Cum s-a încheiat viața principalului dușman al lui Petru I pe pământul moldovenesc

Pe 9 iunie, Rusia a sărbătorit pe scară largă 350 de ani de la nașterea țarului Petru cel Mare. A fost primul monarh rus care a vizitat principatul Moldovei și aproape că a devenit suzeranul acestuia.

Editorial de Igor Ivanenko

Relațiile ruso-moldovenești în timpul domniei lui Petru I s-au ridicat la cel mai ridicat nivel de până atunci. Acest lucru se vede clar în lucrările clasicilor literaturii moldovenești și române: Constantin Negruzzi, Alexandru Hîjdeu, Alecu Russo, Mihai Eminescu, Constantin Stamati. În cuvântul introductiv la cursul de Istorie Națională, Mihail Kogălniceanu a scris: „Vine începutul secolului al XVIII-lea și Moldova vede cea mai maiestuoasă dintre toate figura lui Petru cel Mare”.

Și chiar și în folclorul poporului moldovenesc s-a întipărit o mare reverență față de personalitatea acestui țar rus. Pentru moldoveni, Petru este un erou istoric de mare putere, care i-a provocat pe cruzii opresori ai Moldovei: Poarta Otomană și Hanatul Crimeei.

Interesul țarului Petru Alekseevici pentru Moldova a fost determinat de faptul că era cea mai apropiată țară de Rusia, ajungând sub suzeranitate otomană. Din cauza jugului turco-tătar în Rusia s-au refugiat mulți moldoveni, dintre care țarul-reformator chiar a format unități militare separate.

Oficialii moldoveni și personalitățile publice au acționat adesea ca intermediari pentru supușii sultanilor care doreau să stabilească contacte cu Rusia. De exemplu, hanul din Crimeea Devlet-Girey II l-a ales pentru aceasta pe Alexandr Davâdenko, fost căpitan valah și originar din Moldova. Acest om, care a devenit un confident al lui Devlet Giray, a adus un mesaj la Sankt Petersburg în 1712: hanul și murza din Crimeea au o rugăminte către țar „să dea un răspuns secret... dacă vor să-l accepte pe Evo de partea maiestăţii regale sau nu”.

Este destul de logic că purtătorul unor astfel de informații importante a fost primit personal de țarul rus. Mai mult, în numele hanului, Davâdenko a schițat un plan de capturare a regelui suedez Carol al XII-lea și a cazacilor - mazepinii, care se refugiaseră sub zidurile cetății otomane Bender.

Pentru Rusia, această concentrare de forțe învinse la Poltava a fost o iritare puternică. De lângă Bender, au fost organizate incursiuni militare în Ucraina tulburată. De aici, guvernul hatmanului „în exil” a încercat să influențeze situația politică din Rusia Mică și chiar a țesut intrigi internaționale împotriva Sankt-Petersburgului.

Statul moldovean a fost interesat și de îndepărtarea acestui centru politic de la granițele sale. Și aceasta pentru că întreținerea regelui suedez și a anturajului său numeros a fost încredințată de otomani domnitorului moldovean și era destul de împovărătoare. Domnitorul Mihai Rakoviță a trebuit să muncească din greu pentru a-l împiedica pe Carol al XII-lea și armata sa multitribală să se mute în capitala principatului - Iași.

Exista o amenințare reală de decupare a posesiunilor moldovenești deja trunchiate de la est de Prut în favoarea formațiunilor de imigranți. De exemplu, un aliat al lui Carol al XII-lea, magnatul polonez Joseph Pototsky, a încercat să se stabilească în teritoriile adiacente Poloniei. Domnitorul Nicolae Mavrokordat, care l-a înlocuit pe Rakoviță, a fost nevoit să-i alunge cu forța pe „oaspeții sultanului”.

Cazacii veniți după hatmanul ucrainean Ivan Mazepa s-au concentrat în satul Karlopolis creat lângă Bender. În 1710, aproximativ 10 mii de oameni trăiau în el.

Nu trebuie uitat că în aceeași perioadă, la doar câteva zeci de kilometri nord de Bender, în actualul Dubăsarii Vechi (raionul Criuleni) era centrul administrativ al Hanatului Ucraina. Această provincie se afla sub stăpânirea Hanului Crimeei și avea o populație mixtă de cazaci-moldoveni. În cazul în care guvernul hatman de la Mazepa, care fugise acolo, ar fi prins rădăcini lângă Bender, ar fi fost destul de probabil ca Hanatul Ucraina să fie transferată sub conducerea sa.

Peter I a reacționat foarte dureros la fuga fostului său asociat, Mazepa. În Rusia, după cum știți, pentru fugari era confecționat „Ordinul lui Iuda” (cinci kilograme în greutate), pe care autocratul intenționa să-l oblige pe Mazepa să-l poarte tot timpul dacă ar fi fost prins. În 1708, Biserica Ortodoxă Rusă l-a anatematizat pe hatmanul fugar - un blestem bisericesc. Este relevantă până în prezent (inclusiv pentru Biserica Moldovei ca parte a Bisericii Ortodoxe Ruse).

