Romain Gary se lamenta, în "La promesse de l'aube", că la Paris, în sectorul alimentar, se găseau de toate, mai puţin castraveţi în saramură. Gary, ca scriitor rus, nu se putea împăca cu cornişonii dulcegi, în oţet, consumaţi în afara spaţiului slav. Problema vremii era că în Franţa migraseră doar consumatori de castraveţi muraţi, nu şi bucătarii care să-i pregătească şi băcanii care să-i vândă.
Parisul a fost vreme îndelungată un refugiu intelectual-artistic pentru ruşi, ukraineni, români, dar un spaţiu ireal pentru vulg.
Gary nu era chiar rus-rus, de fapt Roman Kacew (Romain Gary sau Émile Ajar — singurul autor din istorie care a câştigat Premiul Goncourt sub două pseudonime diferite!) s-a născut la Vilnius, din mamă evreică, cu mai multe variante de tată (conform propriilor sale declaraţii). Gogol s-ar fi răsucit în mormânt auzind că un descendent al hegemoniei polono-lituaniene, opresive la identitatea kazacă, pe jumătate evreu, şi încă pe jumătatea maternă, e considerat fiu al Mamei Rusia, dar, pentru francezi, Gary a fost suficient de rus şi aşa a şi rămas.
Mai ruşi au fost, în schimb, Ivan Bunin, Henry Troyat, Joseph Kessel, Maurice Druon, Pasternak sau Soljeniţîn (care n-au prea trăit la Paris, popularitatea lor literară făcându-i însă omniprezenţi, ubicui în capitala Franţei, ruşi au fost pictori. muzicieni, oameni de spectacol, ca Chagall, Michel Polnareff, Pierre Tcherniakowski, o întreagă faună slujitoare de muze de categorie grea, nostalgică după etern absenţii castraveţi în saramură.
Europa de răsărit şi-a trimis multă vreme aristocraţa spirituală pe malurile Senei, din epoca pre când nu se inventaseră vizele, mai întâi, apoi în timpurile când nu viza era problema, aceasta rezidând în destoinicia temerară cu care călătorii se puteau strecura printre faldurile Cortinei de Fier, şi, în sfârşit, în era ştampilei şi a timbrului sec care întipăreau, în paşaport, binecuvântarea statului amfitrion.
Viza a devenit un ţel, obţinerea ei — măsurarea cu un pat al lui Procust în care puţini se potriveau.
Masele largi de respinşi la viză au imprimat electoral voinţa lor asupra guvernelor din est, acestea dându-se peste cap să desfiinţeze infama cutumă a segregaţiei turistice.
Când s-a desfiinţat viza Schengen, în 2002, România a răsunat de urale. Eu am fost sceptic. Mie îmi plăceau vizele… Pe lângă că arătau ca desuetele etichete de lipit pe valiză, rămânând într-o relativă eternitate ca amintiri din călătorie, vizele reprezentau o garanţie a validităţi, a legitimităţii prezenţei posesorului în teritoriul explorat.
Eu prefer să fiu întors de la consulat decât pus să fac cale înapoi de la un aeroport, de la o îndepărtată frontieră terestră, de la o graniţă pe care abia aş fi apucat să o zăresc… Plus că, neavând nimic clandestin în plan, nu vedeam de ce să nu mai fiu supus unei oarecari selecţii dimpreună cu cei care poate aveau…
După nişte ani, Regatul Unit a renunţat la viza impusă românilor. Apoi Elveţia, acum Canada, încet, începe procedura de renunţare. În afară de America, lumea la care visează românii devine un areal al permisivităţii, un univers bucuros de oaspeţi.
Românii, cehii, slovacii, bulgarii, croaţii, în curând sârbii, ucrainenii, ruşii…
Când turma călătoare a devenit numeroasă şi densă, cum era şi normal, a devenit şi pestriţă.
Dacă imediat după Revoluţie, oriunde mergeam eram întâmpinat cu "România! Eliade! Cioran! Brâncuşi! Ionesco!", acum mai aud şi câte un "S'il vous plait, Monsieur!", "Vezi că am parbrizul murdar!", "Lasă-mi bicicleta că nu-i din cupru!" sau "Cât cere nevastă-ta pe oră?".
Lumea e plină de stereotipuri… Arabii, din ce în ce mai mulţi în Vestul Europei, sunt terorişti. Ruşii sunt rackeţi şi mafioţi. Românii — cerşetori. Polonezii, retardaţi. Grecii — paraziţi.
Circulăm mai mult, economisim o jumătate de zi de stat la o ambasadă, dar ne petrecem viaţa încercând să dezminţim tipare…
Altceva e însă mult mai grav… Mirajul occidental e atât de la îndemână încât parcă nici nu te lasă inima să nu încerci şi tu marea cu degetul.
Unii est europeni purced spre vest şi au nevoie de câţiva ani până să se repatrieze dezamăgiţi. Ani din viaţă. Ani care nu se mai întorc.
Alţii se stabilesc în strănătate ca să presteze munci inferioare celor pentru care au o calificare, remunerate doar în teorie mai bine, pentru că deşi salarizarea e mai bună, şi traiul e mai scump. Fosta colonie socialistă devine o colonie occidentală, cu populaţie din ce în ce mai bătrână, care exportă forţa de muncă supercalificată.
Un exemplu: România e în criză crescândă de medici. Medicii români pleacă la muncă în Anglia, cunoscând că în Regat un doctor câştigă 10000 de lire. Dar, medicii români nu lucrează acolo conform cu specializarea lor, ci se angajează ca asistenţi, infirmieri sau medici de triaj. Pentru că sunt mai slabi ca englezii? Nu neapărat… E o chestiune de asigurare, într-o lume în care malpraxisul se taxează scump. Nimeni nu-şi asumă răspunderea pentru un străin! Spitalele nu sunt dispuse să plătească, în eventualitatea că doctorul străin greşeşte…
Și e mai eficient să angajezi personal cu un nivel superior de studii în poziţii mai slab retribuite. Dacă eşti medic român şi n-ai operat pe creier cot la cot cu docenţi americani, o să cam alergi pe lângă targă pentru 29-30000 de lire sterline… Pe an. Cu care poţi trăi în Albion cam la fel de modest ca în patrie cu un salariu de medic specialist…
Ridicarea vizelor e un fel de de-a valma, de călătorie cu trenul fără loc rezervat, de bilet la spectacol cu riscul de a sta în picioare. De unde atâta înverşunare contra vizelor?!?
Cât de greu e să stai de vorbă cu personalul consular, să completezi un formular, să plăteşti nişte firfirei, în schimbul unei mai solide convingeri că niciun compatriot n-o să-ţi şterpelească telefonul pe un aeroport internaţional?
Și n-ar fi mai plăcut să te întrebe lumea de Cioran şi Polnareff decât de şuţi şi rackeţi, de dame şi manelişti?
La Paris se găsesc acum castraveţi în saramură, slavă Domnului!
Scriitorii, care să scrie de ei cu atâta maiastră patimă, au dispărut…
Mihai Antonescu este jurnalist și analist financiar, editorialist al cotidianelor "Bursa" și "Puterea", membru fondator al Centrului de Analiză și Prognoză Orientativă.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik.
