Cine e Pavel Kiseleff? De ce „cancel culture” rusofob nu trebuie să schimbe numele străzii

Ne-am amuzat sau am privit cu îngrijorare fenomenul „cancel culture”, apărut în Statele Unite și apoi ”pandemizat” în vestul Europei.

BUCUREȘTI, 3 apr - Sputnik. Universitățile, ong-urile și apoi chiar politicienii din SUA și vestul Europei au intrat de ani de zile într-un delir sfertodoct de rescriere a istoriei și culturii după noi mofturi ideologice.

Statui dărâmate, cărți interzise, rescrierea istoriei, literaturii și culturii după mofturile și supărările ideologice și/sau sexuale ale unor minorități guralive, păreau totuși un coșmar aproape ireal, ceva de știri mărunte, de weekend.

Cu agravarea crizei din Ucraina, însă, acest delir a căpătat și mai multă putere, fiind hrănit de justificări ”pacifiste”. Mai mult decât atât, mulți din conservatorii occidentali care criticaseră fenomenul ”cancel culture” când acesta se limita la a rescrie după mofturi gay sau rasiste, cultura și istorie, au devenit, brusc, fani ai lui, când acest delir ideologic și sfertodoct a fost instrumentalizat împotriva culturii și civilizației rusești.

În acest context trebuie pusă discuția deja tot mai accentuată în jurul schimbării numelui șoselei Kiseleff, din București, cu un nume care să dea ”slavă” presupușilor eroi ucraineni.

Căci contele rus Pavel Dmitrievici Kiseliov, rămas în istoria românilor după numele său ”franțuzit”, de Kiseleff, a fost pentru națiunea modernă română și pentru statalitatea românească mai mult decât un patriot român. Poate cel mai potrivit titlu pentru această personalitate este aceea de naș (moldovenii i-ar spune nănaș) al României.

Cine a fost Kiseleff? Nobil rus, general erou în războaiele contra lui Napoleon Bonaparte (a participat la nu mai puțin de 26 de bătălii, distingându-se pentru eroism în bătălia de la Borodino), Kiseleff este cunoscut românilor mai ales pentru perioada de 5 ani (1829- 1834) când a fost guvernator al celor două principate românești, Moldova și Valahia.

În această perioadă, generalul Kiseleff a creat bazele modernizării societății românești, a oferit primul constituțional, cel al ”Regulamentelor Organice”, care, atât în timpul mandatului său, dar și al domniilor ”regulamentare” de după aceea, au dus la construirea instituțiilor moderne, pe care statul român le folosește și astăzi (de la parlament și justiție modernă, la poliție și pompieri).

”Regulamentele Organice” au dus la stimularea urbanizării țării mai ales prin impulsionarea comerțului cu cereale și investiții majore în porturile dunărene. Bucureștiul îi datorează o mai bună organizare (care a permis rezolvarea problemelor ridicate de epidemii de ciumă și de holeră) și o sistematizare urbană (chiar șoseaua ce îi poartă numele a fost gândită în planul de urbanism al generalului rus).

Un alt impact important l-a avut Kiseleff asupra mediului rural, prinr regândirea contractuală a relațiilor dintre țărani și boierime, dar și prin facilitarea comerțului țărănesc care a dus la dezvoltarea târgurilor.

Tot atunci începe și impulsul pentru educația de masă, pentru alfabetizarea tuturor (în epoca Regulamentelor Organice și datorită lor, genialul Ion Creangă are parte de școală la biserica din Humulești).

După ce a părăsit Țările Române, Kiseleff a rămas un prieten al românilor și apoi a României (marea iubire a vieții lui fiind o boieroaică româncă, Alexandra Băleanu, cu care a avut copii rămași în România, cu povești interesante la rândul lor). Ca ambasador al Rusiei la Paris, contele a fost un susținător al unirii celor două Principate, fiind un factor important pentru convingerea țarului că aceasta este soluția pentru românii de la Dunăre.

Ce se știe mai puțin e că Pavel Kiseleff a fost și cetățean român, primind cetățenia Țării Românești în 1841 (anul în care șoseaua căreia acum cei cu ”cancel culture” vor să îi schimbe numele, a devenit șoseaua Kiseleff).

Strada a rămas Kiseleff de atunci și până acum (cu o întrerupere de 3 ani, când Antonescu, în plin război în URSS, a numit-o ”Regele Mihai I”).

Cât despre rescrierea numelor străzilor și piețelor în funcție de mofturi istorice, cei ce cunosc Bucureștiul știu că în apropierea șoselei Kiseleff se găsește piața Charles de Gaulle. Această piață s-a numit în 1939, piața Eminescu, în 1940, piața Adolf Hitler, în 1944, piața Generalissimul Stalin, ca după aceea, odată cu reorientarea ”euro-atlantică” a României, să devină Charles de Gaulle.

Deci politrucii români au mai practicat oportunist și ineficient ”cancel culture”. De ce ar trebui să o facă acum?