Motto: ” Singurele drumuri
despre care ştiu sigur că nu duc nicăieri,
sunt cele abandonate”
Octavian Paler
Știrea sună așa: ”Poate apărea un nou partid pe zona de stânga, așa cum a apărut pe zona dreaptă”. Așa zisul partid de dreapta ar fi AUR, Alianța pentru Unirea Românilor, iar ce de stânga ar fi atât o formulă de echilibrare a eșichierului politic, cât și o necesitate resimțită și anunțată de oameni politici și analiști.
Precizez că autorul ”știrii” citate este însuși Adrian Năstase, creatorul și primul președinte al PSD. Fac aici o subliniere esențială: Adrian Năstase a realizat PSD-ul modern prin unirea a două componente: cea nouă, axată pe conexiunea internațională, cu precădere cu Uniunea European, și cea tradițională, bazată pe unirea cu vechiul PSDR, partidul cu peste 120 de ani vechime.
Să nu uităm, PSDR-ul adus de eminentul profesor Alexandru Atanasiu lângă noua forță socialistă a lui Năstase și Iliescu a fost unul dintre motoarele politice ale României Mari, dar și factorul principal de progres al societății ante și interbelice în materie de drepturi ale salariaților, ale femeilor – și drepturi sociale ale românilor, în general. Astfel, sub bagheta lui Adrian Năstase și Ion Iliescu, o istorie glorioasă a fost adăugată prezentului celei mai puternice echipe politice de după 1990.
Și, nu, nu e vorba de a ridica o statuie lui Adrian Năstase sau lui Ion Iliescu, ci de a readuce în memoria românilor cum și se a însemnat noul socialism românesc – precum și de a le explica semidocților de azi, mai mult sau mai puțin tineri, că ideea de ”hoție”, ”baronie” și alte prostii pe care ei le atașează automat stângii nu are nicio legătură cu cea mai importantă operă politică internă de după 1990.
Da, nu greșesc – PSD-ul lui 2001 a fost cea mai importantă operă politică de după 1990. De ce? Pentru că în România apărea primul partid suficient de puternic să discute de la egal la egal cu orice grupare politică din Europa – ca pregătire, experiență, trecut istoric, influență și relații, finanțare etc.
Paranteză – ca o comparație, acțiunea de creare a unui ”super partid” seamănă cu ideea pusă în aplicare de Nicolae Ceaușescu de a crea o ”super echipă” de fotbal pentru a se bate, de la egal la egal, cu marile cluburi europene. Așa a apărut marea ”Steaua București”, luând tot ce era mai bun în fotbalul românesc – un proiect care s-a soldat cu cel mai mare succes al ”sportului rege” – câștigarea Cupei Campionilor Europeni!
Revin – și nu uit că Adrian Năstase a vorbit și de dimensiunea națională, patriotică a PSD-ului anilor săi, și a evocat două nume de mare însemnătate – Adrian Păunescu și Antonie Iorgovan. Sigur, sunt și alții care dădeau într-adevăr această dimensiune națională a PSD-ului din perioada 2001 – 2004.
Ei bine, asta a dus și la atacul concertat asupra PSD-ului lui Năstase și Iliescu. Pe scurt, iată etapele și… personajul cheie, mai bine zis, unealta: Mircea Geoană.
În primul rând s-au făcut presiuni externe pentru ca Geoană să fie reprimit la vârful PSD, după ce, în trecut, se dezisese de partid prin ”celebra” și ridicola scrisoare către Emil Constantinescu – și care a contribuit la menținerea sa în postul de la Washington. Evident, demersul esențial a fost făcut de americani, dar aparențele le-a furnizat Geoană. Greșeala lui Năstase a fost acceptarea lui Geoană și propunerea lui ca premier în cazul în care PSD ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2004.
