BUCUREŞTI, 14 feb, Sputnik. Dragoş Velicu este un tânăr român antreprenor din Diaspora care, prin muncă asiduă, a reuşit să pună pe picioare o afacere de mare succes la Bruxelles, în domeniul construcţiilor. A pornit de la zero, însă prin perseverenţă, muncă şi talent antreprenorial, a ajuns să obţină o reputaţie foarte bună, atrăgând o clientelă de elită. Pe de altă parte, nu a uitat de unde a plecat, rămânând mereu ataşat de România şi având în plan întoarcerea acasă. Ne prezintă povestea lui într-un interviu acordat în exclusivitate agenţiei Sputnik. De asemenea, el este şi creatorul unui joc de societate apreciat pentru copii, „Txto Junior”, despre care ne va vorbi în a doua parte a interviului.
„Am clienţii cei mai buni din Bruxelles”
Ce te-a determinat să pleci din țară? Cum te-ai realizat în străinătate şi în ce domeniu?
Dragoş Velicu: Am plecat din România în iulie 1991 la vârstă de 11 ani, cu părinții, din dorința de aventură la care foarte mulți români visau din pricina situației în comunism, care a impus reguli de strictă îngrădire în patria maternă. Nu duceam lipsuri de niciun fel în perioada comunismului, am cele mai frumoase amintiri din acea vreme, îmi amintesc cu nostalgie simbioza dintre oameni, întrajutorarea în aproape orice situație, o fraternitate reală. Singura problemă era îngrădirea în acel spațiu teritorial, iar părinții mei și mulți alții au vrut să „sară gardul” ca să cunoască ce se întâmplă dincolo.
Cum m-am realizat? Am crescut lovindu-mă de tot felul de obstacole și, într-un final, am început să mă îndrept către un drum ce mi s-a părut din ce în ce mai potrivit pentru mine. Mi-am deschis prima afacere la 28 ani într-un domeniu în care nu m-aș fi gândit niciodată că voi face performanţă. Eram în așteptarea permisului de lucru pentru un contract ce-l semnasem cu o agenție de turism la care dădusem un interviu, trebuia să conduc copii din Belgia la Paris săptămânal, la Disneyland. Aveam de așteptat 2-3 săptămâni ca să-mi ajungă permisul de lucru pentru a putea începe jobul și am citit un anunț în care se căuta de urgență un ajutor de parchetar. Am fost curios și am sunat, gândindu-mă că cele 2-3 săptămâni vor trece astfel mai repede și mai util. Am fost acceptat imediat pentru o perioada de probă, iar a doua zi am ajuns direct pe șantier cu acel parchetar și tatăl său, care era ajutorul său în situațiile mai complicate din punctul de vedere al termenului de execuție. Am pus prima lamelă de parchet lipit și m-am tăiat la mână (nu grav), dar apoi, până la sfârșitul zilei, învățasem deja cum se face pornirea la montajul parchetului și cum să aplic adezivul pe şapă. A doua zi am pus singur parchetul într-o cameră, iar după nici o săptămână, Mickael, parchetarul în cauză, mi-a propus să rămân să lucrez în colaborare cu el, să-mi fac o firmă. Nu am stat mult pe gânduri și am acceptat, deoarece era o ambianță extraordinară, iar perspectiva financiară era pe măsură.
Am lucrat strict în acest domeniu timp de 2 ani, iar apoi am început să mă ocup şi de alte operațiuni deoarece totul mi se părea logic și simplu. După o perioadă în care am simțit că sunt plafonat din punctul de vedere al negocierilor, mi-am dat seama că nu meseria este cel mai important lucru într-o afacere, ci cum să te vinzi cât mai corect, iar pentru asta am studiat timp de 6 luni tot felul de cărți de psihologie, marketing și filosofie. Am diversificat afacerea şi am început să fac renovări de la A la Z, înfiinţându-mi o firmă, Cosi Construction. Treptat, am reușit să trec de la o cifră de afaceri limitată de 7-10 mii euro/lună la 1,5 milioane de euro/an în mai puțin de 2 ani. Cum toate monedele au și un revers, nu am putut face față volumului foarte mare de lucru și stresului aferent. Am făcut un burnout, iar la exact un an distanță am mai făcut unul. Am depus bilanțul și am plecat în România într-un an sabatic, renunțând la absolut tot ceea ce acumulasem, casă, mășini și tot felul de bunuri, plus destui bani în conturi. Am lăsat totul curatorului firmei și am plecat cu 10000 euro în România, m-am instalat într-un apartament închiriat la Cluj-Napoca, unde am găsit liniștea de care aveam nevoie pentru a mă reface. Mi-am făcut prieteni foarte faini la Cluj, am descoperit locuri superbe pentru drumeții și, bineînțeles, fiind un bun observator, mi-am propus să mă instalez mai târziu definitiv în zonă și să renunț la București, orașul meu natal.
