BUCUREȘTI, 1 iul — Sputnik. După alegerile prezidențiale din Turcia, presa partidului de la guvernare a anunțat: „Începe o nouă eră! Noi vom determina viitorul umanității!". Oficialităților de la Ankara și în trecut li se reproșau tentativele de a-și extinde influența asupra teritoriilor fostului Imperiul Otoman. Drept răspuns, politicienii turci au argumentat că sunt nevoiți să răspundă la noile provocări externe. Într-o material publicat de RIA Novosti, analistul Oleg Kim, analizează cât de puternice sunt tendințele aspirațiile imperiale în această țară.
„Aceste sunt niște alegeri, nu un război!"
Yılmaz este inginer-biotehnolog din Istanbul. Acesta preferă să nu dezvăluie pentru cine a votat el și familia lui în alegerile prezidențiale. Totuși, preferințele sale politice sunt vădite. "În vecinătate locuiesc multe persoane religioase. Imediat după alegeri mulți au ieșit în stradă și au început să tragă în aer sărbătorind victoria. Totuși, e vorba de niște alegeri, nu de un război", relatează acesta emoționat. Comparația alegerilor cu un război este una relevantă: societatea turcă este puternic divizată.
Într-adevăr, alegerile prezidențiale și parlamentare au decurs pe 24 iunie în condiții de război, în timp ce mai este valabilă starea de urgență. În pofida activismului opoziției, chiar și la anunțarea rezultatelor preliminare a devenit clar că Recep Tayyip Erdogan a învins din primul tur. Acesta reușise să acumuleze peste 53 la sută din voturi. Partidul de guvernare — Justiție și Dezvoltare a obținut o majoritate de 43 la sută, iar Partidul Republican Popular, de opoziție, acumulat de două ori mai puține voturi. Acum, după modificările aduse în Constituție, Erdogan și-a concentrat toată puterea în mâinile lui. Nu în zadar acesta a fost supranumit „supersultan".
Încercuiți de dușmani
Un soi de concluzie în legătură cu rezultatele votului a devenit scandalul diplomatic declanșat imediat după alegeri. Consiliul UE a declarat că Turcia se îndepărtează de Europa, iar negocierile pentru aderarea țării la UE "au intrat într-un impas". Europenii și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu statul de drept în Turcia. Ankara a reacționat bolnăvicios, acuzând UE de ipocrizie, o atitudine injustă și lipsită de onestitate.
Dacă Ankara nu este acceptată în UE, în schimb e membru unui alt club al statelor occidentale — NATO, din care Turcia face parte din anul 1952. Însă acest statut „trebuie să fie suspendat pentru o perioadă nedeterminată", a propus congresmanul republican, Ted Poe, potrivit publicației National Interest. În opinia lui, Erdogan, care a învins în alegeri, nu este adeptul democrației. "Dimpotrivă, e un islamist, adeptul restabilirii Imperiului Otoman și se poziționează drept un nou sultan", consideră congresmanul. Acesta a acuzat Ankara și de tentative de divizare a Siriei și de o atitudine agresivă față de vecini — Grecia și Cipru.
Declarația republicanului american nu a stârnit nicio mirare. Nemulțumirile reciproce între NATO și Ankara au sporit în ultimul timp. Astfel, spre exemplu, în 2017 Turcia a supus veto programele de parteneriat între NATO și Viena.
E vorba de un caz tipic când Erdogan a confundat problemele politicii interne și celei externe. Conflictul a fost provocat de decizia autorităților din Austria de a interzice reprezentanților Ankarei să desfășoare campania electorală în comunitățile turcești din țară. A urmat un schimb de replici dure între diplomațiile celor două state. Conform aceleași scheme Erdgon și-a deteriorat relațiile cu Germania și Olanda Cea din urma a interzis aterizarea avionului cu ministrul turc al Afacerilor Externe la bord.
În afară de aceasta, Turcia și-a rechemat militarii de la exercițiile militare NATO din Norvegia. Potrivit Ankarei, în cadrul manevrelor Erdogan și fondatorul Republicii Turce, Kemal Ataturk, au servit soldaților drept țintă de tragere.
Colac peste pupăză — alianța susține kurzii din Siria, ceea ce îi irită pe cei de la Ankara, iar Partidul Justiției și Dezvoltării a declarat că NATO este "o organizație teroristă care participă la operațiuni împotriva Turciei".
