BUCUREȘTI, 27 mart — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Decizia de ieri ÎCCJ privind rejudecarea cazului familiei Cosma îi prilejuiește deputatului Liviu Pleșoianu "trei concluzii". De fapt, deputatul reușește să pună cap la cap fapte indubitabile, construind el de aceasta un rechizitoriu — la adresa mai multor personaje și instituții.
Prima concluzie — sau primul grup de fapte indubitabile — se referă la „rolul esențial al presei în lupta cu noua Securitate". Pleșoianu consemnează că fără emisiunile și filmările difuzate de Antena 3 nu s-ar fi "mișcat" justiția în cazul Mircea Băsescu.
"În cazul procurorilor de la „unitatea de elită DNA Ploiești" lucrurile au început să se miște DOAR pentru că Antena 3 și România TV au difuzat înregistrările audio realizate de Vlad Cosma", scrie Liviu Pleșoianu.
Dacă nu existau înregistrările „inculpaților", ale „penalilor", "noi nu aflam nimic iar Mircea Băsescu și procurorii de la DNA Ploiești își continuau activitatea nestingheriți", mai scrie Pleșoianu.
"Dacă România TV nu difuza dezvăluirile lui Ghiță, Coldea rămânea în continuare cât se poate de oficial la butoane, iar noi nu aflam niciodată despre întâlnirile săptămânale ale acestuia și ale distinsei Kovesi cu agenții CIA din România", atrage atenția Pleșoianu, care subliniază că, la aceste întâlniri "se punea la cale distrugerea presei libere din România".
Deci, ca un corolar, aceste televiziuni, ca și restul mass media care s-au ocupat de periculoasa tematică a Statului paralel și a imixtiunilor externe, și-au asumat un risc enorm.
La polul opus — și asta tot pe bază de fapte indubitabile, nu pe speculații, se află "rolul esențial al Comisiei Europene în lupta împotriva presei libere din România".
"Actualul prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, Frans Timmermans, și-a permis să spună la București că difuzarea de către Antena 3 și România TV a înregistrărilor de la unitatea de „#HAULES" DNA Ploiești aduc gravă atingere imaginii Justiției din România și că acest lucru afectează viitorul raport MCV", amintește Liviu Pleșoianu.
Într-adevăr, aceasta s-a petrecut cu puțin timp înainte ca "Listele negre" de la Bruxelles să fie făcute publice.
"Cu alte cuvinte, avem așa: în 2012, exact cei de la Bruxelles, care ne vorbesc de dimineața până dimineața despre cum să facem să nu afectăm independența Justiției, ATACAU abrupt tocmai independența… Justiției, atunci când cereau informații despre pașii următori împotriva unor persoane aflate în procese penale", arată Liviu Pleșoianu.
În 2018, consemnează Pleșoianu, "tot cei de la Comisia Europeană vin și ne vâră tot MCV-ul în ochi și ne amenință că, dacă mai arată presa liberă din România fața hidoasă a Hidrei DNA, atunci se vor gândi foarte serios dacă mai închid vreodată MCV-ul".
Mai mult, spune Pleșoianu, preluând și ipoteza că "listele de execuții" ar fi fost elaborate "în primul rând în România" — "asta nu scuza cu NIMIC Bruxelles-ul!".
"În toți acești ani, realitatea este aceea că Bruxelles-ul (în special Comisia Europeană) a fost „parrrtenerrrul de nădejde" al Noii Securități din România", scrie Pleșoinau, subliniind că "Acesta este adevărul și nu altul și trebuie rostit răspicat!".
În fine, o a treia concluzie se referă la Laura Kovesi care, așa cum se consemnează fără dubii — "i-a apărat reputația lui „Portocală" în 2016". Pleșoianu se referă la adresa din data de 20.09.2016 — prin care procurorul-șef al DNA i-a solicitat președintelui CSM "să analizeze dacă afirmațiile senatorului Daniel Savu sunt de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său".
„În concret, doamna procuror șef al DNA a apreciat că afirmațiile mincinoase și tendențioase formulate de către domnul senator Daniel Savu cu privire la metodele de lucru sau presupuse relații imorale cu martorii ori denunțătorii din dosare ale procurorului Mircea Negulescu, precum și relația sa cu șeful SRI Prahova, sunt de natură să submineze grav autoritatea judecătorească și de a pune în discuție deontologia profesională a magistraților. S-a apreciat, de asemenea, că aceste afirmații au un impact deosebit asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar".
Asta este scris în adresa în cauză, fapt documentat de presă acum câteva luni.
La aceasta se adaugă și reacția șefei DNA după prezentarea înregistrărilor de la Ploiești, când a vorbit de un "festival al inculpaților". Dar, spune Pleșoianu, cei cinci judecători (completul ÎCCJ) "au înțeles gravitatea absolută a procedeelor de la DNA Ploiești".
"Pentru acest motiv și pentru multe, multe altele la fel de grave, Laura Codruța Kovesi ar trebui imediat #REVOCATĂ și cercetată, împreună cu toți locotenenții ei din DNA", încheie Pleșoianu această demonstrație postată pe pagina de Facebook.
Așa cum spuneam la început, Liviu Pleșoianu nu se bazează pe speculații (cu excepția anticipării motivației procesului "Cosma") — ci doar pe declarații, pe fapte probate. Așteptăm replica, inclusiv din partea Comisiei Europene.