Anunțată în timpul nopții de Cotroceni dar și de Casa Albă, "întânirea de lucru" a președintelui Iohannis cu președintele Trump are un singur punct pe ordinea de zi — parteneriatul strategic. "Adâncirea și întărirea parteneriatului strategic Statele Unite — România", se precizează pragmatic în declarația secretarului pentru presă al Casei Albe — în timp ce Președinția României scrie, mai cu stil, "perspectivele de aprofundare și extindere a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, pe toate palierele relevante".
Este clar, singurul punct de pe ordinea de zi va fi aceste "parteneriat strategic", datorită căruia România a fost remarcată printr-o totală ascultare a "fratelui cel mare" — a amplasat baza militară fără ca măcar să întrebe poporul dacă e de acord, a participat la toate războaiele SUA și NATO, chiar dacă unii memebri mai vechi s-au abținut de la a da curs pornirilor vulturului de pe colina Capitoliului. În fine, România este dată ca exemplu de felul în care a răspuns la solicitările de majorare a bugetului destinat NATO, sub auspiciile "apărării" — asta în timp ce țările bogate din UE s-au preocupat de alte probleme.
Răspunsul NATO și SUA a constat într- grămadă de exerciții militare pe teritoriul României, deplasări de blindate, avioane și nave maritime prin mediul "nepoluat" românesc, blocarea șoselelor — dar mai ales blocajul mintal într-o stare de pericol și amenințare nedefinită. Nu m-ar mira ca, într-o zi nu foarte îndepărtată, SUA să repete experimentul lui Orson Welles — de data asta cu un atac al ruților, iranienilor sau poate al turcilor, dacă este să ne luăm după noua "axă" propusă chiar de președinția Iohannis.
Am uitat — într-o recentă rectificare a bugetului Pentagonului, 1.35 miliarde, nu a fost uitată nici România, care va beneficia de câteva milioane pentru bazele deja existente — probabil niște dotări cosmetice sau gospodărești. În rest, investițiile americane… Pas.
Nici întâlnirea actuală a lui Iohannis nu are alt caracter — o "bifă" din partea română, o solicitare de nerefuzat a "marelui frate". The show must go on!
De menționat că la întânire nu participă Ministerul de Externe nici cineva din partea Guvernului — instituții care, la ora publicării acestui articol, nu anunțau nimic pe site-uri, semn că partea activă a dezvoltării României nu este prezentă la întâlnire. În fine, să sperăm că Iohannis face doar un oficiu de deschidere a unor oportunități — și să sperăm că americanii, acești copii mari, cum îi numesc autorii europeni ai perioadei wilsoniene, americanii spuneam, nu știu că Iohannis crede că guvernul are în spate "penali", "obstrucționează justiția", "apără corupții" etc. etc.
Ciudată este și perioada în care Iohannis se vede cu Trump. "Germanii sunt răi, foarte răi", spunea acum câteva zile Trump dar probabil că nu știe că Iohannis e și el german — poate că președintele României s-o fi consultat cu celebrul consultant politic Cozmin Gușă, care i-o fi spus că Trump este un "fel de Gigi Becali, este un preşedinte care nu are absolut deloc statură intelectuală".
"În mod evident, Donald Trump este un om care nu a citit cărţi, este un om care nu face apel la idei şi este un om care nu poate să prezinte concepte", spunea Cozmin Guşă, la Realitatea TV în ianuarie, după alegerea lui Trump. "E ca şi cum ar fi Gigi Becali preşedinte în România". Menționăm că Donald Trump nu știe nici că Realitatea Tv este principalul canal Tv care îl susține pe Iohannis.
De fapt, vizita președintelui român era programată din aprilie, avea alt scop, iar prelungirea cu câteva zile datorită intempestivei vizite de lucru este urmarea unui lobby al unei dintre cele mai puternice asociații evreiești din lume — American Jewesh Committee (AJC). Vizita aceasta, spre deosebire de întânirea cu Trump, a fost anunțată încă de la începutul lunii aprilie.
"Comitetul Evreiesc American (AJC) îi va conferi președintelui României, Klaus Iohannis, prestigioasa distincție "Lumină popoarelor" la ediția din acest an a Forumului global al organizației, care va avea loc între 4 și 6 iunie la Washington D.C.", transmitea pe 3 aprilie Agerpres.
De aceea este impropriu spus că scurta întrevedere cu Trump, caracterizată prin obișnuita încuviițare totoală tradițional românească ar fi „elementul central al acestei vizite", așa cum menționează media apropiată președintelui.
Ambasada Română de la Washigton nu pare să aibă vreo legătură cu arjarea vizitei de lucru — au postat abia azi, târziu, o știre de tip agenție de presă, iar ambasadorul George Maior avea programată un nășit în Ardeal în perioada respectivă.
Cel mai probabil întâlnirea de la Casa Albă este opera puternicului lobbyst David Harris, președintele AJC, ceea ce este foarte bine — din multe puncte de vedere. Dar, probabil, asta va impune costuri.
Surprinde de altfel cum de Iohannis, acuzat de presonalități române, printre care și marele istoric Ioan Scurtu, că ar fi susținut resuscitarea Grupului Etnic German dar și retrocedarea de bunuri către această organizație, desființată prin deciziile Nurnberg, pentru că a avut ca activitate propaganda hitleristă, susținerea trupelor SS și a războiului, însușirea de bunuri evreiești etc. Dar, sigur, Iohannis, devenit președinte, s-a remarcat prin "eforturile sale de a combate antisemitismul și a strânge relațiile dintre România și SUA și dintre România și Israel", a declarat Harris, după cum a consemnat Agerpres în știrea menționată anterior.
Luând în calcul dihotomicul context românesc, concluzia este că întâlnirea cu Donald Trump nu poate avea urmări benefice concrete, nu au de unde să apară — ci doar fabulații de tip "apărarea de războiul hibrid", parteneriate zonal și regional, mă rog, chestiuni formale pentru americani, de obicei costisitoare pentru România.
Problema este că președintele Trump e spirit pragmatic, un excelent psiholog și un partener de dialog care va surprinde întotdeauna. E abil și original, este foarte conștient de puterea pe care o reprezintă, vine dintr-un mediu tradițional și cu nivel ridicat de educație — adică e diferit de la cap la coadă de Klaus Iohannis. În plus, îl are la București pe excepționalul profesionist — fără exagerare — Hans Klemm, de la care a primit cu siguranță tot ceea ce trebuie, nu o invitație la nuntă sau botez precum George Maior.
Întâlnirea lui Iohannis cu Trump în asemenea condiții, fără spijinul specialiștilor din guvern, pune România într-o postură total inferioară, de cedant și plătitor garantat. Mă gândesc cu groază când va veni rândul lui Tillerson și al său Exxon? Nu la Marea Neagră, acolo e un fapt realizat, întrebarea maea se referă la gazele de șist, la uraniu și la altele. Poate acum, în iunie? Îmi aduc aminte de celebrul Reality show al lui Trump — "The Apprentice", cu la fel de celebra încheiere a actualului președinte — "You´re fired" — parcă îl văd pe Trump cum se ridică și-i spune lui Iohannis — "You´re fired".
Relațiile cu SUA sunt de o importanță excepțională, deci întânirile la cel mai înalt nivel trebuie tratate ca atare, nu ca prelungiri ale unor alte evenimente. Un proiect serios de țară, un efort comun, deziderat și stare de care suntem încă departe.
Dragoș Dumitriu
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.