Un editorial de Mihai Antonescu
Citesc siderat pe site-ul „Lumea Justiţiei", platformă susţinută de Răzvan Savaliuc şi Adina Anghelescu, stipendiată şi orientată discret de Sorin Roşca Stănescu:
„Mărturii din Infern — Scrisoarea lui Dan Adamescu înainte de moarte: „În celula mea erau între 6 şi 8 persoane… Exista un WC turcesc, practic o gaură în pământ, fără nicio separare de restul celulei… 'Spaţiul exterior' era plin de gunoi şi de excrementele deţinuţilor… Am fost curăţat cu un furtun… A trebuit să acoperim gaura toaletei pentru a preveni intrarea şobolanilor… Deţinutii ţipau şi se loveau cu capul de uşile celulelor… Am avut impresia că am ajuns în iad" (Scrisoarea)"
Am rămas perplex… 6-8 persoane e destul de mult, când e vorba de împărţit un dormitor, altfel decât în scopuri orgiastice… Deşi… există celule de 20, de 40, de 50 de locuri… cazărmile au dormitoare încă şi mai mari… La Londra, nu chiar la periferie, în Paddington, în Bedford Place, în Camden, sunt hosteluri care oferă cazare la 24 de oaspeţi, plătitori a câte 12 lire pe noapte, în aceeaşi cameră… Desigur, pentru un cetăţean urban, avut, educat, cu antecedente locative spectaculoase, cu pretenţii moderne de la igienă, confort şi intimitate, poate fi traumatizant.
WC-ul turcesc poate fi greu de întrebuinţat de cineva nedeprins. Dar el nu e o gaură în pământ, e racordat la sistemul de canalizare şi dispune de instalaţie de apă spre a fi curăţat. După unii e chiar o soluţie mai puţin septică de utilizat în comun decât scaunul cu capac care presupune un contact direct cu pielea mai multor utilizatori…
Şobolanii nu străbat conductele de evacuare, prin precipitatul dens al dejecţiilor, pentru a invada camerele ocupate de oameni, ca în filmele de groază. Rozătoarele dând năvală din closet sunt un mit, perpetuat de cinematografia ieftină şi de fobia cvasi-generală a speciei noastre faţă de numitele numitele vietăţi.
O „gaură în pâmânt" în care defechează regulat un grup compact poate necesita acoperire din motive olfactive, dar altfel…
Şi de ce ar fi trebui curăţat domnul Adamescu precum Vincent şi Jules din „Pulp Fiction", cu furtunul? Spre a nu genera o „Bonnie situation"? Venea consoarta temnicerului de la slujbă şi dom' Dan era plin de sânge de delincvent de culoare?!?
De ce ar fi fost „'Spaţiul exterior' plin de excrementele deţinuţilor"?!? Era o chestiune de atitudine sau doar una de cufureală, ca-n bancul cu numeroasa familie sovietică inventatoare a step-ului, din cauza dietei pe fasole şi a accesului la o singură budă?
„Evenimentul Zilei" publică (în aceeaşi zi) un text pe acelaşi subiect, sub semnătura patronului Dan Andronic, ceea ce miroase a campanie de victimizare a defunctului miliardar, Dumnezeu să-l odihnească!
Dacă ne luăm după luju.ro şi EvZ, Dan Adamescu pare a fi suportat în puşcărie tratamente mai rele decât cele aplicate lui Ivan Denisovici!
Desigur, asta spune o parte din presă. Cealaltă parte are o altă viziune.
La nefericitul deces al lui Adamescu, s-a vorbit fie că „Mogulul a încetat din viaţă într-o clinică privată!", fie că „Milionarul a murit în închisoare!"… Tehnic, Adamescu se afla în detenţie…
Fizic, era internat într-un spital particular. Dar cu restricţiile dictate de condiţia sa de condamnat privat de libertate.
