BUCUREȘTI, 22 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. În urmă cu scurt timp, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că , astăzi, numărul persoanelor infectate cu coronavirus – COVID -19 – a ajuns la 433. Din păcate, s-au înregistrat și primele două decese.
Numărul total al infecţiilor respiratorii acute a ajuns săptămâna trecută la 115.416, cu 27,7% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform Institutului Naţional de Sănătate Publică - INSP.
În anul 2009, România s-a confruntat cu epidemia de gripă porcină. Medicii au vaccinat, atunci, 3 milioane de români.
Regina Maria, afectată de gripa spaniolă
La finalul Primului Război Mondial, România se confrunta cu cea mai teribilă pandemie de gripă. Apăruse o nouă tulpină a virusului. Abia un secol mai târziu aveam să aflăm despre ce era vorba: un virus aviar de tipul H1N1. Simptomele semănau mult cu cele ale gripei obişnuite, însă bolnavii mureau sufocaţi, după ce plămânii se umpleau rapid cu lichid. Omenirea nu se mai confruntase cu o boală atât de violentă din epoca medievală, când ciuma neagră rădea 60% din populaţia lumii, informează adevarul.ro .
Noua boală era gripa spaniolă, intitulată astfel pentru că Spania, aflată în neutralitate în război, prezenta epidemia în presă fără menajamente – n-avea de ce fie atentă la moralul naţional, aşa cum erau nevoite ţările afectate de război.
În toamna anului 1918, epidemia de gripă spaniolă a ajuns și în România, după doi ani cu ierni aspre, în care, pe lângă foametea care domnise, o serie de boli se tot perindau pe lângă oameni.
Chiar și în aceste condiții, majoritatea românilor se simțeau feriți de pericol. Oamenii preferau să ignore simptomele şi să-şi vadă mai departe de treburile de zi cu zi. Nu se gândeau la complicaţiile infecţiei şi nici la ceilalţi. N-aveau chef să stea în case, după cum nota medicul Sulică, făcând apel la românii bolnavi să se izoleze, mai notează sursa citată.
Însăși Regina Maria a căzut la pat din pricina gripei spaniole. Acest lucru s-a întâmplat la scurt timp după intrarea, alături de regale Ferdinand, în București, la 1 decembrie 1989. Boala s-a instalat rapid, cu febră, delir și insomnie.
”Febra tranșeelor”, agravată de sărăcie și mizerie
Estul Europei a început, din 1914, 4, să fie afectat de epidemia de tifos exantematic, care a lovit puternic şi România în momentul în care s-a luat hotărârea de a participa la conflagraţie, alături de Antantă. Condiţiile vitrege de pe front, sărăcia şi mizeria în care era lăsată populaţia, atât sub ocupaţie germană, cât şi în Moldova, au făcut ca epidemia să se răspândească rapid.
Astfel, tot mai mulţi soldaţi au început să facă febră, să aibă dureri de cap şi erupţii pe corp. Acestea au fost primele semne ale celei mai mari catastrofe epidemice de pe pământ românesc, cauzată de păduchele de corp.
„Febra tranşeelor“, cum a mai fost numit tifosul exantematic, s-a răspândit mai întâi printre refugiaţi şi printre prizonierii de război, afectând apoi trupele implicate în luptă şi, în cele din urmă, civilii.
Criza declanşată de tifos s-a soldat cu 300.000 de morţi, dintre care 250 de medici şi 1.000 de sanitari. Epidemia s-a încheiat abia în 1922.
Cum ne-a salvat generalul Pavel Kiseleff
Țara Românească a fost lovită, între 1831 şi 1873, de şase ori de o boală cu evoluţie rapidă şi cu şanse mici de supravieţuire. Unul din motivele răspândirii bolii era precaritatea igienei cetățenilor.
Vărsături, diaree severă, deshidratare, ochi afundaţi în orbite, ameţeli şi tremurături incontrolabile descriau starea deplorabilă a celor atinşi de holeră. Oamenii mureau după un chin de maxim 4 zile.
La epidemia din anul 1831, după războiul Ruso-Turc, când trupele rusești au ocupat Țara Românească și Moldova, potrivit însemnărilor consulului francez Charles Lagan, în patru zile, din 126 de oameni infectaţi de holeră muriseră 54.
Diplomatul francez vorbea despre murdăria locuitorilor, despre ”neputinţa de a le imprima deodată românilor obişnuinţa ordinelor şi de a-i forţa pe boieri să respecte măsurile luate, fac să sporească din ce în ce mai mult teama ca Bucureştii să nu împărtăşească aceeaşi soartă ca Iaşii“.
Generalul Pavel Kiseleff, guvernator al Principatelor Române, a reușit să combat epidemia. Astfel, în vara anului 1831, la Iași, generalul Kiseleff a dat ordin să se înfiinţeze un spital cu 25 de paturi, a cerut curăţarea fântânilor, ridicarea de spitale în fiecare judeţ şi angajarea de straje care să controleze fiecare om. Efectele măsurilor nu au întârziat să apară: în toamnă, epidemia de holeră lua sfârşit.
Românii nu au fost feriți nici de ciumă. În iarna lui 1812, o epidemie de ciumă a secerat 90.000 de vieți. A izbucnit printre oamenii de la curte, chiar în a doua zi de domnie a lui Ioan Vodă Caragea, de aici şi denumirea de „Ciuma lui Caragea“.
Epidemia de ciumă a durat un an.
