Pagina pe care Iohannis o mâzgălește în istoria diplomației române, cu ajutorul peniței boante de la Externe, va rămâne ca o rușine. Pentru România – nu pentru mine sau pentru alții care, pur și simplu, nu ne simțim reprezentați de asemenea gesturi și personaje.
Dar, din păcate va rămâne o rușine pentru România. Pentru că nu poate dispare, așa cum am dori noi, cei care am crescut într-o Românie de mare anvergură internațională – și am sperat, în 1990, că această construcție ne va ajuta să strălucim în ”libertate”. Să strălucim ca valoare mondială, să ne facem cunoscute calitățile, valorile creației, frumusețea patriei, mărețele fapte ale istoriei… Să înflorim în spiritualitatea lumii, fără restricții, fără tare…
Aiurea… prăbușire totală! Așa că lăsând visele din anii 90, revin în prezent.
Revin și vorbim de realitățile diplomației, pe care le pot împărți pe două direcții: una este supunerea oarbă față de pretențiile SUA și UE – cealaltă, tensionarea relațiilor cu două state apropiate – prin istorie și prin populație, Rusia și Ungaria – și îndepărtarea unui prieten sincer, loial și puternic, China.
Personalitatea diplomației lui Iohannis s-a manifestat calomniindu-l pe premierul maghiar, insultând Rusia de ziua sa națională și admițând toate nedreptățile și atacurile la adresa Chinei, prin marile sale firme de stat.
În schimb, nu a protestat când ambasadorii SUA s-au implicat în politica internă românească și în Justiție, nici când țări occidentale au comis grave imixtiuni în afacerile noastre interne.
Asta a făcut diplomația căreia, pe de altă parte, nu i-a păsat de românii exploatați în Occident, până când presa și unii politicieni au reacționat – sau de româncele traficate în țările Uniunii. Și de multe altele. O rușine!
Mă întreb siderat: cum e posibil oare, ca diplomat, să admiți ca Rusia, marea putere din zona ta, membru permanent al Consiliului de Securitate, furnizor major de resurse energetice, națiune de care ne leagă istoria, limba și sângele, mare putere cu ajutorul căreia s-au înfăptuit obiective istorice ale poporului român, să fie tratată ca un fel de inamic într-un document de importanța Strategiei Naționale de Apărare?!
Cum tu, diplomat, să nu ponderezi aceste excese inadmisibile?! Să atenuezi aceste urme care vor marca viitorul relațiilor cu cea mai importantă țară din zona noastră – și din istoria noastră, ca stat?!
Răspunsul e clar: diplomația lui Iohannis NU are nicio legătură nici cu interesele României, nici cu România! De aceea nici nu mai întreb ce ar spune Nicolae Titulescu despre insultarea Rusiei chiar de Ziua sa Națională.
Insulte la adresa premierului maghiar, provocări și insulte la adresa Rusiei, nedreptăți și atitudine lipsită de respect față de China – și servilism total față de SUA. Asta e, pe scurt, diplomația lui Iohannis și Aurescu.
De care nu mi-e rușine, pentru că nu consider că mă reprezintă în vreun fel. Rămân la Titulescu. La Ștefan Andrei. La Adrian Năstase. De fapt, la moștenirea de prestigiu internațional moștenită de la Dimitrie Cantemir - cea mai mare personalitate a istoriei intelectuale a românilor - și mare personalitate a Rusiei, tatăl unui fondator al politicii externe a Rusiei, Antioh Cantemir.
Din păcate, ce se petrece înseamnă rușine și pierdere pentru România, ca țară. Care , biata de ea, asta primește de la cei pe care i-a făcut președinți, miniștri… Sau, de fapt, nu i-a făcut biata noastră țară, dar ei au făcut-o… cu adevărat colonie.
P.S. Vă miră titlul? Spuneți sincer - care e diferența între diplomația lui Iohannis și cei care aplaudă dărâmarea statuilor prin SUA sau Anglia? Niciuna. Toți sunt de acord cu demolarea, cu stricarea, cu ceva fără sens.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
