Editorial de Dragoș Dumitriu
De ziua națională a Rusiei trebuie să încep prin a constata că este țara cea mai tradițională — dar în același timp cea mai gata de orice provocare a prezentului! O țară în care tradițiile credinței creștine nealterată de modernism coexistă, în zonele îndepărtate, cu cele mai vechi forme de divinație, martore ai trecutului dinaintea istoriei.
O țară în care cele mai luminate minți ale științei de ultimă oră se așază cu credință și umilință creștină, niciunde altundeva întânită, în strana vechii biserici de lemn. O țară cu resurse imense — nu numai în pământ, ci și în spiritul rus, nemărginit ca și cerul Rusiei. Acel spirit care a născut inegalabila frământare a culturii, dar și o voință care a marcat istoria lumii.
Rusia este trecut, un trecut pe care nu-l neagă, ci l-a asumat, fără a se feri prin subterfugiul vinovăției timpurilor, așa cum alte mari națiuni o fac. Stalin, spre exemplu, este deopotrivă vinovat și iubit — fiindcă, de fapt, acesta e adevărul când vorbești de menhirele istoriei. Rusia a învățat din istorie, probabil, dar oare lumea a învățat despre Rusia, sau încearcă să fabrice propria versiune despre Rusia?
Pentru mine, ca român devotat țării mele, care se numește România Mare, mare în primul rând în spirit, Rusia este istorie, realitate și viitor; de Rusia ne leagă limba și cultura, într-o oarecare măsură sângele, într-o mare măsură credința — iar asta șrie și recunoaște orice român care a dorit să cunoască România.
Până acum câteva secole, românii au scris alături de popoarele ortodoxe slave pagini de luptă și rezistență în fața multor dușmani; după un timp Rusia ne-au scris pagini de istorie tumultuoasă cu bine și rău, cu extreme specifice acestei magnifice și temperamentale civilizații. Rusia a devenit un imperiu, cu ambițiile specifice unui imperiu, iar la reîmpărțirea zonei nu doar rușii, ci și prieteni sau dușmani mult mai vechi ai țărilor române au hotărât în defavoarea noastră.
Dar, spre deosebire de austrieci, de turci, de unguri, mai noi de ucrainieni, imperiul rușilor a lăsat ca românii basarabeni să aibă propria provincie, cu conducere din care făceau parte români, cu singura condiție jurământul de fidelitate către țar, cu păstrarea propriei biserici. Iar rușii nu au definit "valahii" ca națiune inferioară, cum au făcut ungurii și rudele nemților, nu au oropsit credința, limba și obiceiurile. Iar în Basarabia s-a investit imens, Chișinăul, construit aproape integral de ruși, era un oraș mai modern și mai frumos decât Bucureștiul — și asta până aproape de secolul XX. Stalin a marcat timpul și pâmântul prin violența măsurilor și prin radicalismul sângeros al revoluției sovietice — nu au scăpat de asta nici românii, nici rușii. Stalin a dus însă la extrem teama stăpânilor lumii la extrem.Teama de marea Rusie, nesecată prin resursele ei materiale și umane, dar și gândind altfel decât imperiile care împărțeau lumea.
De fapt, uriașa Rusie reprezintă, de peste trei secole, o mare teamă pentru dominatorul Occident, cel astăzi ne transmite tremoruri nejustificate. O Rusie puternică, serioasă și lucidă, așa cum este autoritarul sau conducător, nu poate fi decât un partener pe care să ți-l dorești — mai ales că legăturile de care scriam mai sus sunt ale unei Voințe superioare. Există socoteli neîncheiate? Soluția este dialogul serios, nu promovarea unor demersuri care nu sunt ale noastre, dar nici nu sunt în interesul nostru — și mai ales se bazează pe manipulări și neadevăruri.
Fobiile sunt manifestări ale afecțiunilor psihice. A vorbi azi despre răni istorice nevindecate, însemnă a te plasa direct în brațele celor care vor să te folosească. Ca în bancul cu românul care află că ungurii l-au ucis, acum sute de ani, pe Mihai Viteazul.
La celălalt pol, dacă ar fi să discutăm ce a însemnat Rusia pentru țările române — de la oprirea năvălirilor tătare, la susținerea bisericii românești din toate cele trei țări române, la Petru care a însemnat un imbold pentru eliberarea din jugul otoman, apoi la susținerea revoluției lui Tudor, sosirea beneficului conte Kisseleff, cu reformele sale constituționale și edilitare, apoi susținerea independenței de stat, susținerea marelui efort de război întregitor și jertfa zecilor de mii de ruși și a voluntarilor sârbi ce luptau alături de ruși în același război.
În privința comunismului, este o poveste lungă și cu multe argumente pro și contra. În schimb, dezvoltarea României în anii comunismului nu a fost o poveste, spre deosebire de ceea ce se aruncă în spatele fostului regim "adus de ruși".
Fac parte dintre oamenii care vor să trăiască într-o țară care să fie respectată și să se respecte. O țară care are nevoi de prieteni, nu de duțmani inventați de alții și de fobii care nu duc decât, așa cum spuneam, la psihoze și boli psihice. De aceea, astăzi, mesajul meu, de naționalist român, nu poate fi decât:
La Mulți Ani, marii, frumoasei și veșnicei Rusii!
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.
