Editorial de Bogdan Duca
Suntem prizonierii unui context atât de nefericit încât e greu să îți mai faci iluzii.
Încă la butoane este generația formată în comunism și care a intrat în pâine în anii 80, primii ani 90. Nu sunt comuniști, cum îi fac unii. Nu. Departe de ei titlul acesta.
Sunt o mare masă de oportuniști lași, de oameni pentru care pentru a îți manifesta demnitatea sau curajul e suficient să spui un banc și să îți flexezi mușchii la o bere, între prieteni (cu gândul fricos că unul dintre prieteni te-ar putea turna).
Ei sunt tipul funcționarului obedient dar ipocrit, omul care nu va lua niciodată inițiative și nu va avea curajul să facă nimic bun pentru că….au o leafă și speranța că dacă lustruiesc bine un fund vor crește și ei mari și le vor lustrui alții fundul.
Urmează apoi generația mea, a celor care au ciupit ceva din comunism, prin copilărie, chiar adolescență sau prima tinerețe și care a intrat în pâine prin ultimii ani 90 și după 2000. Lor li se adaugă toți cei pentru care comunismul a fost o frustrare înainte de 1989.
Aceasta este generația pro- occidentală. Oamenii ăștia vor o "țară ca afară", cu orice preț și în orice condiții. "Afară" ăla al lor este practic serialul Dallas plus lecturi din Hayek, Misses, Popper sau vulgarizatori.
Este generația cea mai agresiv anti-românească. Lor le pute România la propriu. Pur și simplu nu le place….dar le și place să nu le placă. Dovadă cei emigrați care nu încetează să țină prelegeri despre cât de împuțită e România și cum ar trebui ea să fie "ca afară".
Ce nu e "ca afară" e "comunism". Ce e "ca afară" e în schimb paradis, chiar dacă e vorba de cine știe de delir pervers sexual. Unii, mai conservatori, justifică delirurile lumii occidentale ca….accidente de drum (exact cum comuniștii francezi justificau crimele sovietice), alții le denunță ca fiind…comunism sau chiar mâna lui Putin. Căci Occidentul e bun, doar rușii sunt răi.
A treia mare generație este cea a celor care nu au prins comunismul și nici nu au fost atenți la criza identitară din anii 90.
Nu sunt o generație urâtă ci una frumoasă, impresionantă prin inimoșenia ei (pe care nu o vezi la ceilalți), prin pasiunea ei sinceră, prin cultul libertății pe care îl au.
Dar sunt o generație….toantă. Se duc după orice fentă, oricât de prost a fost jucată. Pun botul la orice prostie, trăiesc sub presiunea lui "a fi cool", sunt înfricoșător de lipsiți de cultură, prizonieri ai unei educații distruse de reforme imbecile, școlarizați mai degrabă de MTV și internet, decât de sistemul de învățământ.
În această Românie controlată de coabitarea conflictuală dintre aceste trei generații, apar, inevitabil, subcategorii sociale, care s-au eliberat mai mult sau mai puțin din chingile generațiilor lor. Suntem zeci, poate chiar sute de mii de oameni care nu mai ținem de genul acesta de paradigme.
Unii ne adulmecăm stingher pe rețelele de socializare și ajungem să ne împrietenim… Dar suntem, desigur, sufocați de realitatea care ne înconjoară.
Alții pur și simplu aleg să ducă singura viață fericită cu putință: e vorba de cei pe care Marx îi numea lumpen iar Orwell îi numea "proli". Noi îi numeam, când era moda manelelor, maneliști. Îi mai numeam cocălari…
Cam așa văd eu tabloul societății mele…
Sursa: blogul lui Bogdan Duca
