CHIȘINĂU, 15 nov – Sputnik, Octavian Racu. E interesant, totuși, să observăm cum fiecare segment al publicului apreciază modul în care avansează Republica Moldova. Dacă pentru unii noțiunile de “dezvoltare” și „succes” par foarte clare, totuși, atunci când vine vorba de măsurarea modului în care “a avansat” țara, observăm că dezbaterile în societate încep să amintească tot mai mult un dialog al mutului cu surdului.
Spre exemplu, prima replică venită din spațiul public a fost numărul mic al miniștrilor-femei în componența guvernului Chicu, nou învestit. Așadar, din această perspectivă, pentru adepții radicali ai feminismului Republica Moldova a făcut un pas în urmă. Pentru cei care apelează exclusiv la criteriul geopolitic de apreciere – Republica Moldova s-a îndepărtat de “civilizația occidentală” pentru că nu s-ar sincronizat cu mesajele antirusești din Vest. De fapt, adepții orientării geopolitice (care deplâng punerea bastiei pe țambalul geopolitcii) sunt printre cei mai primitivi, pentru că reduc toate problemele din Republica Moldova la o orientare a politicii externe, ignorând problemele de esență, apropiate de omul de rând. E un motiv pentru care în ultimii ani se observă o marginalizare și automarginalizare a discursului prin care se încearcă capitalizarea politică pe seama disputei Vest – Est.
Un alt exemplu al aprecierii situației din țară prin reducționism geopolitic este cea a lui Vladimir Socor. În martie 2018, în cadrul unei conferințe de presă acesta făcea o comparație între Ucraina și Republica Moldova. Potrivit lui, statul ucrainean este mult „mai puternic” decât Republica Moldova, mult mai “capabil să facă față unor crize” pentru că dispune de numeroase organizații naționaliste și trupe paramilitare, care nu vor permite o eventuală apropiere de Rusia. Din pespectiva americanului Socor, “avansarea unei țări” este asociată direct cu orientarea antirusească și pro-americană, ignorând total falimentul economic, paralizarea justiției și a forțelor de ordine, disoluția statului de drept și anarhia de pe străzile orașelor, unde oamenii (inclusiv jurnaliștii și activiștii civici) sunt atacați, jefuiți, omorâți, iar criminalii se bucură chiar de protecția poliției și serviciilor.
Pentru Socor – “evoluția pozitivă” presupune alinierea la interesele americane (chiar și cu prețul disoluției politice și economice), iar “evoluția negativă” implică îndepărtarea de interesele Washingtonului. E o paradigmă pe care încearcă s-o utilizeze toți adepții exploatării clivajelor geopolitice. Am mari îndoieli că moldovenii și-ar dori Ucraina în calitate de model și exemplu al "progresului".
Marea lor problemă este că aceste clivaje nu mai funcționează de ceva ani buni în spațiul public din Moldova, suprasaturat de „istorii de succes” ale guvernărilor de după 2009. Trecând prin experiențe amare și deziluzii, oamenii au înțeles că populismul “orientării spre civilizația occidentală” nu aduce nicio schimbare reală. Chiar și liberalizarea regimului de vize nu a fost întâmpinată cu mare entuziasm (majoritatea moldovenilor deja erau plecați la muncă). Campaniile de propagandă și manipulare masivă care creau niște așteptări nerealiste (creșterea salariilor, exporturi masive, produse de calitate și locuri de muncă etc.) de la semnarea acordului de asociere și liber schimb cu UE au fost urmate de un scepticism generalizat. Din aceste motive chiar liderii partidelor europene au fost nevoiți să-și modereze mesajele demagogice despre “viitorul european”, pentru a nu fi întâmpinați cu huiduieli, roșii și ouă de oamenii satelor.
Relațiile cu UE și Rusia – la coada preocupărilor cetățenilor
Clivajele geopolitice sunt prezente foarte slab în societatea moldovenească. Acest lucru este vizibil și din măsurările opiniei publice. Spre exemplu, potrivit sondajului realizat de Compania Date Inteligente (iData) în iulie 2019, majoritatea respondenților au numit problemele prioritare în următoarea ordine: pensii mici (44,6%), venituri joase (42,3%), sărăcie (37,5%), drumuri proaste (37%), lipsa locuri de muncă (35,1%), corupția (34,3%).
