Editorial de Mihai Antonescu
Am dovedit recent că se poate ieşi în stradă pentru un principiu, chiar dacă principiul în chestiune n-a fost, în speţă, unul tocmai sănătos, pe deplin înţeles şi asumat de protestatari, ci mai degrabă un sublimat afectiv, visceral, subiectiv, de ură, fixism şi afront personal. Dar am dovedit că se poate. Ce ne rămâne de făcut este să găsim temeiuri realiste de a impune presiune pe legiuitori. Am putea profita pentru a schimba nişte legi proaste cu unele bune.
De ce nu funcţionează România? Din cauza corupţiei, evaziunii fiscale, contrabandei, sărăciei — veţi spune, acreditând eternele sofisme oficiale. Absolut incorect! Aceste tare afectează, e drept, societatea românească, însă într-o măsură mult mai mică decât s-ar putea crede.
România funcţionează prost în principal din vina legilor idioate, normelor birocratice de aplicare a acestora, echilibrului de preţuri, raportului de venit-cost al vieţii, a preluării întregului risc de impreviziune de către populaţie, a poziţiei abuzive, discreţionare a Statului în relaţia cu cetăţeanul, a bulei imobiliare, a politicii valutare a Băncii Naţionale.
Cum anticipam, Curtea Consitituţională a declarat neconstituţională legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric.
La sfârşitul anului trecut, aceeaşi Curte Constituţională a spus, în cazul legii dării în plată, că un debitor nu poate preda băncii apartamentul gajat, invocând faptul că preţul acestuia a scăzut. Adică nu poţi să dai apartamentul băncii pe motiv că nu mai e rentabil să-l plăteşti. Un debitor trebuie să-şi asume riscul de scădere a valorii proprietăţii, nu numai să fie beneficiarul creşterii valorii proprietăţii, ceea ce în teorie este corect.
Un debitor trebuie să-şi asume riscul valutar, dacă ia un credit în euro, în dolari sau în franci elveţieni, aşa cum acelaşi risc este asumat de bancă.
În 3 decembrie 2015, publicam în Bursa un articol intitulat "Darea în plată. În plata Domnului…", articol în care făceam opoziţie entuziasmului general stârnit de numita lege. Scriam, în decembrie 2015:
"Noi, prin reprezentanţii aleşi democratic, facem legi proaste. În anii pre-electorali facem legi proaste care să pară bune. La anul e an electoral."(…) "Oamenii se bucură de lucrurile care par bune chiar dacă nu le înţeleg. Multe măsuri populare au fost salutate încă înainte de a fi cunoscute."
Avertizam că Legea dării în plată este o normă proastă care nu va putea fi aplicată şi care avea mari şanse să fie declarată neconstituţională, fie şi în parte.
În 28 octombrie 2016, tot în Bursa, scriam, relativ la conversia la curs istoric:
"Legea Conversiei, votată în unanimitate de plenul Camerei, a fost trimisă la CCR chiar de Guvern.
Să recapitulăm: Unanimitate înseamnă că au votat şi liberalii… Liberalii au anunţat că îl susţin pe Dacian Cioloş ca premier, după alegerile din decembrie. Cioloş nu s-a împotrivit. Cioloş conduce Guvernul care a sesizat Curtea Constituţională în ceea ce priveşte Legea Conversiei. De ce?
Premierul Dacian Cioloş a explicat că "Guvernul nu este împotriva legii conversiei creditelor în franci elveţieni, pe care a contestat-o la Curtea Constituţională", ci "Vreau să precizez — zice Dacian — din start că Guvernul a susţinut această lege, a dat un punct de vedere cu anumite amendamente. Nu suntem împotriva ei, ci Parlamentul nu a luat în calcul amendamentele propuse de noi, care ar fi făcut-o aplicabilă".
Aha, deci legea nu e aplicabilă, ceea ce am spus şi eu. (…)
Doamna Preşedinte al PNL, Alina Gorghiu, a declarat că legea privind conversia creditelor nu are motive "să pice" la Curtea Constituţională a României. (notă: Deci Guvernul a întreprins o acţiune lispită de sens)."