Misiunea lui Erdogan
După alegerile prezidențiale, ziarul Yeni Safak ("Noul Răsărit"), o foaie militantă a Partidului Justiției și Dezvoltării, a explicat cititorilor său că sub conducerea lui Erdogan Turcia a devenit din nou "o țară care face istorie, o țară a unei noi ere". "E una din acelea care își extinde revendicările, puterea și ideologia începând cu Africa și până în Asia Centrală, de la Balcani, până în Extremul Orient", proclamă autorul materialului.
Acesta prezice și o schimbare a ordinii mondiale: "Mâine unele state vor fi aruncate la coșul de gunoi al istoriei, iar altele, care sunt considerate azi "în curs de dezvoltare", vor trezi lumea și vor determina direcția comună a umanității". Acesta mai prezice și începutul "celei de-a treia renaștere a istoriei noastre politice".
Într-un alt articol publicat în Yeni Safak se spune că: "Odată cu victoria în alegeri sporește misionarismul politic al lui Erdogan". Revenirea Turciei în statutul de mare putere, în opinia autorilor ziarului, este confirmată de cele două intervenții militare în Siria, ocuparea teritoriului de frontieră din Afrin până la Eufrat, atacurile aeriene în Irak asupra pozițiilor kurde.
Nu o ideologie, ci pragmatism
În ultimii câțiva ani politica externă a Turciei a fost determinată "nu de o ideologie, ci de un pragmatism, întemeiat pe rațiuni de securitate, în special, în ceea ce privește Siria", consideră specialistul în relații internaționale, doctorul Kürşad Turan de la Universitatea Gazi.
"Într-adevăr, Turcia a încercat să promoveze o politică a neo-otomanismului începând cu anul 2009, când funcția de ministru al Afacerilor Externe era deținută de Ahmet Davutoğlu. Însă aceasta a fost abandonată după ce Davutoğlu a fost înlocuit la postul de prim-ministru de Binali Yıldırım, Astăzi politica externă a Turciei este definită pornind de la amenințările de securitate care vin din Orientul Apropiat și poartă mai curând un caracter defensiv", explică Turan.
În perioada în care conducea MAE al Turciei și guvernul, Davutoğlu avea o atitudine negativă față de utilizarea termenului "neo-otomanism". Însă până la ocuparea unor funcții înalte în stat, fiind profesor universitar, acesta a publicat o lucrare în care afirmă necesitatea diminuării dependenței de Occident și restabilirii influenței în spațiul "post-otoman". Davutoğlu și-a comentat succint plecarea din postul de premier: „Nimeni nu va auzi vreun cuvânt în adresa lui Recept Tayyip Erdogan". Observatorii din Turcia și din afara ei și-au exprimat opinia că Erdogan și fondatorul noului vector în politica externe a Turciei s-au despărțit din cauza unor disensiuni politice interne. Davutoğlu s-a opus ideii grăbirii trecerii de la o republică parlamentară la cea prezidențială.
În plus, doctorul Turan presupune că demisia lui Davutoğlu se datorează și eșecului acestuia în politica externă. "Pe măsura extinderii „primăverii arabe" a devenit clar că statele din Orientul Apropiat nu percep Turcia așa cum se percepe ea însăși" — consideră expertul. Probabil, monarhiile din zona Golfului Persic au tratat cu multe rezerve încercările Turciei de a se poziționa în calitate de lider al lumii islamice.
Yılmaz din Istanbul ajunge la aceleași concluzii cu expertul din Universitatea Gazi. De 15 ani Partidul Justiției și Dezvoltării ne spune: "Noi suntem pentru cei defavorizați" și își construiește strategia pe exploatarea nemulțumirilor oamenilor, ceea ce le aduce câștig. În SUA, în ultimul timp, situația este similară — oamenii cu puțină carte sunt gata să se răzbune pe toți. Nu idealizez SUA și alte state occidentale. Ei procedează așa cum le convine: organizează lovituri de stat, debarcă liderii politic, asasinează persoanele incomode. Politicienii noștri spun — ne opunem tuturor acestor lucruri", încearcă să explice paradoxurile locuitorul Istanbului.
