Deja mâine, în cadrul Convenției Naționale a Partidului Democrat din SUA (care va avea loc online), fostul vicepreședinte Joe Biden s-ar putea ca să aleagă, de unul singur, viitorul președinte al Statelor Unite.
Iată de ce se poate întâmpla acest lucru: potrivit mai multor sondaje, Biden în prezent îl devansează pe rivalului său, actualul președinte american Donald Trump, cu două, patru, opt sau chiar zece la sută. Cei mai mulți dintre americanii chestionați îi acordă lui Trump un rating prost. Și (doar dacă Biden, în vârstă de 77 de ani, care apare extrem de rar în public, nici chiar pe Internet sau la TV, și este confuz periodic în declarații, motiv pentru care mulți vorbesc despre incapacitatea lui, nu va arăta accidental o deplină incompetență profesională înainte de alegeri) - viitorul său mandat de președinte pare să fie garantat.
"Pare să fie" — pentru că și victoria lui Hillary Clinton oprea să fie garantată, dar realitatea și-a făcut propriile ajustări uimitoare.
Deci: când/dacă Joe Biden va ajunge la depunerea jurământului, va împlini 78 de ani. Nu numai că va deveni cel mai bătrân președinte care va ocupa Biroul Oval - ci îl va întrece și pe titularul recordului, Donald Trump, în vârstă de 70 de ani, cu aproape un deceniu.
Adică, va ocupa un birou la o vârstă la care majoritatea (36 din 45) președinților americani erau deja morți. Ținând cont de ciudățeniile menționate deja în comportamentul candidatului democrat, toată lumea înțelege că el ar putea să se alăture acestei majorități chiar în timpul îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu.
În cazul unei neplăceri tragice, vicepreședintele va deveni președinte (și nu doar „în calitate de interimar”, ci adevăratul președinte sută la sută al Statelor Unite) - până la sfârșitul mandatului de patru ani al lui Biden. Și dacă Joe se va regăsi într-o lume mai bună a doua zi după intrarea în birou, atunci în această lume, președintele absolut legitim, dar care nu va fi ales de popor, va guverna cea mai mare putere nucleară occidentală până în 2025.
Și aceasta este persoana pe care Biden o va numi în zilele următoare.
Un lucru este cunoscut dinainte: va fi o femeie, a promis Biden încă în primăvară. În ajunul Convenției Naționale, întrebarea ce femeie anume, a devenit principala pe agenda politică americană.
Printre cei mai populari candidați numiți se numără senatoarea Elizabeth Warren, care și-a cedat voturile în favoarea lui de Biden în cursa intra-democrată la începutul anului; Gretchen Whitmer, guvernatoarea statului Michigan („sânge tânăr și proaspăt” la 48 de ani); Senatorul Tammy Duckworth (veteran al războiului din Irak, unde și-a pierdut ambele picioare, în plus este pe jumătate chinezoaică thailandeză); Deputatul Val Demings (negresă și fost polițist); Karen Bass (negresă și luptătoare împotriva drogurilor); Susan Rice (negresă și fost consilier de securitate națională al lui Obama); Kamala Harris (pe jumătate negresă, jumătate indiană și fost procuror în California). Apropo, ultimele două sunt considerate tacit favorite în cursa pentru funcția de vicepreședinte al democraților.
De altfel, am enumerat plictisitor apartenența candidatelor la minorități rasiale și chiar am menționat dizabilitatea uneia dintre ele nu pentru a apropia situația de cunoscuta glumă „următorul președinte american va fi o negresă cu un picior”. Chestiunea constă în faptul că toate aceste caracteristici rasiale și de dizabilitate sunt luate în serios de analiștii americani ca fiind semnificative.
Femeile de culoare au un avantaj deoarece unul dintre factorii principali ai eșecul anului 2016 (numit „Catastrofa anului 2016”) în Partidul Democrat este sprijinul slab pentru Clinton și a candidatului ei alb la vicepreședinție din partea populației de culoare, care alcătuiesc 13% din populația SUA. Prin urmare, ei trebuie să fie ademeniți cu perspectiva unui vicepreședinte de culoare sau chiar a unui președinte cu drepturi depline.
Unii, cum ar fi Boston Globe, scriu răspicat: Biden ar trebui să aleagă în calitate de vicepreședinte o femeie de culoare.
Se presupune că o negresă va îndeplini în tandem funcția de denunțare agresivă a naturii rasiste a republicanilor și a lui Trump din punctul de vedere al minorității de culoare persecutate, iar Biden va mormăi pașnic că pe timpul lui și al lui Obama nu a existat o asemenea polarizare în societate și că misiunea sa este să consolideze țara.
...Dar iată ce este curios.
Se crede că un astfel de tandem va putea uni țara nu mai mult decât i-a reușit asta lui Trump. S-ar putea ca să se descurce chiar și mai rău, și iată de ce.
Profesorul recent menționat de la Universitatea din Connecticut, Peter Turchin, care a ieșit brusc din obscuritate ca un om care a prezis pentru 2020 apogeul instabilității politice în Statele Unite în urmă cu un deceniu, iar ca factor principal al instabilității a indicat asupra așa-numitei ”supraproducții de elite”.