Din această postură, Geoană avea să-i dea lovitura de grație lui Năstase, cea în urma căreia cel mai apreciat om politic român de după 1990 avea înceapă căderea… Înainte turul al doilea al prezidențialelor din 2004, Geoană a declarat că, dacă Năstase va câștiga, atunci șeful UDMR, Marko Bela, va fi vicepremier, o premieră deci a acordării unui lider UDMR o asemenea funcție de prim rang! Rezultatul – PRM a întors armele – iar mare parte din cele 15 procente ale partidului naționalist al lui Vadim au mers către Băsescu! Da, Năstase a pierdut pe mâna ticăloasă a lui Geoană, omul americanilor!
Urmarea – Geoană a manevrat astfel încât să-i convingă pe „baroni” să-i acorde lui încrederea, nu lui Ion Iliescu – iar aceștia, închipuiți, orgolioși și dornici de înavuțire l-au crezut!
A urmat prima parte a prigoanei liderilor PSD, împotriva lui Năstase, marginalizarea lui Ion Iliescu. Apoi partea a doua - eliminarea baronilor puternici, a talentatului premier Ponta, iar în final a excelentului organizator lider cu tendințe suveraniste, Liviu Dragnea. De fapt, iată și similitudinea între Dragnea și Năstase: amândoi au jucat cartea României independente (sigur, cu măsură!) – nu pe cea a coloniei, precum Băsescu și Iohannis! Rezultatul? Pușcărie pentru amândoi!
Ultima pe listă, Viorica Dăncilă, un lider conjunctural, dar patriot și empatic față de nevoile oamenilor, orice s-ar spune, a fost îndepărtată brutal și înlocuită cu o ”echipă”… penibilă, fără școală, fără realizări, fără vocație politică, fără… nimic! Doar cu ”acoperire”.
De ce asta? Ca să pregătească venirea ”mâinii murdare” a Washingtonului, Mircea Geoană! Da, este foarte posibil ca Geoană, actualmente secretar general adjunct al NATO – deci reșapat și cu caroseria schimbată - este posibilul viitor președinte aș României din partea unei marionete politice numită (încă) PSD. În realitate, Geoană nu va fi decât un alt cui la sicriul suveranității României!
De fapt, vestea cu Geoană – candidat a dat-o chiar Adrian Năstase: ”(Cei din PSD) vor accepta varianta care a început să circule, și anume o revenire a lui Mircea Geoană, pe o formulă de candidat care să fie susținut și de PSD”, a spus fostul premier, ”Eu cred că este un scenariu posibil”. Desigur, vă dați seama că Năstase nu umblă cu scenarii fanteziste…
Pe scurt, asta a fost povestea PSD. Spun ”a fost”, pentru că însuși Năstase, fondatorul, consideră că nu se mai poate vorbi nici la timpul prezent de acest partid.
”Politica este un sport de echipă - în momentul de față eu nu văd o echipă cu care aș putea să fac politică”, a declarat Adrian Năstase, subliniind că ”PSD este practic fără direcție ideologică, fără o politică de cadre, fără departamente, fără Institutul social democrat, încercând penibil să se înțeleagă cu Iohannis”.
În plus, PSD și-a pierdut dimensiunea națională, consideră Adrian Năstase, dând ca argumente atât excluderile lui Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae – cât și ”încercarea de a face pe placul celor de la Bruxelles, distrugând , conform unui model care este absolut stupid al stângii europene, dimensiunea națională” .
De fapt, prin această aservire față de Bruxelles, PSD generează propriilor membri și apropiați ”o nemulțumire față de o politică externă care NU mai are nimic național”, spune Adrian Năstase. Iar ca o concluzie, la întrebarea lui Răzvan Dumitrescu, ”Adică sunteți dezamăgit de PSD?”, Adrian Năstase a părăsit tonul săi diplomatic, spunând un răspicat ”DA!”.
Revin la întrebarea care a generat reacția ultimă a fondatorului PSD, Adrian Năstase: vrea să revină în politică? ”Nu, pentru că eu cred că politica este un sport de echipă şi, în momentul de faţă, nu văd cu cine aş putea să fac echipă”, a răspuns Năstase. Să plasăm acest răspuns lângă cealaltă afirmație – ”Poate apărea un nou partid pe zona de stânga așa cum apărut pe zona dreaptă”.