(Cum s-a dezumflat entuziasmul datornicului român, ziarul Bursa, 28.10.2016)
N-o fi avut legea motive să pice, dar a picat…
Cele două măsuri ultrapopuliste, exploatate de Daniel Zamfir, de Gheorghe Piperea, de armate de politiceni şi avocaţi care au profitat din plin, electoral şi material, de pe urma naivităţii populare, Legea dării în plată şi Legea conversiei la curs istoric, au căzut. Odată cu ele s-au spulberat speranţele a sute de mii de amărâţi.
Aleşii au ales să tragă foloasele după care au pasat pisica judecătorilor reci, impasibili, inamovibili, super remuneraţi şi numiţi cu mandate interminabile ai Curţii Constituţionale care, cum era previzibil, au dat de pământ cu ineptele texte de lege.
Cum ar suna o lege bună?
În ceea ce priveşte Darea în plată, e simplu: trebuie redefinit gajul din punct de vedere juridic, garanţia comună a creditorilor, ca principiu de drept.
O lege bună ar avea nevoie de doar câteva cuvinte:
"Gajul este considerat îndestulător de către împrumutător odată acceptat". Cam ăsta este principiul străvechi al gajului…
În data de 27 iulie 2012, publicam împreună cu Ruxandra Precupetu, pe site-ul Lumea Justiţiei, textul "Legea garanţiei comune a creditorilor, a gajului general, este interpretată abuziv." Materialul susţinea această teză. A fost preferat textul stufos, idiot, al Legii dării în plată.
În ceea ce priveşte cealaltă inepţie, Legea conversiei la curs istoric a creditelor în franci, e şi mai simplu: BNR nu ar trebui, nu ar fi trebuit încă din 1990, să permită creditarea persoanelor fizice în valute străine. Nu doar în cele exotice, ci în niciun fel de valută — dolar, euro, marcă, grivnă, lată letonă, icosar, sesterţii etc.
Guvernatorul Mugur Isărescu este singurul responsabil de dezastrul economiei româneşti şi de drama împrumutaţilor. BNR nu are de ce să accepte circulaţia devizelor străine pe teritoriul româniei, recunoaşterea tranzacţiilor în valută, facturarea raportată la altă monedă decât leul românesc, singura excepţie firească constituind-o activitatea de import-export.
Pentru a repara incompetenţa criminală a lui Isărescu dăm noi legi proaste, acum, la peste un sfert de veac de la Revoluţie?
Şi pentru a face capital politic şi de imagine unor samsari de destine ca Piperea şi Zamfir?
Daniel Zamfir este un om politic. Căsătorit cu Oana Stancu, de la Antena 3, aceasta, la rândul ei, înrudită cu Adina Anghelescu-Stancu… Zamfir a înţeles rolul populismului în imagine, a constituit o celulă de interes în trustul Intact şi în mare parte din presa română, jucându-se fără scrupule cu iluziile oamenilor.
Piperea e un avocat. Un fost avocat obscur. Constituind asociaţii ale debitorilor, dând speranţă acolo unde nu era, Gheorghe Piperea a făcut avere din onorarii şi şi-a creat, prin presiune, lobby-ul necesar pentru a accede în cercul select al administratorilor speciali ai marilor active falimentare ale Statului, la fel ca Remus Borza, de unde încasează indemnizaţii enorme promiţând să rentabilizeze şi să valorifice întreprinderi care nu pot fi rentabilizate sau valorificate.
În 2012, consiliam pro bono, prin corespondenţă, cam 10000 de cetăţeni abuzaţi de bănci şi sistem. Am refuzat orice contract pentru că nu puteam da garanţii. Am refuzat implicarea în toate speţele vădit perdante, de la franci elveţieni la Oltchim.
Dar aş susţine bucuros o cauză cu reale şanse de câştig. Cum ar fi o lege bună. Sau mai multe legi bune…
O lege care să definească gajul. Una care să permită excluderea riscului valutar, prin utilizarea exhaustivă a monedei naţionale. O alta care să statuteze o răspundere civilă, administrativă şi penală egală a Statului. Una care să instituie o strictă descriere a răspunderii profesionale.
Ştiţi ce ţară faină am avea?!?
Mihai Antonescu este jurnalist și analist financiar, editorialist al cotidianelor "Bursa" și "Puterea", membru fondator al Centrului de Analiză și Prognoză Orientativă.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.
