Nu știu de ce, dar unii profesori refuză, pur și simplu, să predea online. Am citit pe net toate bazaconiile posibile, am râs cu lacrimi – cea mai tare fiind cea referitoare la datele personale, de parcă ei lucrau pentru vreun serviciu secret sau ceva ori erau martori cu identitatea protejată, dar tot nu am reușit să pătrund în mintea dascălilor cu pricina.
Desigur, un răspuns la îndemână – și destul de aproape de adevăr ar fi acela că profesorii în cauză refuză și să stea cu ușa deschisă la ore – nu că i-ar trage curentul și i-ar lua durerile de șale, ci pentru că fac ore în virtutea inerției, nu au mai fost de ani buni la cursurile de perfecționare și se tem că impostura iese la iveală.
Din păcate, acești oameni aruncă un vot de blam asupra întregului corp didactic, unde sunt oameni de toată isprava, dedicați, care, de multe ori, rup de la gura lor și a copiilor pentru a putea să meargă la cursuri de perfecționare și pentru a avea bani să își pavoazeze clasele.
Cunosc asemenea oameni. Din păcate, cunosc și din ”tabăra adversă” și spun cu mâna pe inimă că, pentru a doua categorie, nu am nici un pic de simpatie.
Revenind la ce scriam în deschiderea acestui editorial, declarația premierului Orban potrivit căreia un profesor care nu face lecții online, acolo unde este necesară organizarea acestor lecții, dacă din zece ore face doar șase, patru ore nu trebuie plătite.
Pentru că nu este normal să încaseze aceeași sumă de bani ca un dascăl care muncește și care se implică, refuzând să se facă de râs invocând tot felul de gogomănii.
Cu riscul să îmi pun în cap mulți dascăli, eu cred că a ține partea profesorilor muncitori, dedicați, implicați, harnici este un lucru nu onorabil, ci o datorie în sine. Este singurul pas spre normalitate și schimbare.
Opinia autorului ar putea să nu corespundă neapărat cu poziția Sputnik.
