BUCUREŞTI, 7 mai – Sputnik. O tânără româncă din Diaspora, Oana Picincu, cu rezultate excepţionale pe plan profesional, a acordat un interviu exclusiv pentru agenţia Sputnik. Oana a plecat dintr-un sat din judeţul Vaslui, a studiat la o școală de elită din Iași, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, iar în timpul şcolii s-a mutat în Spania, unde se aflau la muncă părinţii ei. Datorită rezultatelor excelente, a ajuns să aibă o carieră de invidiat într-o importantă instituţie europeană. Ea a urmat un program special de studii la două universități — universitatea din Valencia și cea din Nantes —, obținând o diplomă dublă în economie, a făcut un stagiu la Comisia Europeană, la Banca Centrală Europeană și, din iulie 2013, lucrează la Mecanismul European de Stabilitate, în Luxemburg. Povestea tinerei românce poate fi citită într-un alt interviu, acordat acum câţiva ani agenţiei Sputnik.
În prima parte a interviului acordat agenţiei Sputnik, Oana ne vorbeşte despre cum a fost afectată viaţa românilor de acolo de pandemie şi de restricţii, despre măsurile care au fost luate de guverne şi despre cum se vede din străinătate situaţia din România.
Cum te-a afectat această perioadă de pandemie?
Această perioadă de pandemie m-a afectat în mod negativ. În special, mi-a limitat viața socială, și nu mă refer doar la călătorii și ieșiri de tip cultural sau la socializare în grup, ci în special la imposibilitatea de a-mi vizita familia sau de a putea ajuta un/o prieten(ă) sau o rudă la nevoie. Asta nu ţine de socializare, ţine de nevoia mea de a mă simți utilă în comunitatea mea.
Am avut și zile, sau mai bine zis săptămâni, când aveam moralul scăzut, cu o tristețe greu de explicat. Unele zile fiind lungi, triste, iar eu simţindu-mă într-un fel inutilă, chiar dacă lucram foarte mult pentru birou. Zilele par „predictible”, constante, lipsite de variabilitate, de emoții pozitive sau surprize; practic este ca în filmul „Pasagerii” de Morten Tyldum. Mă simțeam blocată. Pe mine mă bucură prezenţa altor oameni în viața mea și posibilitatea de a comunica sau împărtăși o experiență cu alţi oameni. E greu să fii fericit izolat de comunitate, de prieteni sau rude.
Ce restricţii s-au introdus acolo?
În cele mai multe cazuri, s-a restrâns perimetrul de mișcare. Nu mă refer doar la călătorii și zboruri, dar și la ieșiri scurte, de maximum 2 ore și la maximum 5 km distanţă de locuință etc.... Bineînțeles că este obligatoriu să porți mască în public, să menţii distanța, să iți dezinfectezi mâinile des etc. Se recomandă și folosirea unei aplicații pe telefon care îți urmărește mișcările și contactele cu alte persoane.
S-au restrâns și întrunirile cu alte persoane care nu fac parte din locuință/familie, s-au închis restaurante, centrele culturale și s-au anulat evenimentele artistice, iar multe firme mici și mijlocii au fost obligate să își întrerupă activitatea. Mulți muncitori au intrat automat în șomaj tehnic.
Doar magazinele și farmaciile au rămas deschise, dar au fost impuse restricții legate de câţi clienți pot intra în acelaşi timp sau cât timp pot petrece acolo. S-au închis şcoli, grădinițe și facultăți și mai toate cursurile sunt făcute online, pe cât posibil.
Din ce ştii, cum au primit românii de acolo măsurile care au fost luate?
În general, oamenii au înțeles și au respectat măsurile; au încercat să continue să ducă o viață cât mai aproape de normalitate, cu toate că unora le este foarte greu. Unii consideră că măsurile au fost exagerate și că le-a îngreunat viața de zi cu zi – de exemplu, să fii forţat să lucrezi mereu pe calculator de acasă, cu doi copii mici și fără ajutor, să ai nevoie de o justificare/declaraţie la orice ieșire din localitate, sau să trebuiască să reprogramezi tratamente medicale deoarece spitalele sunt aglomerate cu pacienți covid. Alți români s-au adaptat mult mai rapid, zicând că în trecut, în România, au trecut prin vremuri mai grele. Cred că se refereau la cum au trăit în timpul regimului comunist, când s-au confruntat cu restricții, opțiuni reduse de călătorie și cu un ametec de frică și dezinformare.
