BUCUREŞTI, 19 oct — Sputnik. Psihologul Cezar Laurențiu Cioc a declarat pentru Libertatea că în psihologia suicidului există frecvent cazuri în care persoane care, în plan social, nu dau de bănuit că ar putea recurge la un astfel de gest, ajung să îşi ia viaţa fiindcă ceva din adâncul sufletului lor le împinge spre aceasta.
Potrivit Psihologului, Lidia Drăgescu, tânăra care s-a sinucis, aruncându-se din domul Catedralei Sf. Pavel din Londra, avea o „personalitate implozivă", care ţine mult timp în ea emoţiile negative, refuzând să le destăiunie sau să le exteriorizeze, şi avea o afectivitate dezechilibrată.
„Este vorba de o personalitate implozivă, care înmagazinează emoțiile negative. Este o structură de personalitate întâlnită des la intelectuali, la melancolici, la genii neînțelese, la oameni care se refugiază în ei înșiși. Aceste persoane sunt precum linștea de dinaintea uraganului. Nu se plâng, nu se exteriorizeză, nu se destăinuie, nu se descarcă afectiv, iar esența sufletului lor e cunoscută doar de ei", a explicat psihologul.
Acesta a mai spus că fata avea probleme emoţionale, nu boli psihice, şi că a perceptul aceste probleme afective ca fiind imposibil de depăşit. El a adăugat că ar fi ajutat-o mult o psihoterapie, o discuţie cu un preot sau cu un confident, aceasta ar fi putut-o salva.
Potrivit medicului şi teologului rus Konstantin Zorin, printre cauzele sinuciderii, locul de frunte îl ocupă pierderea sensului vieţii, despărţirea omului de Dumnezeu, care este Izvorul sensului şi al vieţii. Sociologul Emile Durkheim, citat de Konstantin Zorin, a constatat că, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, numarul sinuciderilor a crescut de 3 pana la 4-5 ori, în funcţie de ţară, şi că lipsa sensului vieţii, golul sufletesc, singuratatea interioară, slăbirea relaţiilor sociale, dezorientarea, anihilarea religiozităţii, şi nu dificultăţile vieţii (precum sărăcia, suferinţele trupeşti etc.), sunt cauzele reale care conduc la această tragedie.
Paradoxal, după cum arată cercetările, tocmai în ţările bogate tot mai mulţi oameni mor din pricina singurătăţii. De asemenea, Durkheim considera religia o cale de profilaxie a suicidului. Şi Dostoievski, un profund cunoscător al naturii umane, spunea că ceea ce umple viaţa de sens este credinţa evanghelică în nemurirea sufletului.
Biserica Ortodoxă consideră sinuciderea un păcat capital şi o abatere gravă de la învăţătura Bisericii, un păcat împotriva Duhului Sfânt. Potrivit arhimadritului Timotei Aioanei, care a fost exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, acest păcat îl separă definitiv pe om de Dumnezeu.
„El este un păcat greu pentru faptul că orice stare de pocăinţă, orice întoarcere către Dumnezeu nu mai este posibilă din momentul săvârşirii acestuia. Acest păcat închide, pune o barieră între om şi Dumezeu, nu mai poate exista comunicare atâta vreme cât omul îi aduce ofensă directă lui Dumnezeu. Cei care-l săvârşesc nu mai au încredere în Dumnezeu, cad în păcatul deznădejdii, al necredinţei. (…) Biserica iartă pe toţi păcătoşii care se întorc măcar în ceasul din urmă", a declarat arhimadritului Timotei Aioanei pentru Ziarul Lumina.