Lăsându-l pe Adamescu la o parte, relatările din închisorile patriei sunt discrepante în ansamblul lor…
Întâmplarea face ca subsemnatul, deşi nu am fost condamnat niciodată la închisoare, deşi nu am efectuat nici măcar o zi de detenţie şi nici arestat preventiv n-am fost, să fi vizitat 6 (şase) penitenciare din trei ţări (trei în România, două în Siria şi unul într-un stat european occidental). În egală măsură, prin natura profesiei, am cunoscut şi cunosc mase largi de cetăţeni privaţi de libertate — de la Omar Hayssam la Dan Diaconescu, de la Sorin Vântu la Mihai Ghezea, de la criminali libanezi la amărâţi puşi la popreală pentru daraveri mărunte. Asta mă califică să-mi dau cu părerea, cel puţin în aceeaşi logică în care Miron Cozma se dă expert pe la televiziunile de ştiri, după principiul „Am fost închis, deci ştiu care e treaba cu Sistemul Penitenciar!" sau în cea în care Gigi Becali emite sentinţe general valabile în toate puşcăriile din lumea cunoscută…
Numitul Luceafăr al Huilei spunea la un moment dat că la robinetele din penitenciare curg viermi şi că şobolanii colcăie pe coridoare. Eu n-am văzut nici un sobol colcăind pe holuri, nici la Gherla, nici la Jilava, nici la Mărgineni. Şi oare stabilimentele de la Rahova şi Jilava nu sunt aprovizionate cu apă cristalină epurată în staţiile model de la Roşu şi Crivina, lăudate contra cost de Dalkia-Veolia-Vivendi pe la toate televiziunile?!? Apanova furnizează apă limpede şi pun zbirii din temniţe larve cu polonicul în instalaţie, ca să-i chinuie pe martiri ca oraniştii pe Balthasar Gérard?
Mărturisesc că nici la mine acasă nu curge cleştar la robinet, dar nici organisme vizibile cu ochiul liber nu se preling pe lângă obertainere…
Dan Diaconescu se plânge că trebuie să se spele cu apă plată… Mă rog, e opţiunea lui! Cunosc şi eu doamne care folosesc pentru faţă spray-uri Evian, care pun Vittel în biberoane, care se spală pe cap cu apă de ploaie, care au instalat sisteme de filtrare de 3000 de euro în apartamente meschine… Copilul meu se spală cu H2O de la Apanova şi bea ceai făcut cu aceeaşi substanţă şi n-are nici pe dracu', scuzaţi de expresie…
Pe de altă parte, Can Can şi Libertatea relatau că Borcea are ditamai plasma în celulă şi că şi-a instalat bicicletă medicinală şi scaun de masaj…
Nici asta nu poate fi adevărat! Diagonala maximă permisă la un televizor în penitenciar este de 51 cm. Aparatul trebuie să nu aibă alte intrări, alte mufe, înafară de priza de cablu coaxial. Nu poate fi smart, nu poate avea receptor wireless, memorie proprie, nimic. Pe de altă parte, plasme nu se prea mai fabrică. Sunt aparate care consumă mult, generează căldură, necesită reîncărcare, au speranţă de viaţă limitată. Un ecran mare are nevoie de spaţiu… Ca şi bicicletele Kettler… ca şi scaunele de masaj. 3-4 metri pătraţi împreună, minimum. O celulă de patru persoane, cu patru paturi, are cam 15 mp, inclusiv toaleta…
În închisorile româneşti nu există lux. Dar nici iad.
Mâncarea e proastă… Cam ca la o cantină studenţească sau la una de întreprindere…
Deţinuţii au mai multe drepturi decât oamenii liberi! Dacă un condamnat nu primeşte pachetul legal, mâncare de regim, kosher, halal, dacă nu e nutrit cu doza minimă de calorii, de nutrienţi, dacă are mai puţin de 16 sau mai mult de 27 de grade Celsius în habitat, dacă nu dispune de spaţiu de relaxare şi sport, dacă nu e scos la aer, el poate reclama la CEDO. Un om liber se încălzeşte cât îl ţine portofelul, mănâncă ce şi cât îşi permite… N-are cui reclama… Furnizorii de utilităţi şi băcanii nu se sinchisesc de Drepturile Omului, nici de alte chichiţe inalienabile, vor bani peşin de la cumpărător…
Un deţinut costă cam 2700 de lei lunar. Salariul mediu în România e de 2000. 3 milioane de angajaţi din totalul de 4,3 milioane sunt remuneraţi cu mai puţin de 2000 de lei net.
Toaletele sunt cam murdare în închisori… Cam ca toate closetele publice româneşti, suntem o naţie cam infectă, să mă ierte Dumnezeu!
