Una din declarațiile premierului Ludovic Orban, în care afirma că UE nu ar trebui să aibă încredere în guvernul Republicii Moldova, făcută în timpul vizitei efectuate la Bruxelles, a provocat rumori la Chișinău chiar și printre cei cu viziuni pro-europene. Unii au presupus și au sperat că ar putea fi vorba de o traducere sau interpretare eronată pentru că ar fi de neconceput ca o persoană de rang înalt să facă astfel de afirmații.
Dacă cuvintele lui Orban putea fi puse pe seama unui “telefon stricat”, discursul recent al președintelui României, Klaus Iohannius, a pus „punctele pe i” și a confirmat poziția oficială a guvernului de la București: statul român refuză orice cooperare la nivel interguvernamental, preferând “proiecte destinate direct cetățenilor moldoveni”.
Toate aceste săgeți veninoase trimise de la București spre Chișinău vin după o serie de gesturi de bunăvoință făcute de noul guvernul moldovean, dar și de președintele Igor Dodon, care au dat clar de înțeles că autoritățile moldovenești sunt dispuse să intensifice relațiile bilaterale între cele două state. Unul din momentele simbolice a fost prezența lui Dodon la festivitățile de Ziua Națională a României, organizate de ambasada României de la Chișinău, unde șeful statului s-a adresat cu “frații noștri de peste Prut”. Însă această “oră astrală” a durat foarte puțin. Declarațiile de dragoste ale moldovenilor au fost urmate de replici acide din partea „fraților” care au reamintit că totuși „brânza e cu bani”.
Într-un interviu mai recent, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, și-a schimbat brusc atitudinea, acuzând moldovenii de “lipsă de reciprocitate” în condițiile în care statul român a sprijinit financiar mai multe proiecte în Republica Moldova. Citând un fost ambasador al SUA, Ioniță se arată iritat că “românii fac grădinițe, iar moldovenii votează cu rușii”. Cu alte cuvinte, diplomatul este nemulțumit că alegătorii nu-și aliniază preferințele politice în funcție de contribuțiile financiare ale României. Probabil, aici e o aluzie, în special, la alegerile locale din municipiul Chișinău, unde candidatul “dreptei pro-europene” a suferit o înfrângere în fața oponentului său socialist. E un raționament foarte straniu pentru că alegerea primarilor nu este o chestiune ideologică sau geopolitică, ci una legat strict de abilitățile candidatului (așa cum a fost și în cazul Chișinăului).
După criticile venite din partea lui premierului Ludovic Orban, a președintelui Klaus Iohannis și ambasadorului român în Republica Moldova, primarul de București, Gabriela Firea, s-a grăbit să renege orice cooperare cu primăria Chișinăului, după ce o delegație de consilieri din capitala României a semnat un acord de cooperare cu colegii lor de la Chișinău.
De unde vine această răceală a reprezentanților statului român și de ce o atitudine inițial pozitivă s-a preschimbat într-o tentativă de a crea o ruptără între cele două state?
Primul element la care fac trimitere politicienii de la București este nemulțumirea față de demisia guvernului Maia Sandu (PAS este partener al PNL în cadrul PPE). În al doilea rând, autoritățile române au temeri că o deschidere a statului român față de autoritățile din Republica Moldova i-ar putea oferi niște benificii electorale în plus lui Igor Dodon în alegerile prezidențiale din această toamnă, în dauna candidatului dreptei – Maia Sandu.
De aici trebuie să ajungem la o concluzie tristă: României îi lipsește o politică externă față de vecinul său din Est la nivel de stat. În ultimele decenii relațiile dintre București și Chișinău au fost privite strict din perspectiva relațiilor interpersonale și a intereselor înguste de partid, fiind dependente de ciclurile electorale din cele două țări. E un motiv pentru care o bună parte a proiectelor, care ar putea duce la o apropiere și integrare reciprocă, nu au fost inițiate, nu au fost durabile sau nu au mai fost finalizate. Micile realizări ale cooperărilor au fost tratate nu ca rodul unor relații interstatale, ci ca niște beneficii oferite pe linie de partid.
