Primii pași politici timizi ai celor de la blocul ACUM puteau fi tratați cu înțelegere: dansul prenupțial (în sens politic, desigur) e parte a procesului de împerechere. Problema apare când acest dans se prelungește și se transformă într-un scop în sine, fără a atinge punctul culminant. Desigur, încropirea unei alianțe între forțele cu viziuni diametral opuse e o chestiune destul de complicată, care ar putea provoca anumite traume în rândurile alegătorilor ambelor tabere. Indiscutabil, e nevoie de o perioadă de pregătire psihologică a publicului. Totuși, perioada șicanărilor și flirtului s-a cam întins. Adunările de dragul adunărilor, negocieri fără negocieri, au ajuns la faza absurdului și provoacă iritații. Aici îmi amintesc de un banc ardelenesc - "Pot și vreau, dar nu înțeleg de ce atâta grabă?".
Lumea (inclusiv cei care au votat cu blocul ACUM) așteaptă un răspuns și o poziționare clară față de viitoare configurație politică. Or, se creează senzația că Maia Sandu și Andrei Năstase nici nu-și propun să participe într-o formă sau alta la guvernare, ci doar să culeagă aplauze, like-uri și comentarii elogioase pe Facebook din partea simpatizanților, într-un cuvânt – să creeze o aparență a unei lupte politice. O fi mai convenabilă aflarea într-o continuă opoziție, într-o postură de victimă a „regimului nedrept”? Ar fi timpul să părăsească rolul de activiști civici, care își petrec timpul în cereri și revendicări, și să-și asume rolul de politicieni, care profită de conjuncturi favorabile pentru a-și impune voința și agenda.
De altfel, când dansul prenupțial se prelungește, pot apărea o serie de suspiciuni și semne de întrebare legate de potența și orientarea actorului politic. Președintele rus, Vladimir Putin, rostise odată o glumă – “Indiferent cum se va acționa în noaptea nunții, rezultatul final trebuie să fie același”. În toată această telenovelă moldovenească trebuie să existe un final – divorț sau dragoste. Nu poți să umbli cu înconjurul la infinit. Toată lumea cu scaun la cap își dă bine seama că fără o majoritate parlamentară (declarată sau de conjunctură) nu va putea fi ales un președinte al parlamentului, nu va putea fi numit un guvern și nu va fi adoptat niciun proiect de lege propus de PAS și PPDA. În acest caz, care este rostul acestei pedalări pe loc? E o pregătire pentru eventualele alegeri parlamentare anticipate? Luând în considerație această incapacitate de a lua o decizie politică clară, s-ar putea ajunge la situația în care blocul ACUM nu va mai putea veni cu o ofertă credibilă în fața propriului electorat. Oamenii așteaptă niște schimbări, așteaptă acțiuni, însă dacă le ceri alegătorilor să te trimită din nou în parlament pentru a relua aceeași mișcare haotică în spațiu, fără vreo finalitate clară, atunci cetățenii vor fi nevoiți să caute o alternativă.
Unica explicație pentru ezitările blocului ACUM ar putea fi problema leadershipului: avem doi președinți de partide care concurează pentru titlu de lider al opoziției (să ne amintim cum au decurs negocierile în ajunul alegerilor locale din Chișinău și în ajunul alegerilor prezidențiale). Aici ar trebui să adăugăm și un grup de deputați “liber cugetători” și mitomani impredictibili, care oricând pot deveni sursa unor scandaluri fatale. În acest fel, toată această opoziție apare ca o moluscă, o ființă nevertebrată, dezorientată, incapabilă să ia decizii în interior de frica apariției unor schisme. În astfel de condiții, apar mari semne de întrebare asupra capacității de asumare a unei guvernări, chiar și într-o eventuală coaliție. Cine va risca să se lege cu o entitate care suferă de un infantilism politic cronic? Una e să te manifești vocal în stradă (când poți declara și proclama orice îți trece prin cap) și altceva este implicarea serioasă în administrarea unor probleme cotidiene ale statului și societății. Prin toate acțiunile lor, voit sau nu, Andrei Năstase și Maia Sandu doar împing oamenii tocmai în brațele celor pe care îi consideră “dușmani de moarte”. Acum, în eventualitatea unor alegeri anticipate, oricine poate veni în fața cetățenilor cu argumentul că așa-numita “opoziție” este total ruptă de realitate și incapabilă să realizeze vreo promisiune.
Dacă blocul ACUM nu-și va rezolva problema leadershipului, nu se vor instituționaliza ca o forță politică adecvată și organizată, atunci singurul sfârșit firesc la care ar trebuie să se aștepte este autodizolvarea, divizarea și asimilarea, în cele din urmă, de către alte forțe politice.
Aici nu e nimic ieșit din comun. Viața politică funcționează conform legilor junglei – cel slab este mâncat de cel puternic. E ceva firesc, pentru că un stat care se vrea viabil nu poate avea o temelie de jeleu.