Cum au fost afectaţi românii din Spania, comunitatea de acolo, cei pe care ii cunoşti?
Nu cunosc pe nimeni care să nu fi fost afectat. Spania abia se recupera din criză, activitatea economică se mișca destul de bine la începutul lui 2020 și se creau locuri de munca, întreprinderi și alte activități economice.
Mai ales în martie 2020, în sectorul turismului și al construcțiilor, unde lucrează mulți români, se lucra foarte bine. Din cauza pandemiei, mulți muncitori și-au pierdut locul de muncă sau au intrat în șomaj tehnic. Asta în cazurile în care oamenii aveau un loc de muncă formalizat cu contract, stabil, și alte asigurări asociate locului de muncă. Dar trebuie să ne gândim că mulți români care muncesc în străinătate sunt pe piața muncii informale/nedeclarate. Acești oameni nu au niciun fel de ajutor în general și, în această perioadă de pandemie, le este și mai greu.
Am cunoștinte care, după mulți ani de muncă în Spania, acum s-au întors acasă în România, din cauza pandemiei. Fără un loc de muncă sau un venit stabil în Spania, nu puteau continua să locuiască în străinătate, sperând să se schimbe situația în curând, mai ales dacă firmele unde lucrau au dat faliment și având în vedere că șomajul tehnic se dă pe o periodă redusă. Unii nu aveau motive să rămână în Spania, nici posibilitatea financiară, nici speranța că se va ameliora situația în curând.
Ce părere ai despre măsurile care au fost luate de guvernul nostru și de guvernele străine pentru oprirea răspândirii pandemiei?
Cred că nicio ţară nu știa exact la ce să se aștepte când a venit pandemia și multe guverne subestimau gravitatea situației. Cred că așteptau să vadă ce se întâmplă înainte de a lua măsuri, sau probabil că se bazau pe nişte recomandări de la instituțiile europene. Se pare că guvernul român a anunțat nişte restricții, dar fără a ajuta populația. De exemplu, în străinătate eşti obligat să porți mască, dar ți se dă gratis un pachet mare de măști, sau se fac testări covid gratuite, nu doar dacă ai simptome, se fac şi teste aleatorii pentru detectare.
Cred că guvernele străine au o capacitate mai rapidă de reacție decât guvernul român și, bineînțeles, și un buget mai mare, și posibilitatea de a implementa regulile mai repede şi de a veni şi cu măsuri compensatorii. În străinătate, oamenii au încredere mai mare în guvern, în sistemul public, ei se adapteză, nu se opun automat regulilor. În România, guvernul a dezamăgit populația de multe ori, așa încât oamenii nu sunt motivați să asculte de regulile impuse de guvern, nu au încredere că guvernul operează în interesul populației, al publicului.
Anul trecut, pe vremea aceasta, în plină pandemie, statul român a permis ca zeci de mii de români să plece pentru a efectua munci sezoniere în Germania, Marea Britanie, Italia și alte țări, mulţi fiind trimişi chiar din zonele roşii şi fiind supuşi, astfel, riscului de infectare. Mai mult, ulerior au ieşit la iveală, şi în presa străină, şi în cea românească, mai multe cazuri de exploatare, abuz, infectare, precum şi lipsa unor condiţii normale de cazare şi muncă.
Ce părere ai despre această situaţie permisă de guvern în plină pandemie?
Am citit despre asta în presă. M-a cam șocat să citesc despre condițiile în care acești oameni au fost rapid adunați și transportați în ţările de lucru, fără măsuri de distanțare sau de protecție minimă. Muncitori români sezonieri merg în străinătate la lucru de mulți ani, iar faptul că guvernul român și autoritățile locale nu au anticipat acest haos este o rușine, de necrezut.