De la declarația de independență încoace, relațiile dintre cele două state s-au construit strict în funcție de simpatiile între liderii politici, în funcție de contextul politic, fără a reuși să evolueze la nivelul de cooperare interinstituțională deplină, care nu ar fi legată de ciclurile electorale în cele două țări.
Acum reprezentanții PNL afirmă că de azi înainte Bucureștiul își va schimba politica de asistență pentru Republica Moldova. În realitate, are loc o continuare a stilului care a existat și în perioada PSD: favorizarea unui regim în funcție de simpatiile personale, în interesul partenerului politic. Așa cum PSD în trecut nu-și ascundea simpatiile față de PDM, astăzi PNL instrumentalizează în aceeași manieră pârghiile puterii pentru a influența jocurile de la Chișinău în favoarea “membrilor propriei familiei politice” (desigur, e vorba de Maia Sandu), nu pornind de la niște interese strategice ale statului român (care lipsesc cu desăvârșire). De facto, e vorba mai curând de o optică tribală decât de o viziune din perspectiva funcționării unor instituții moderne.
Argumentele venit din partea oficialilor români sună cel puțin straniu, trădând subiectivism și atitudini părtinitoare: guvernul Maia Sandu nu a reușit să realizeze nicio reformă, iar tentativa de organizare a unui concurs de selectare a unui nou procuror general a eșuat lamentabil, provocând critici chiar în sânul blocului ACUM. Noul guvern, condus de Ion Chicu, s-a arătat dispus să continue politica executivului anterior, fără a aduce mari schimbări în agenda publică. Chiar dacă nu au trecut nici 100 de zile de activitatea noului guvern, oficialii români deja au venit cu un “verdict final, fără niciun fel de argumente și motive plauzibile, făcând trimitere doar la niște “bănuieli și suspiciuni”. Mai mult decât atât: cu cât Chișinăul își exprimă mai mult dorința de a coopera cu Bucureștiul, cu atât autoritățile române încearcă să reacționeze mai violent și tranșant.
Cu alte cuvinte primarul de Chișinău, guvernul Republicii Moldova au fost trecuți în “lista neagră”, iar Iohannis îl ignoră insistent pe omologul său moldovean, Igor Dodon, doar pentru că “moldovenii nu votează corect”, pentru că “guvernul nu e condus de oamenii noștri”.
Un al eveniment care confirmă afirmațiile de mai sus este numirea recentă a vicepreședintelui Partidului Unității Naționale (PNU), Ana Guțu, în funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova (o structură proaspăt înființată în cadrul guvernului român). Și în acest caz este vorba de favorizarea unei formațiuni politice din Republica Moldova prin utilizarea resurselor administrative și financiare ale statului român, nicidecum de o dorință de a dezvolta relațiile bilaterale sănătoase.
Cei care au simpatii față de “opoziția pro-europeană” și față de Klaus Iohannis sunt tentați să susțină o astfel de politică, în speranța că atitudinea Bucureștiului va influența rezultatele alegerilor prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova. Țin să-i dezamăgesc. În primul rând, atitudinea statului român e puțin probabil să schimbe preferințele electoratului. În al doilea rând, construirea unor relații între cele două state în baza coruperii și abuzării instituțiilor de stat de fiecare partid care se perindează al guvernare în cele două capitale nu are cum să construiască ceva durabil. Relațiile dintre state pot evolua doar prin cooperare între instituții, nu între persoane și găști politice. Ultimii 30 de ani au demonstrat foarte clar acest lucru, însă, din păcate, autoritățile române continuă să calce pe același greble.
Cu alte cuvinte, reprezentanții statului român inversează clasica zicală: "nu contează dacă pisica prinde șoareci, importantă e culoarea".