La întoarcerea în Belgia, după anul sabatic, nu mai recunoșteam nici cartierul în care locuisem în Bruxelles, parcă era prima oară când ajungeam acolo.
După o scurtă perioada de reacomodare, am început o afacere tot în domeniul construcțiilor. În prima fază am ajutat doi frați să pornească o firma nouă de la zero și am reușit să o aduc la o cifră de afaceri considerabilă în mai puțin de un an, doar că cei doi frați care administrau firma cu ajutorul meu au considerat că nu mai sunt indispensabil și au uitat să-mi plătească facturile pentru serviciile de consultanță și relații cu clienți. Bineînțeles că nu le-am cerut explicații și i-am lăsat baltă complet fără niciun fel de posibilitate de a mai da înapoi, iar ei s-au prăbușit la scurt timp cu firma lor.
Mi-am lansat apoi firma mea proprie, cu care am reușit să-mi fac o reputație foarte bună și o clientelă de elită, pornind iar de la zero. Realizez genul de lucrări care se pot vedea pe www.wolfconstruct.eu. Acum renovez casa arhitectului care a contribuit la construirea Parlamentului European. Am clienţii cei mai buni din Bruxelles.
Felicitări! Cu adevărat, o poveste de succes! Eşti un exemplu că românii perseverenţi, destoinici şi cu idei de afaceri pot reuşi să se realizeze dacă găsesc şi un mediu prielnic pentru a avea şansa să-şi manifeste potenţialul.
Mulțumesc! Într-adevăr, este necesar să se întâlnească mai mulți factori favorabili pentru realizarea în planul profesional, ca și în planul sufletesc, de altfel. Orice întreprindem are legătură cu un scop ascuns, pe care uneori îl descoperim ca pe o evidență când se concretizează, alteori rămâne o enigmă.
„Limba română, cea mai vorbită în lumea construcțiilor din Bruxelles”
Cum ai fost privit de străini, ce te-a determinat să te întorci și cum te descurci acum ca român întors acasă după o perioadă de stat în străinătate?
D. V.: Legat de cum mă privesc străinii, am o relație de la egal la egal, din clienți sunt care îmi devin prieteni, unii chiar apropiați. De exemplu, o doamna care avea 55 ani la vremea când am cunoscut-o ca și clientă, mi-a devenit prietenă foarte bună și a vizitat România de două ori cu mine, apoi a organizat o vacanță pentru grupul ei de văduve și păstrăm legătura de atunci ca și cum ar fi a doua mamă pentru mine.
Eu întotdeauna vorbesc pozitiv despre România (bineînțeles, făcând abstracție de politică), iar dintre belgienii cu care interacționez, cei mai mulți dintre ei au vizitat România în trecut.
Nu resimt personal un dezavantaj că sunt român la Bruxelles, dar sunt privilegiat deoarece vorbesc limba franceză ca și un nativ. În schimb, majoritatea românilor au dificultăți de exprimare, iar acesta este o mare piedică dacă vor să se integreze deplin într-o țară străină. Eu colaborez cu muncitori români pentru că sunt foarte talentați și polivalenţi. Cred că limba română este cea mai vorbită în lumea construcțiilor din Bruxelles, nu există un șantier unde să nu lucreze cel puțin un român.
„În România simt că energia locului vibrează pe aceeași frecvenţă cu mine”
Ce m-a determinat să mă întorc? Cred că este o chestiune de magnetism. În România simt că energia locului vibrează pe aceeași frecvenţă cu mine.
Cum au privit prietenii tăi din străinătate decizia ta de a te întoarce acasă? Dar cei din România?