Cred că se putea face mai mult ca guvernul să le asigure muncitorilor protecţie socială pe perioada muncii sezoniere, să se asigure că lucrează în condiții decente, că nu revin, după un sezon de muncă în străinătate, infectați sau cu alte probleme. Trebuie să ne gândim că acești oameni sunt mult mai vulnerabili în străinătate decât în Romania, fără protecția autorităților, în condiţiile în care nu cunosc limba străină și fiind expuși unor riscuri nu doar medicale, dar şi de exploatare și abuz la locul de muncă. Această problemă persistă de ceva ani, nu a apărut acum, în pandemie, când totul s-a agravat, și niciun guvern nu s-a preocupat destul de situația acestor oameni.
Nu este prima dată când auzim despre români care lucreză în străinătate în condiţii de sclavie economică. Trebuie să ne gândim bine la implicațiile ei și la modul cum autoritățile pot asigura protecția sănătăţii și securitatea lucrătorilor, oriunde ar fi ei. Libera circulație a lucrătorilor este unul dintre principiile fondatoare ale Uniunii Europene. Asta presupune eliminarea oricărei discriminări la locul de muncă, în ceea ce priveşte remunerarea și condițiile de muncă și angajare. E trist că în 2021 multe state din UE, inclusiv Romania, încă un au reușit să își facă temele la capitolul acesta şi e revoltător că în ţările dezvoltate românii pot ajunge în condiţie de sclavie.
Ce crezi că ar putea face statul român pentru a ne menţine acasă forţa de muncă, pentru ca ea să muncească în folosul României, în condiţii demne (fără a se supune, din nevoie, unor forme de sclavie, cum se întâmplă în multe cazuri cu cei plecaţi la muncă în străinătate)?
Statul trebuie să creeze un context legal prin care să le poată oferi oamenilor condiții normale de muncă, salarii decente, iar invesitorilor un mediu de afaceri transparent, stabil, să stabilească o politică fiscală sănătoasă sau echilibrată și pentru investitor, și pentru stat. Trebuie să fie un context legal, reglamentat, ca să oblige atât firmele, cât și muncitorii să respecte normele.
Ca să mențină forța de munca acasă, statul român trebuia să sprijine industria și manufactura în România. Pe de o parte, se importă foarte multe bunuri care ar putea fi produse la noi și, pe de altă parte, se permite anumitor companii străine să vină să producă în ţară la nişte salarii extrem de mici. În această situaţie, nu văd cum își apără România interesele economice sau populația, sau care este strategia sa economică și de investiții pe termen lung. Uneori mă gândesc că statul român creează nişte situații pe de o parte ideale pentru investitorii străini (salarii minime pe economie reduse, impozite relativ mici comparativ cu alte ţări, neimpozitarea profitului reinvestit, acces la fonduri europene, mişcări sindicale practic inexistente etc.), dar, pe de altă parte, dezastroase pentru muncitori, având în vedere cât de puțin sunt plătiți și în ce condiții lucrează. Statul trebuie să fie un fel de intermediar legal pentru a motiva investitorii (români și străini), dar și pentru a proteja interesele ţării și ale populației pe termen lung.
Înțelegem că o economie trebuie să fie competitivă pentru a atrage investiții, dar cu nişte salarii așa de mici (practic, cele mai mici din UE) distrugi o ţară întreagă. Salariul minim pe economie trebuie ridicat. Oamenii nu pleacă la muncă în străinătate în condițiile menționate mai sus ca să se îmbogățească. Merg din necesitate ori din disperare pentru a-şi putea asigura un trai pentru supraviețuire. Salariul minim pe economie în România era de aproximativ 450 de euro pe lună la începutul lui 2021. Nici nu este necesar să îl comparăm cu salarium minim pe economie din alte ţări din UE ca să înțelegem că nu se poate trăi decent din această sumă de bani, mai ales dacă e vorba de a întreține o familie, ca să nu mai vorbim de a economisi pentru viitor.
