Paul Ghițiu, fostul senator și secretar general al partidului Alternativa României, scriitor, cineast, publicist, analist politic şi social, care s-a remarcat în ultimii ani prin acțiuni civice creştine, a oferit Agenției de presă Sputnik un interviu în care se apleacă atât asupra temelor momentului, cât și asupra evoluției generale a lumii.
În a doua parte a interviului oferit pentru Sputnik, fostul senator Paul Ghițiu analizează conceptul de Revoluție și tendințele societății umane din ultima perioadă, culminând cu transformările sociale din perioada pandemiei, dezvăluind totodată planul de distrugere a României și a credinței creștine
Sunteți un gânditor apropiat de cele sfinte, așa încât sunteți cel mai în măsură să lămuriți cititorii cu privire la prigoana statului împotriva Bisericii. O dată cu măsurile anti-Pandemie, Biserica a fost mereu urgisită de autorități, slujbele în locașurile de cult interzise în anumite perioade, un comportament foarte diferit de cel care le-a fost rezervat supermarketurilor, de exemplu. De ce a devenit Biserica o țintă și de ce Guvernul a ținut neapărat să taie din banii de la culte?
Asta e o întrebare la care răspunsul are o istorie foarte lungă; mai corect porneşte odată cu istoria omului, adică în Grădina Raiului. Şi am să încep cu o definiţie, care o să şocheze, căci e contrară celei introduse în circuit prin propagandă:
Revoluţia este o lovitură de stat sub acoperire, care foloseşte motive reale de nemulţumire ale unor categorii sociale şi atrage prin manipulare şi propagandă o parte a populaţiei pentru a da impresia că este vorba despre o revoltă spontană şi astfel pentru a o legitima ca act de voinţă al poporului. Aşa a fost la revoluţia franceză şi la cea bolşevică şi la toate celelalte până la revoluţiile din zilele noastre portocalii, roz, de catifea, sau însângerate cum a fost cea din România.
Toate acestea sunt însă doar revoluţii de etapă, izbucniri, accelerări, ca urmare a unor acumulări cantitative şi calitative, ale aceleiaşi singure REVOLUȚII continue, războiul diavolului împotriva lui Dumnezeu, care a vrut să fie mai mult decât Dumnezeu. REVOLUŢIA este de fapt un război permanent al lui Satan cu Dumnezeu şi a început cu organizarea loviturii de stat în care au fost atraşi îngerii „slabi de înger” (mulţimea de care vorbeam mai sus).
Înfrângerea şi căderea lor nu a însemnat însă şi abandonarea luptei, aşa că a doua revoluţie de etapă este cea din Rai, când diavolul reuşeşte să-l convingă prin vrajă pe om să se revolte – adică să nu asculte. Mâncând din pomul cunoaşterii, îi spune acestuia, vei deveni la fel cu Dumnezeu, moment în care nu ar mai fi fost nevoie de Creator. Neputându-l învinge pe Dumnezeu, diavolul a decis să atace vârful creaţiei Acestuia, justificarea întregii creaţii, omul. Căci ce rost ar avea universul fără om?
Acum, dacă privim în istorie, vedem cum acest război continuă ca o luptă permanentă a demonilor de a-l depărta pe om de Dumnezeu. Numai dacă am lua spre cercetare cei 40 de ani, în care evreii plecaţi din Egipt sunt conduşi prin pustiu către ţara promisă, găsim în acest răstimp o suită impresionantă de deturnări ale acestora de la relaţia cu Dumnezeu către idolatrie (adică demonolatrie). Cea ce a continuat în toată istoria omului până azi, iar azi se îndreaptă cu ajutorul tehnologiei, către o culme a magiei.
Prigoana Bisericii şi a creştinilor nu este nici ea un element nou: a fost cruntă până la Edictul de la Milano din 313, când creştinismul a devenit o religie legală alături de multe altele, iar păgânismul a încetat a mai fi o religie de stat; dar acumulările mici ale REVOLUŢIEI, care pregăteau momentele limită, a continuat.
