conform multiplei și falsei măsuri. Nu, omul nu știe să distingă binele de rău — iar asta devine din ce în ce mai periculos pe măsură ce omul crește în putere, o putere pe care, de asemenea, nu știe — și cred că nu va știi nicicând — cum să o folosească.
De aceea mă aștept, în logica istorică, să se ia orice decizie greșită — și am doar speranța de partea binelui, moralei și echității — unii spun că speranța e o performeră a plăcutei înșelăciuni — și că nu îmbătrânește niciodată.
Mai e și credința, dar e ascunsă în spatele turnului Babilonului aroganței dominației. Aroganța nu înseamnă a te mândri cu starea de a fi american, chinez, rus, român, creștin, musulman — ci de a dori să-l domini pe celălalt. Turnul Babel a fost și este construcția din cărți de joc la risc pe mize mari a aroganței de a spune "Eu" și "Ca mine". Soarta construcțiilor din cărți de joc, fie ele și castele, este să se dărâme. Lumea de azi e un castel de cărți de joc la prea multe riscuri ca să colapseze.
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