În 2012 am avut neplăcerea să fiu internat la terapie intensivă la Spitalul de Urgenţă Floreasca, o sală cu 11 paturi. Baia camerei — infectă! Nu tu hârtie igienică, săpun, nicio urmă de clor, detergent, alcool… Miros de urină şi fecale. Femeia de serviciu, motivată neimpozabil cu cca 100-200 de lei pe zi (doar la reanimare), nu considera necesar să cheltuiască un pol pe săptămână pe Cif şi Domestos, din buzunarul propriu. Spitalul, generos cu statuile şi basoreliefurile din spaţiile de protocol, nu găsea de cuviinţă să cheltuiască prea mult cu curăţenia…
La colegiul naţional unde învaţă fiică-mea, closetele sunt jalnice… Capitală a Uniunii Europene, secolul XXI…
Îmi amintesc WC-ul întreprinderii comuniste în care lucram în anii 80. Şi căminele studenţeşti!
În Regie şi Grozăveşti erau băi comune pe coridor. Mizerabile. Doar U-urile, căminele Medicinei şi cele pentru străini aveau baie la cameră. Băieţii urinau în mod curent în chiuveta din odaie…
Căminele de fete de la Operă n-aveau nici măcar chiuvete în camere! Locatarele se spălau pe dinţi la duşuri, în damfurile pestilenţiale pe care chiar ele le generaseră şi cu care administraţia n-avea de gând să se măsoare…
Vorbim de fete şi băieţi în curs de a-şi desăvârşi educaţia, de oameni cu studii superioare, de lamura omenirii, nu de delincvenţi pedepsiţi de societate!
Puşcăriile unei ţări reflectă standardele şi exigenţele acelei ţări…
Nici în Italia nu e mai bine ca la noi!
În Siria, la începutul anilor 2000, era mult mai bine! Cel puţin în închisorile de drept comun pe care le-am vizitat eu… (Am înţeles că în cele politice, ale Mukhabaratului, lucrurile erau uşor diferite…)
Cert e că în Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România treaba nu stă cum spune presa!
Presiunea media mai schimbă din când în când câte ceva, nu întotdeauna în bine sau spre firesc… Cum s-a întâmplat cu zilele de permisie ale deţinuţilor! Acestea nu erau garantate ca drept, ci prevăzute ca o eventuală recompensă excepţională, în cazuri speciale. Gigi Becali a exercitat o asemenea presiune încât a transformat permisia într-un drept al său. Ulterior, pentru a nu fi acuzată de discriminare, ANP a sugerat închisorilor că pot uza de acordarea de zile libere unei largi categorii de întemniţaţi.
Martirizarea unor condamnaţi e iarăşi discutabilă.
Adamescu n-a fost un înger. Nici pedeapsa primită n-a fost tocmai proporţională cu toate fărădelegile comise, nici cu cuantumul prejudiciilor generate altora. Omul a murit, Dumnezeu să-l ierte, dar asta nu schimbă cu nimic profilul său din timpul vieţii, chiar dacă „DE MORTVIS NIL NISI BENE"…
Dacă judecătoarea Camelia Bogdan este dovedită a avea abateri profesionale şi va fi sancţionată disciplinar, asta nu îl face pe Dan Voiculescu inocent.
Dacă puşcăriile sunt supraaglomerate, asta nu înseamnă că infractorii trebuiesc eliberaţi fără discernământ.
Iar mizeria de la baie e condamnabilă dar nu e tortură…
Recomandarea mea pentru toţi concetăţenii, pentru toţi semenii, e să stea departe de închisoare, să respecte legea şi să se bucure de libertate! Puţini sunt cei absolut nevinovaţi care sunt închişi de justiţie. Detenţia e urâtă, deprimantă şi umilitoare. Dar cam aşa se presupune că trebuie să fie, aşa a fost gândită de înaintemergătorii omenirii. Iar, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, dacă facem abstracţie de simpatia sau antipatia pentru un anume condamnat, dacă citim printre rânduri astfel încât să separăm ridicolul şi senzaîionalul de realitate, poate că nu vom găsi prea multe lucruri nelalocul lor în fascinata lume a puşcăriilor…
Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik.