În opinia mea, Năstase dă un semnal clar – ar reveni în politică dar cu un ”nou partid de stânga”, cu care ar face echipă! Un partid care să nu ”caute înțelegeri ridicole cu Iohannis”, pe care Năstase îl consideră un ”simbol al stagnării și regresului”, și un partid care să nu urmeze ”modele absolut stupide ale stângii europene”, în speță abandonarea ideilor naționale!
Spuneam că acest nou partid este atât o formulă de echilibrare a eșichierului politic, dar este și o necesitate resimțită și anunțată de analiști de top, dar și de oameni politici care, la rândul lor, sunt marginalizați acum, unii prin cele mai dure și ticăloase metode, inclusiv prin înscenări judiciare.
Ar exista susținere politică populară pentru un asemenea partid? Sigur, da! Populația este sătulă de ticăloșia grupărilor politice sau ”civice” instruite și finanțate de occident, care au adus… ce? Transformarea țării în colonie!
De asemenea, fragila clasă de mijloc, așa zișii ”antreprenori”, care și-au sacrificat sănătatea și familia încercând să construiască ”visul capitalist”, văd că nu au parte decât de concurență neloială din partea multinaționalelor – și de cretinismul unor guvernări ”de dreapta”, formate din inși care nu au lucrat decât la stat, pe funcții obținute politic!
Cât despre România, ca națiune… sigur că vrea un partid care să o împlinească – să-i dea atât dimensiunea națională, cât și pe cea internațională! Care să o scoată din rușinea stării de colonie, și să-i redea viziunea integrală – Vest și Est! Nu ca acum, când România privește doar către Vest – și mereu cu capul plecat! Plecat după un oscior de ros, rămas de masa stăpânilor!
Un partid care să reia plenar și inteligent relațiile cu Estul puternic și ofertant, mult mai onest decât trufașul și decadentul Occident!
În fine, de ce un partid de stânga? Pentru că nu vorbim de stângismul progresist, ideologia globalizării și deznaționalizării – ci de o formulă a unei decizii cu valențe moderne, civilizate – de protecție socială, de stat dezvoltat, ca element principal de stabilitate și apărare, precum și de susținere a unui segment privat ”de mijloc”, fără aberații corporatist-speculative, aducătoare și generatoare de crize! Și, de asemenea, un partid care să încurajeze munca, nu consumul și specula – și nicidecum atotputernicia băncilor și a creditelor în fața cetățeanului!
În fine, un partid de stânga – singurele care pun accentul pe educație, cultură și sănătate, care să introducă egalitatea șanselor reale și demne pentru români – nu să-i facă să se urască între ei și să-și urască țara, dorindu-le propriilor copii să plece cât mai departe de România.
Un partid care să elimine aceste ”Nu se poate face nimic cu țara asta” – o convingere pe care acum, cu partidele și politicienii existenți, o au tot mai mulți români. Despre asta e vorba – și de asta ar fi nevoie cu adevărat!
Și, da, un partid care să coabiteze cu un partid național-suveranist, așa cum, pe vremuri, PSD-ul lui Năstase și Iliescu a avut în marele PRM al lui Corneliu Vadim Tudor un partener de confruntări. Confruntări oneste, pentru România! Un partener incomod, pentru că nu admitea compromisuri când venea vorba de țară – și de aceea era o ancoră necesară atunci când valul european încerca să îndepărteze corabia PSD-ului de la țărmul național.
Ori, în acest moment, condițiile și embrionii unui partid național suveranist există, în Parlament a intrat ceva asemănător.
Deci acum trebuie să reluăm ”drumul abandonat”, trebuie să apară o ”Steaua” politică. Pe aceasta o anunță ”antrenorul” Adrian Năstase.