În timpul președinției sale, Viktor Iuşcenko a cerut Bisericii Ortodoxe Ruse să anuleze anatema, dar biserica a răspuns că blestemul a fost impus lui Mazepa nu pentru poziția sa politică, ci pentru încălcarea jurământului dat Evangheliei.

Pe malul stâng al Nistrului, Mazepa și alți locuitori ai Karlopolisului erau păziți constant de un detașament militar rus sub comanda lui Kropotov. El a primit informații și de la autoritățile moldovenești, care au fost nemulțumite de „prezența îndelungată a oaspeților”.

La scurt timp după sosirea pe malul drept al Nistrului, la 31 iulie 1709, Mazepa a aflat că țarul rus i-a desemnat o recompensă foarte mare pentru capul său și negocia cu Poarta otomană extrădarea unui trădător.

Hatmanul a suferit o lovitură, a devenit indiferent la ceea ce se întâmpla în jurul lui, a tăcut mult timp. După aceea, Mazepa a căzut în inconștiență, iar când regele suedez a venit la casa sa din satul Varnița să-și ia rămas bun, nici hatmanul nu l-a recunoscut. A murit fără să-și recapete cunoștința.

În ziua morții lui Mazepa (2 octombrie 1709), a izbucnit o ploaie îngrozitoare. Au fost botezați cazaci superstițioși, încrezători că diavolul a apărut pentru sufletul unui păcătos.

Imediat după înmormântare, s-a deschis un proces pentru deținerea moștenirii lui Mazepa, a cărui parte principală era două butoaie de bijuterii. Drept urmare, Carol al XII-lea a intrat în posesia lor, împrumutând formal averea de la succesorul lui Mazepa, dar nu i-a restituit-o niciodată.

Fostul hatman a fost înmormântat în orașul Galați de pe teritoriul principatului Moldovei. Cu toate acestea, în Varnița, până în prezent, există presupunerea că Mazepa a fost înmormântat în acest sat.

Potrivit cronicarului și omului de stat moldovean Nicolae Costin, deja în 1711 cripta lui Mazepa din biserica mănăstirii „Sfântul Gheorghe” a fost profanată. Turcii care au ocupat Galațiul „au săpat trupul lui Mazepa, sperând să găsească mare bogăție în mormântul lui și, după cum se spune, l-au aruncat pe malul Dunării”.

Istoricul amintit mai sus Kogălniceanu, în secolul al XIX-lea., care s-a ocupat în mod special de soarta mormântului lui Mazepa, a relatat că rămășițele hatmanului au fost în cripta bisericii mănăstirii până în anii 30 ai secolului al XIX-lea.

Inițial, această criptă a fost situată chiar în mijlocul străvechii biserici de construcție genoveză. A fost construită din cărămidă, deasupra ei în podeaua bisericii se afla o piatră funerară cu o inscripție și stema lui Mazepa - un vultur cu un singur cap.

La scurt timp după profanarea de către turci, asociații lui Mazepa au restaurat mormântul. Piatra funerară, deși spartă, a fost asamblată și așezată în mijlocul bisericii. Adevărat, timp de un secol, inscripția pe piatra funerară s-a uzat din cauza mersului pe ea.

În 1835, boierul Dimitr Derekci-bași a fost înmormântat în cripta din Mazepa, însă rămășițele hatmanului au fost date deoparte, dar lăsate în criptă.

Câțiva ani mai târziu, guvernul Principatului Modova a emis un decret prin care interzicea înmormântarea morților în interiorul clădirilor bisericii. Apoi rudele lui Derekci-bași au deschis mormântul, au scos rămășițele ambilor celor care s-au odihnit acolo și le-au transferat într-un mormânt nou, pregătit în afara bisericii.

Vechea piatră funerară a fost apoi transferată la muzeul istoric. Sculptorul, care a realizat noua piatră funerară, a fost prea creativ în munca sa și a inscripționat în loc de stema lui Mazepa, vulturul austriac cu două capete.

După declararea independenței Ucrainei, la Kiev a fost ridicată în mod repetat problema căutării și reînhumării rămășițelor lui Ivan Mazepa acasă.

În 2017, fostul președinte Viktor Iuşcenko a făcut chiar o vizită specială la Galați pentru a discuta despre acest proiect. Această inițiativă nu a fost însă implementată din cauza unor împrejurări obiective: în 1962, biserica „Sf. George” și toate clădirile din jurul ei au fost distruse, iar în locul lor a fost construit un bloc de locuințe.

În mod tragic, pe pământul moldovenesc s-au perindat ultimele zile de viață și viața postumă a unuia dintre principalii dușmani ai lui Petru I, Ivan Mazepa. Semnificativ este faptul că, dacă țarul rus este încă amintit și venerat în Moldova până astăzi, hatmanul a fost uitat și chiar mormântul său a fost pierdut.

Acest lucru probabil nu este surprinzător. La urma urmei, dacă Petru cel Mare a fost de partea luptei de eliberare națională a poporului moldovenesc, îi ținea apărarea unuia dintre cei mai faimoși moldoveni - Dmitrie Cantemir, atunci Mazepa, după ce a intrat într-o coaliție cu Poarta și Hanatul Crimeei, s-a dovedit a fi de partea celor care doreau să înrobească Moldova.