Punctul de pornire al prigoanei moderne este Revoluţia franceză, până la care se adunase o cantitate mare de material detonant ca urmare, mai ales, a magiei umaniste şi luministe.
Ei bine, astăzi suntem în momentul unei alte revoluţii de etapă, al impunerii unei noi perioade de prigoană care va creşte rapid. Perioada acestei plandemonii – prefer termenul de plandemonie, adică de acţiune demonică planificată – este în primul rând o prigoană împotriva omului. După o perioadă de drogare cu confort şi linişte, în care promotorii revoluţiei continue şi-au continuat avansul oarecum în linişte, acum, ajunşi pe o poziţie de forţă la nivel mondial, au aruncat măştile cumsecădeniei, au scos butaforiile decorurilor paradisiace, cu care ne-au vrăjit că ne îndreptăm spre un rai terestru, şi ne-am trezit că trăim nu în mirifica lume democratică, ci într-un foarte concret iad terestru, o lume demonocratică. Şi lucrurile sunt doar la început.
Aşa se face că, după ce în ultimii 20-30 de ani, atacurile au venit doar dinspre trompetele revoluţionare, zise civice, ale mafiei globaliste, ele devenind o obişnuinţă şi reuşind să convingă pe tot mai mulţi dintre semenii noştri, acum când slugile mafiei globaliste satanizate, promotoarea din ultimele secole a REVOLUŢIEI, au ajuns pe toate posturile de conducere, iar reţeaua lor a cuprins mare parte a societăţii, a pornit şi prigoana de la nivelul statului. Prigoană declanşată nu numai la noi, ci, chiar cu accente mai grave, în tot arealul lumii zise libere, democratice, occidentale etc.
Am făcut acest lung ocol prin istoria omului pentru a înţelege mai bine motivul real pentru blocarea relaţiei credinciosului cu Biserica, interzicerea slujbelor, accesului în biserici, participării credincioşilor la Sfintele Taine, între care centrală este Euharistia sau Împărtăşirea, prin care omul îl primeşte pe Dumnezeu.
De acum războiul demonizaţilor cu Biserica şi creştinul este din nou pe faţă şi, după cum am mai spus, va creşte în intensitate. Noul normal – de fapt noul anormal, căci din normal suntem ieşiţi de mult – va marca o presiune teribilă asupra ierarhilor şi preoţilor pentru a se abate de la dreapta credinţă şi a începe propovăduirea satanismului prin aderarea la categorii şi sub-categorii ideologice demonice inventate recent, cum sunt incluziunea, nediscriminarea, toleranţa, genul, etc.
Masacrarea bugetului cultelor este una dintre măsurile de impunere a aceste direcţii şi de pedepsire a împotrivirii, un mijloc de presiune în faţa căreia vor fi ierarhi şi preoţi care, probabil, vor ceda. Mai ales că, sunt şi câţiva care au în spate colaborări şi dosare nu tocmai clare. Şi aici nu mă refer în niciun caz la IPS Teodosie, un luptător exemplar al Bisericii, căruia s-a încercat a i se înscena tot soiul de acuzaţii pentru a fi pus la jugul ascultării de duşmanii lui Dumnezeu şi ai omului.
Care vi se par că sunt tendințele mondiale ale rescrierii codului societății umane?
Ei, asta-i o altă întrebare la care ar fi mult de vorbit, dar cum deja am făcut nişte caracterizări la cea precedentă, voi încerca să condensez cât mai mult.