D. V.: Cei din străinătate sunt sceptici și în același timp geloși. În sinea lor, își doresc și ei să scape de aici, de ritmul infernal de lucru și de sistemul fiscal extrem de lacom cu antreprenorii. Suntem taxați peste 65% din venitul net.
„A ajuns o utopie să te mai poți măcar gândi că te întorci acasă”
A ajuns o utopie să te mai poți măcar gândi că te întorci acasă. Din păcate, mulți compatrioți nu au posibilitatea financiară să se poată restabili în România, iar perspective de afaceri nu există pentru că politica din România este foarte atentă să descurajeze orice spirit antreprenorial și să-l distrugă din fașă.
Pe de altă parte, apropiații mei din România sunt foarte fericiți că mă întorc. Proiectul meu de repatriere este în curs, încă nu m-am întors definitiv, dar sunt pe cale să o fac. Strategia mea este să dirijez afacerea de la distanță, majoritatea timpului stand în România.
„Fermierii belgieni sunt susținuți cu tot felul de subvenții și ajutoare”
Ce lucruri crezi că merg mai bine acolo decât în România și ce ar trebui să facă România ca să ajungă la nivelul de dezvoltare de acolo?
D. V.: În primul rând, Belgia are privilegiul să găzduiască instituțiile europene, ceea ce îi aduce beneficii în multe domenii și o obligă într-un fel să-și mențină un anumit grad de bunăstare socială. Pot să vă asigur că bunăstarea în Belgia a scăzut la sub jumătate faţă de anii ‘90.
Din punctul de vedere al agriculturii, fermierii belgieni sunt susținuți cu tot felul de subvenții și ajutoare, plus asigurări pe recolte în caz de calamități. La noi, politica este tocmai de a opri orice fel de inițiativă agricolă chiar din fașă.
Din punct de vedere medical, sistemul de sănătate din Belgia poate fi cu siguranță un exemplu de urmat. Am ajuns de câteva ori la urgențe (burnout de două ori, un pre-burnout, două crize de rinichi) și de fiecare dată am fost tratat foarte foarte bine, m-am simțit la spital ca în vacanță. Când am sunat la ambulanță în ultimele două dați, a sosit ambulanța în mai puțîn de 5 minute, iar după nici 20 de minute eram deja la spital cu doctorii pe lângă mine. Nu am ce să reproșez sistemului medical de aici, se pare că a atins perfecțiunea. Am o prietenă care nu se întoarce în România doar din acest motiv.
„Majoritatea românilor visează să se întoarcă acasă”
Dacă ai mai întâlnit alți români acolo, cum se simt ei departe de casă? Sunt fericiți cu situația lor, cum sunt tratați? Sunt dezrădăcinați sau atașați încă de țară, de rădăcinile lor?
D. V.: Majoritatea românilor visează să se întoarcă acasă. Eu personal nu am întâlnit români care să afișeze o stare de mulțumire sufletească. Cunosc familii instalate de mult timp în Belgia, am un prieten care are 5 copii născuți aici, iar de aproximativ doi ani s-au întors copiii cu mama definitiv în România. Tatăl merge foarte des în România și dorește să se poată întoarce și el definitiv.
„Diaspora ar putea fi cheia unui nou început.” „Fiecare cetățean trebuie să se simtă integrat și util”
Ce crezi că ar trebui să facă românii stabiliți în străinătate pentru România?
D. V.: Cred că fiecare, la nivelul sau, ajută foarte mult familia rămasă în țară, iar asta nu este de neglijat. Cred sincer că, fără ajutorul din diaspora, România ar fi fost într-o stare de precaritate extremă.
Cred că, pentru a ajuta România, este nevoie de o schimbare fundamentală la nivel politic, asta presupune ca toți politicienii actuali și din trecut să-și asume eșecul și să părăsească scena politică. Diaspora ar putea fi cheia unui nou început, putem aplica în România lecțiile învățate în străinătate. Avem nevoie de dezvoltare rurală și administrare locală, cu obiective pe termen lung. Obiectivele trebuiesc dezbătute și înțelese de către toți cetățenii, apoi să urmeze desfășurarea planului stabilit în care fiecare cetățean să se simtă integrat și util, cu posibilitatea de împlinire personală și familială.
(Va urma)