Pentru prima data (slava Domnului) aceste preocupări sunt corelate cu interesul oamenilor pentru probleme de politica externă. Spre exemplu, în acest clasament orientarea externă a țării ocupă un loc destul de modest.
De relațiile cu Rusia sunt preocupați doar 6,8 la sută din moldoveni, iar de relația cu UE – 3,8 la sută. E vorba de proporția alegătorilor care sunt gata să voteze cu un anumit partid sau candidat la președinție, exclusiv de dragul orientării geopolitice.
Ce concluzii putem trage de aici? Aprecierile în politica internă (îndeosebi așa cum se face în spațiul public românesc) din perspectiva “factorului rusesc” sau “factorului occidental” sunt inadecvate pentru “realitățile din teren” și împiedică orice analiză sănătoasă și la rece a proceselor politice, determinând niște comportamente și discursuri rupte de orice așteptări ale populației.
Iată de ce orice tentativă a unor analiști sau lideri de opinie de a prezenta realitățile politice de la Chișinău prin prisma “mișcării frontierei geopolitice” sunt primite tot mai mult cu răceală. “Al cui este noul guvern, al Moscovei, Washintonului sau Bruxellesului?”, „ajunge Republica Moldova în sfera de influență a Rusiei?” sunt niște întrebări care nu au nicio noimă în contextul realităților moldovenești. Exact așa cum este total inadecvată afirmația “primăria Chișinău se află sub controlul Kremlinului”. Vă imaginați afirmația în oglindă de genul – „primăria Chișinău, controlată de Donald Trump”?
„Piramida lui Maslow” a alegătorului din Republica Moldova arată cu totul diferit decât în modelele și analizele cu care jonglează unii așa-numiții „experți” de la București și din aceste motive politicienii din așa-numita “dreaptă”, care apleacă urechea la neroziile acestor voci, se comportă total inadecvat și lipsit de orice logică.
“Dreapta pro-europeană”, așa cum a fost în cazul eșecului lui Andrei Năstase, nu pierde teren din cauza “iresponsabilității” și “lipsei de conștiință geopolitică”, ci pentru că este incapabilă să vină cu o ofertă, așteptată de cea mai mare parte a societății. Fără a aduce laude, chiar și cu riscul de a fi considerat părtinitor, totuși trebuie să observăm că PSRM se arată tot mai abil și mai flexibil politic și ideologic în ultimul timp (spre deosebire de dogmaticul PCRM pe vremea lui Voronin), mișcându-se tot mai mult spre centru, cu un mesaj tot mai moderat. Igor Dodon insistă pe o politică externă echilibrată (cooperarea Est – Vest, chiar și respectarea acordului de asociere cu UE), Ion Ceban s-a arătat mai apropiat de spațiul românesc decât “românul” Andrei Năstase în campania pentru locale, Corneliu Popovici (noul ministru al Educației) a domolit spiritele unioniștilor când a recunoscut că “vorbește românește”, iar “limba română și istoria românilor vor rămâne în școală”. Cu alte cuvinte, tactica socialiștilor de a depăși clivajele identitare și geopolitice dă cu adevărat roade. E vizibil pentru oricine.
În același timp, orice tentativă a așa-numitelor partide pro-europene de a reveni din nou la exploatarea clivajelor identitare și geopolitice, cu speranța revenirii în topul încrederii, va fi taxă dur de electorat. Nu mai suntem în anii 90 și nici la începutul anilor 2000. Oamenii, după ce au călcat pe mai multe greble, au acum cu totul alte așteptări și dacă politicianul vechi sau cel aflat la început de cale nu va înțelege “adevărata vrere a poporului” (dirinjându-se exclusiv de comentariile și postările din Facebook), riscă să rămână într-un con de umbră din care nu va ieși niciodată.
Ne-am convins între timp, din păcate prea târziu, că dezvoltarea Republicii Moldova depinde de experiență, pregătirea profesională și voința politică a celor care guvernează, nu de orientarea geopolitică. Retorica geopolitică este foarte comodă doar pentru cei care vor să-și ascundă incompetența și lipsa de viziune.
