CHIȘINĂU, 3 feb – Sputnik. Un grup de intelectual din zona progresistă au înaintat o petiție în care cer miniștrilor Educației și Sănătății încetarea oricărui dialog cu AUR, pe care îl consideră “un partid radical-populist, care vehiculează teme fundamentaliste și naționaliste, cu revizitarea teoriilor conspiraționiste, anti-globaliste și anti-individualiste, și cu personaje care răspândesc idei ale extremei drepte”.
Printre semnatari ai petiției se află așa nume cunoscute precum Cristian Pârvulescu, Smaranda Enache, Andrei Cornea, Mădălin Hodor, Claudiu Crăciun.
Nemulțumirea petiționarilor este provocată de deschiderea pe care au manifestat-o miniștrii Sănătății și Educației în dialog cu AUR, care a organizat recent acțiuni de protest după tragicul incendiu de la Spitalul Matei Balș. Plus, liderii AUR au cerut redeschiderea școlilor, închise din cauza pandemiei. Autorii petiției consideră că orice dialog cu reprezentanții acestei formațiuni, inclusiv cu deputații și senatorii ei oferă legitimitate “unui discurs nedemocratic”.
Mai mult, autorii petiției cer crearea unui “cordon sanitar” în jurul formațiunii politice prin încheierea unui acord între toate partidele din coaliția de guvernare (PNL, USR/PLUS, UDMR). Adică, e ceea ce în Occident se numește “Cancel Culture” – izolarea și marginalizarea unor persoane sau grupuri de persoane care nu împărtășesc ideologia clasei dominante.
Trebuie să recunoaștem că e o interpretare destul de originală și bizară a modului în care trebuie să funcționeze democrația. Aflăm din petiție că o societate liberă nu este una în care există un dialog cu reprezentanții diverselor segmente sociale sau acolo unde este garantat dreptul la proteste pașnice și se asigură un pluralism de opinii.
Nu, pentru această zonă progresistă, oricât ar părea de straniu, anume pluralismul și libertatea de exprimare reprezintă marea amenințare pentru sistemul de valori pe care pretind că îl apără. Un sistem de valori pe care îl păstrează doar pentru ei, elita exclusivistă, nu și pentru cei „din afara grupului”.
Tocmai o astfel de atitudine reprezintă adevăratul germen al unui totalitarism (fie și unul cu “față umană”, cu nuanțe de roz). Să nu uităm că dictatura lui Hitler nu se datorează libertății de exprimare (de care a profitat), ci tocmai instituirii cenzurii și controlului total. Fără cenzură și o definire a dușmanului orânduirii, Hitler nu și-ar fi consolidat puterea.
Atunci când democrația dintr-un spațiu al discuțiilor libere și confruntări de idei se transformă într-un monopol al unei singure ideologii politice (indiferent ce idealuri enunță), când doar o singură poziție politică are dreptul la existență, atunci putem vorbi cu adevărat de un mare lagăr de concentrare, în care democratismul este doar una de fațadă, un simulacru.
Una e să acuzi o grupare cu adevărat extremistă, a cărei activitate contravine legislației, și cu totul altceva e să ceri izolarea unui partid parlamentar, care reprezintă voința unei părți a societății. AUR nu se încadrează în nicio definiție legală a unei formațiuni care pune în pericol orânduirea democratică și care ar desfășura activități teroriste sau extremiste. Dacă e un partid extremist, de ce nu este scos în afara legii? Dacă e legal, care ar fi argumentele pentru discriminarea lui?
Același Cristian Pârvulescu explica în perioada alegerilor prezidențiale din România, jonglând cu sofisme, că organizarea unor dezbateri între Iohannis și Dăncilă nu corespunde "spiritului democratic".
"Dezbaterea este un model capitalist, care ține de viziunea concurențială a politicii, ori democrația nu este concurențială, ci presupune recunoașterea egalității și stabilirea consensului, zicea Pârvulescu.
E unul din multiplele paradoxuri al așa-numitei “societăți deschise”: cu cât își definește mai mulți dușmani, cu atât devine mai închisă decât cele definite de ea ca fiind „societăți închise”. Această dorință nestrămutată de a diaboliza și desființa moral (sau chiar fizic) oponentul cu orice preț degenerează într-un fundamentalism religios, care poate fi asemuit cu radicalismul islamic.
În realitate, nu e deloc o dezbatere despre principii și valori, ci o manifestare a unor prejudecăți politice. Exponenții așa-numitului “progresism” au o anumită imagine fixă a ceea ce înseamnă “binele comun”. Această imagine devine atât de fixată, încât se transformă într-un dogmatism abstract, utilizat doar în slogane și discursuri politice, fără a fi pus în practică vreodată. Pentru ei valorile reprezintă doar niște îmbinări de cuvinte prin care se poate justifica iscusit și legitima orice acțiune și măsură politică (chiar și a celor care contravin principiilor enunțate în public).
Ce sunt “valorile euroatlantice” la care fac apel petiționarii? Doar o sumă de stereotipuri la care țin cu sfințenie, pentru că le atribuie o identitate politică printr-o raportare la un inamic imaginar, fie el intern sau extern.
Cine și-ar fi imaginat că în România secolului XXI o petiție a unor “luptători pentru democrație și dialog social” va începe cu “ne exprimăm îngrijorarea cu privire la deschiderea către dialog”?
În cele din urmă, nu AUR-ul este problema, ci modul în care autoproclamata și infailibila “societate civilă” împarte în mod arbitrar, pornind de la ideologie de grup, certificate de moralitate și integritate, modul în care decide cine are dreptul să facă parte din societate și cine trebuie exclus. Anume astfel de acțiuni reprezintă o formă a unui terorism politic. Anume acești teroriști reprezintă adevăratul pericol pentru o societate liberă.
