BUCUREŞTI, 14 nov — Sputnik, Irina Bazon. În Scoţia, a da o palmă unui copil obraznic — fie că e vorba de copilul propriu sau de copilul altor persoane — a devenit un gest interzis, iar această interdicţie ar putea fi impusă şi în Marea Britanie, scrie Rod Liddle, editorialist al publicaţiei britanice The Spectator.
În aceste vremuri, dacă un copil neastâmpărat face gălăgie într-un restaurant sau într-un avion nu avem voie decât să zâmbim cu indulgenţă, spune editorialistul în materialul său în care se referă la tendinţele novice legate de educaţia copiilor în Marea Britanie. Însă acest lucru nu îi face pe copii mai fericiţi.
Un raport recent publicat de Unicef arată că copiii britanici sunt cel mai puțin fericiți din lumea occidentală. Datele sunt îngrijorătoare. Rata depresiei şi a anxietăţii în randul copiilor a crescut cu 70% în ultimii 25 de ani, iar numarul celor care ajung la unităţile de urgenţă cu probleme psihice s-a dublat din 2009. Intr-un sondaj realizat în 2016 pentru Parent Zone, 91% dintre profesorii intervievaţi au declarat că au observat o creştere a afecţiunilor psihice în rândul copiilor de care se ocupau. De asemenea, după cum s-a constatat un an mai tarziu, cazurile de sinucidere în rândul adolescenţilor au atins cea mai înaltă rată din ultimii 14 ani. Această situaţie reflectă faptul că tendinţele în ceea ce priveşte creşterea copiilor astăzi nu sunt cele mai bune.
Potrivit lui Rod Liddle, copiii nu sunt lăsaţi să exploreze liberi lumea din jur aşa cum se întâmpla odinioară. Ei sunt ţinuţi permanent într-un spațiu de siguranță sufocant, din momentul în care se nasc. Copiilor nu li se permite să iasă afară singuri decât după ce ating o vârstă mult mai mare decât vârsta la care se întâmpla acest lucru altă dată.
În vremurile noastre, copiii sunt implicaţi în nenumărate activități desfăşurate într-un mediu cât mai sigur — ceea ce se numeşte divertisment corporativ —, activităţi proiectate special pentru ei.
„Din momentul în care se trezesc dimineața până seara, timp în care sunt trecuți de la o activitate la alta, ei nu au, în realitate, un timp liber în care să fie copii și să se relaxeze", spune sociologul Frank Furedi.
Toate aceste activități sunt desfăşurate în spații deosebit de sigure, în care copiii sunt supravegheaţi excesiv, ca nu cumva un genunchi puţin julit să îl aducă pe un părinte înspăimântat în faţa justiţiei.
„Credem că îi protejăm, dar îi sufocăm și le facem rău. Îi împiedicăm să se confrunte cu lumea înconjurătoare. Și, în acelaşi timp, le creăm condiţiile să devină obezi. Iată ce le «dăm» copiilor în ultima vreme — obezitate și diabet. Cum să nu devină obezi când nu li se permite să se aventureze singuri în mediul exterior, să se caţere pe copaci sau să joace fotbal în stradă de dimineaţă până seara?", scrie Rod Liddle.
Editorialistul se referă apoi la situaţia din şcoli. În şcolile din Marea Britanie, profesorii par că vor să fie mai degrabă „colegii" copiilor decât educatorii sau dascălii lor. Concurența tinde să fie înlăturată din şcolile de stat moderne. Copiii nu mai sunt clasificaţi în mod public în funcţie de abilitățile lor la fiecare disciplină, așa cum se întâmpla acum 30 de ani. Dacă la matematică un copil este ultimul din clasă, nu i se spune acest lucru. Doar este asigurat că şi-a dat străduinţa și nu ar trebui să-și facă griji și că nu se cade a judeca un copil după abilitățile lui. Cerinţa pentru profesori este doar de a încerca să ridice nivelul copilului de la D la C.
De asemenea, copiilor nu li se permite să învețe să înțeleagă importanța asimilării faptelor — chiar dacă e o muncă plictisitoare. Circulă o glumă cu privire la metodele moderne de predare. În alte vremuri, unui copil i se cerea să răspundă cât fac „4 + 3", iar răspunsul aşteptat de profesor era „7". Astăzi, copilului nu i se cere să spună cât fac „4 + 3", ci să explice cum se simte „4" adăugat la „3". Profesorii se tem să nu îi plictisească pe copii cu fapte. Pentru ei, tot ce contează este modul cum se raportează copiii la fapte, ca și cum faptele în sine nu ar avea importanţă.
O altă tendinţă dăunătoare, care poate crea tinerilor afecţiuni de natură psihică, este faptul că sunt încurajaţi permanent să exprime ceea ce simt și să nutrească o atitudine foarte apreciată azi — victimizarea. Atunci, nu este deloc surprinzător că tot mai mulţi tineri suferă de afecţiuni psihice sau de o tulburare precum disforia de gen.
Editorialistul mai adaugă la aceşti factori creșterea numărului de divorţuri. În cazul copiilor care provin din părinți divorțați sau din familii monoparentale există un risc mai mare să ajungă fără loc de muncă, implicați în activități infracţionale, dependenți de droguri, să fie exmatriculaţi de la școală, sau să sufere de boli psihice. De asemenea, afectaţi sunt şi copiii care cresc în familii în care ambii părinți muncesc şi cu care petrec puţin timp, ale căror mame sunt divorţate sau muncesc şi nu mai pot oferi propriilor copii timpul şi atenţia necesară.