În primul rând, că vorbeam mai sus de impostură, se vede cu ochiul liber că ea domneşte peste tot în zona apuseană şi de inspiraţie şi dominare apuseană. Situaţia de la noi a apărut nu prin nişte defecte iremediabile ale românilor, ci ca urmare a influenţei directe, a ingerinţei ticăloase în treburile interne începând cu pregătirea şi desfăşurarea revoluţiei şi toate etapele ulterioare. Care, spre suprinderea multora, nu au fost împotriva voinţei Vestului, ci conform voinţei mafiei globaliste a Vestului. Oricât ar părea de ciudat, Iliescu, Roman şi gaşca, de-o pildă, le-au convenit şi făcut jocurile. România trebuia pusă pe butuci din interior şi abia apoi înghiţită pe nimica sau chiar contra unor plăţi babane.
În al doilea rând, trebuie să remarc că s-a renunţat făţiş la pretenţia realizării democraţiei, în mod clar o utopie aşa cum au arătat încă din antichitate Platon şi Aristotel, dezvelind adevărata direcţie: demonocraţia, puterea în mâna slujitorilor demonilor, o distopie în mare măsură realizată prin brânciul terorismului de stat din ultimul an. Societatea umană se reîntoarce în întuneric, adică în păgânism, dictatură, teroare, depersonalizare, şi se pregăteşte să atingă pe aceste coordonate culmi neatinse vreodată întrecut.
Oricare ar fi părţile ei bune, trebuie să recunoaştem că tehnica ne-a scăpat de sub control şi a ajuns să ne controleze, adică să fie mijlocul perfect prin care suntem condiţionaţi, supravegheaţi şi comandaţi. Suntem în plină poveste a ucenicului vrăjitor, care nu mai poate stăpâni efectele vrăjilor sale.
Mai mult chiar, după cum vedem din ultimele intenţii afişate şi chiar puse în practică de mafia globalistă – Great Reset, Green New Deal, Cancel Culture, ideologia genului şi cea transumanistă etc., nici nu vom mai putea vorbi în curând despre state de sine stătătoare şi o societate umană, ci despre o dictatură absolută mondială şi o societate transumană de sclavi perfecţ adaptaţi nevoilor noii monarhii mondiale, prin combinarea corpului uman cu inteligenţă artificială. Nu pentru a deveni noi toţi mai inteligenţi, mai capabili, mai buni, ci mai adaptaţi nevoilor stăpânilor noştri şi mai supuşi. Şi pentru a putea fi casaţi, ca nişte utilaje – ceea ce parţial vom fi –, atunci când nu am mai fi de folos, sau am dăuna intereselor acestei întunecate elite mafiote globaliste.
Plandemonia a făcut şi face mult rău, dar totuşi ea a făcut şi un mare bine: a reuşit şi continuă să despartă apele, lumina de întuneric şi să trezească din adormire şi amorţire pe mulţi dintre cei care nu erau până acum interesaţi decât de confortul propriu. Dar iată că confortul dispare, că au apărut îngrădiri inimaginabile cu numai 2 ani înainte, că constituţiile, drepturile şi libertăţile au fost suspendate şi brusc, aproape toate guvernele lumii au cântat în acelaşi cor, aceeaşi arie, ceea ce nu poate fi întâmplător, ci relevă o reţea de putere mondială. Cele catalogate până acum ca teorii ale conspiraţiei s-au dovedit şi se dovedesc zilnic, conspiraţii reale împotriva omului.
Când spun că a reuşit să trezească nu mă duc cu gândul până la mobilizarea unor mase mari de oameni care să răstoarne acest curs al istoriei; el este imposibil de oprit la nivel uman altfel decât prin auto-anihilare, căci cei mai mulţi dintre noi sunt totuşi spălaţi pe creier – vezi comportamentul în plandemonie - iar Dumnezeu nu se ocupă cu contra-revoluţii. Dar pentru fiecare dintre ei şi pentru apropiaţi ai lor trezirea a fost importantă şi benefică căci mulţi s-au apropiat mai consistent de Dumnezeu. S-au trezit în faţa unor întrebări privind sensul vieţii şi au fost nevoiţi să găsească răspunsuri. Care nu mai puteau veni din oferta limitată şi vădit expirată a lumii.
