MOSCOVA, 19 nov – Sputnik, Aleksandr Hrolenko. Activizarea politico-militară a autorităților de la Ankara în regiunea Caucazului de Sud și decizia Adunării Naționale a Turciei – de a introduce pe teritoriul Azerbaidjanului un număr nedeclarat de militari turci pentru o perioadă de un an este controversată. Numărul și cadrul misiunii urmează să fie stabilite de administrația președintelui Turciei, însă această decizie ar putea deveni un catalizator al turbulenței regionale.
Nu trebuie să explicăm odată în plus de ce militarii turci nu pot apriori juca un rol de pacificatori în Azerbaidjan. Autoritățile de la Ankara protejează interesele uneia din părți cu toate instrumentele și metodele disponibile.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, se pare că l-a convins pe liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, să nu tensioneze situația și să nu provoace partea armeană prin introducerea trupelor turcești în Karabah. Cu toate acestea, Erdogan are o reputație de un politician imprevizibil, capabil să ia niște decizii destul de riscante. Însă Ankara poate proceda așa pe pământul azer doar în coordonare cu Baku, însă deciziile strategice, probabil, au fost luate, a fost definită succesiunea evenimentelor. Nu e deloc o conspirologie, ci mai curând o analogie geopolitică.
Spre exemplu, în anul 2015 Rusia a introdus temporar pe teritoriul Siriei un contingent militar redus, la solicitarea Damascului (pentru restabilirea ordinii), și a obținut în Siria două baze militare permanente. E puțin probabil ca Ankara să fie mulțumită de acest fapt. În privința direcției azere, Turcia ar putea să se “răzbune”, având planuri similar de a-și ajuta poporul frățesc și de a-și promova propriile interese. Vecinii nemulțumiți vor fi nevoiți să caute un răspuns eficient sau, pur și simplu, să-și facă loc în zona de conflict.
Nivelul de libertate
După 10 noiembrie, președintele azer, Ilham Aliev, amintește cu orice ocazie că Turcia va participa la operațiunile din Karabah împreună cu Rusia. Nu e deloc întâmplător.
Acordul trilateral din 10 noiembrie prevede câteva incertitudini mai puțin vizibile, însă destul de periculoase ale “noii păci”. Linia de contact (fosta linie de front) și două zone interne de control (cu populație armeană) în Karabahul de Munte, iar zona externă de securitate nu este determinate pe loc și pe hărți. Spre exemplu, în regiunea conflictului georgiano-abhază, drept linie de separare a părților a servit râul Inguri, de la care 12 kilometri spre Vest și 12 kilometri spre Est, se extinde zona de securitate, iar în continuare, câte 12 kilometri reprezintă zona de limitare a armelor – tot acest spațiu se află sub controlul pacificatorilor ruși. În Karabah zona de securitate, controlată de pacificatori ruși este “răsturnată în interior”, iar afară, partea azeră (și Ankara) dispune de o anumită liberate și capacitate de a o utiliza împotriva oponenților. Posturile pacificatorilor ruși nu controlează spațiul de după linia de contact. Nu e principala vulnerabilitate. Acordul trilateral din start definește două constante ale încetării focului – operațiunea de menținere a păcii a Rusiei în Karabahul de Munte (cu o populație armeană) și controlul comun ruso-turc (într-o zonă îndepărtată). Cooperarea și integrarea între ei este exclusă.
Anterior se anunțase că mobilitatea observatorilor turci în Karabah va fi limitată, nu sunt planificate misiuni pe teren (colectarea de informații este lăsată pe seama dronelor). Cu toate acestea, după linia de contact, în districtele cu o populație preponderent azeră, Baku dispune de mai multe opțiuni de control, iar locul exact al amplasării centrului comun ruso-turc pe teritoriul Azerbaidjanului nu se cunoaște, deocamdată. Logic ar fi să presupunem că acesta se află la o distanță nu prea mare de linia de separare a părților (pentru a facilita controlul asupra situației operative). Probabil, va fi amplasat în unul din cele șapte districte, care au trecut sub controlul trupelor azere după 45 de zile de lupte.
Experimente periculoase
Azerbaidjanul este un stat suveran, iar mențiunile periodice ale MAE al Rusiei despre unicitatea și imposibilitatea replicării operațiunii rusești de menținere a păcii, este tratată de conducerea politico-militară ca un proces de lucru firesc. Soluționând o anumită problemă, președintele Ilham Aliev are tot dreptul să invite în propria țară prietenii turci sau luptătorii maori din Noua Zeelandă. În componența centrului de monitorizare a restabilirii pădurilor din Karabah sau oricare al format de cooperare. E suficient să existe o dorință reciprocă. Există suficient timp pentru astfel de experimente, operațiunile de pace pot dura decenii la rând. Viitorul are mai multe variante.
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei menționează că nu există nici măcar niște termeni aproximativi a determinării statutului Karabahului de Munte. Situația în regiune rămâne una complicată. Ilham Aliev a declarat că “Rusia și Turcia vor participa la operațiunile de asigurare a securității azerilor și armenilor”.
Între timp, la Baku a avut loc o manifestație provocatoare pe Aleea Șahizilor (Martirilor), în cadrul căreia s-a cerut retragerea pacificatorilor ruși de pe teritoriul Karabahului de Munte. E un semn îngrijorător, care amintește că un conflict poate avea multiple variante ale evoluției. Această acțiune a fost condamnată în parlamentul Azerbaidjanului. Cu toate acestea, acordul trilateral nu a trecut, deocamdată, testul timpului, pacea rămâne una firavă.