Această supraproducție este o consecință extrem de insidioasă a unui lucru, aparent pozitiv, cum ar fi creșterea procentului de oameni bogați.
Ne-am obișnuit să ne gândim că cel mai rău lucru este decalajul dintre bogați și săraci.
Dar se pare că răul s-a ascuns și în schimbările aparent „pozitive”. Am scris deja că acea clasă de mijloc din SUA, care în 1970 constituia 62% din populație, iar în prezent abia jumătate, migrează atât la săraci, cât și la bogați. Și ceea ce este caracteristic - aproximativ două treimi dintre cei care au părăsit-o în ultimele decenii, s-au mutat nu la săraci, ci anume la elite.
Mai mult, chiar și super-bogații au devenit mai multi: convenționalul „procent de diamant” al celor mai bogați oameni din Statele Unite s-a transformat în două procente și jumătate. Numărul familiilor cu active de peste zece milioane de dolari, la prețurile din 1995, a crescut de cinci ori în perioada din 1983 până în 2010 (acum acesta este și mai mare). Elitari în Statele Unite acum sunt al dracului de mulți, sunt aproape 19 milioane de milionari (Cât toată România sau Kazahstanul), de decimilionari - o jumătate de milion, chiar și de miliardari - aproximativ 650 de suflete.
S-ar părea că acest lucru este unul bun.
Dar există o nuanță. Când oamenii se îmbogățesc, încep în mod firesc să dorească și puterea. Își simt puterea economică și sunt dornici să o convertească în politică. Aceștia pretind orașe, state, congres, Casa Albă.
Dar locurile în arcul guvernamental nu s-au înmulțit. Congresul are 450 de locuri, nu-i poate adăposti nici măcar pe toți miliardarii.
Din cauza unei asemenea îmbulzeli în rândul elitelor, orice solidaritate între ele dispare - și, dimpotrivă, se desfășoară o adevărată bătălie între acestea.
Și apropo, nu trebuie să credem cumva că la această bătălie participă doar cei bogați.
Chestiunea constă în faptul că atunci când restul - adică acea clasă de mijloc și săracii - au simțit că banii adevărați, puterea și prosperitatea pleacă de la ei undeva în sus, s-au grăbit și ei pe măsura capacităților lor spre ascensoarele sociale pentru a avea șansa de a intra în o lume strălucitoare a celor bogați și a celor mari.
Drept urmare, în ultimii ani, numărul avocaților, precum și a politologilor și a „specialiștilor în științe sociale” a crescut într-un ritm care depășește semnificativ creșterea populației din Statele Unite. Adică, deținătorii tuturor acestor specialități care teoretic ar fi putut și ar fi trebuit să se transforme apoi în cariere politice.
Cei mai mulți dintre acești oameni nu doar că nu au început o carieră politică, dar nici măcar nu s-au apropiat de succes.
Sunt înrăiți, jigniți, plini de resentimente și, în principiu, nu sunt contra ca America actuală să ia foc. Deoarece pentru unii este criză, iar pentru alții - o cale plină de oportunități.
Și acești oameni - luați în parte, s-ar putea să fie niște patrioți ai Americii - dar toți împreună reprezintă principalul său inamic intern.
În același timp, spre deosebire de Rusia, unde cele mai ireconciliabile elite sau cele care doreau, dar nu au mai putut deveni, pur și simplu emigrează ca să pună like-uri la ororile rusești din Florida sau cel puțin din Colorado și, dacă nu au noroc, atunci de la Kiev - americanii nu au unde să plece. Sunt deja în America, au făcut deja tot ce le-a stat în puteri pentru a avea succes, iar acum li se refuză pur și simplu să-și valorifice investiția făcută.
Atenție, acum apare întrebarea: cum ar putea „bunicul Joe” și doamna de fier de culoare să potolească sau să liniștească acești oameni? Încercarea de a imita în fața publicului țintă un fel de accedere a lui la puterea reală, schimbându-i unuia dintre cei doi oficiali de rang înalt gen și culoarea pielii? Va rezolva acest lucru oarecum problemele concurenței interne dintre elite?
Puterea rămâne a fi în continuare una limitată.
...Apropo, despre putere.
N-ar fi trebuit să credem că elitele din diverse țări sunt într-un fel foarte diferite. Vedem în patria noastră cum încep cu regularitate diverse părți ale boierimii autohtone, uitând de toate, încep să se joace cu bucurie de-a răzvrătirea, de fiecare dată și an după an - și de fiecare dată fac asta până când, figurat vorbind, vine pădurarul.
Și de aceea există motive să sperăm că soarta actuală și viitoare a Statelor Unite ca fiind una dintre cele mai semnificative puteri de pe glob (în plus și cea mai grăitoare - America, datorită puterii sale mediatice, atârnă peste noi ca un fel de televizor pe cer care nu poate fi deconectat) va servi drept o lecție bună și pentru elitele noastre.
Și astfel să ne salveze de repetarea experienței americane.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a Redacției.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
