Declarația regelui Iordaniei, făcută în cadrul unui interviu oferit publicației americane The Washington Post, privind posibilitatea unui conflict militar în Republica Moldova, ar trebui să ne îngrijoreze în contextul persistenței tensiunii între Rusia și Occident, concentrării trupelor NATO în Europa de Est și lipsei oricăror progrese stingerea războiul civil din Ucraina de Est.
Alegerea lui Trump nu a răspuns așteptărilor celor care au sperat că victoria republicanului în alegerile prezidențiale va favoriza dialogul între Moscova și Washington, ce ar fi permis statelor aflate în vecinătate imediată cu Rusia să respire ușurat. Conflictele politice interne, vulnerabilitățile noii administrații de la Washington, se răsfrâng direct asupra relațiilor internaționale. Bombardamentele americane recente asupra Siriei demonstrează odată în plus că socoteală făcută de Trump acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Influența mainstream-ului s-a dovedit a fi prea puternică pentru declanșarea „unei revoluții de sus în jos"; politica de neamestec în problemele altor state, despre care actualul președinte vorbea în campania electorală și chiar în discursul său de inaugurare, a rămas doar în retorici.
Rusia a reacționat destul de reținut la atacurile cu rachetă asupra bazei aeriene din Siria, ceea ne face să presupunem că Moscova nu este interesată de noi conflicte și nici de perpetuarea celor vechi. Judecând după semnalele care au venit din partea mediul diplomatic britanic, Occidentul își propune să încheie cu Rusia un „big deal", pentru a pune pe masă toate problemele acumulate în ultimii 3-4 ani.
În interviul oferit jurnalistului american, Regele Iordaniei Abdullah al II-lea vorbește și despre posibilitatea negocierii cu Rusia a statutului Crimeii în schimbul renunțării la susținerea regimului lui Bashar al-Assad. Presa britanică scria zilele acestea că Occidentul ar condiționa revenirea Rusiei în G7 cu retragerea din Siria. În afară de situația din Ucraina, Rusia este nevoită să atragă atenția și la amenințările în adresa Iranului și Coreii de Nord. Așadar, discuțiile devin tot mai multidimensionale și orice piesă de șah, oricât ar fi de mică, contează în acest joc al „reîmpărțirii" sferelor de influență.
Occidentul nu exercită presiuni atât pentru a rezolva anumite probleme de ordin umanitar, cât pentru a forța Federația Rusă să cedeze acolo unde interesul unor grupuri din Vest este mare. Avem toate motivele să credem că „atacul cu arme chimice" de la Idlib ar putea reprezenta un scenariu din șirul de provocări ale Occidentului, prin care Rusia (și totodată, regimul Assad) ar fi supusă unei noi izolări internaționale, în încercarea de a impune abandonarea Siriei, în pofida tuturor succeselor înregistrate în lupta împotriva grupărilor islamiste. Precum spunea Vladimir Putin, „atacurile chimice orchestrate s-ar putea repeta în Siria".
Occidentul ar putea „să-și permită" un număr mult mai mare de victime, de „dragul" diabolizării Rusiei și regimului Assad.
Elita politică americană s-a remarcat adesea prin calcule cinice și pragmatice și în cazul în care „va trebui" să arunce în aer o țară, „de dragul consolidării pozițiilor la negocieri", o va face. Dacă privim pe harta Europei, există doar două regiuni care au cele mai mari șanse să devină candidați pentru orchestrarea unor noi conflicte: Balcanii și Republica Moldova.
În cazul nostru, în regiunea din stânga Nistrului se află grupul operativ al forțelor armate ruse, care asigură pacea în regiune și paza depozitului de muniții de la Cobasna. Izbucnirea unui conflict regional, care ar crea o problemă în plus pentru Moscova, în contextul intensificării prezenței militare americane în România, ar fi un as în mâneca negociatorilor occidentali, care ar putea obține, în felul acesta, un nou capitol de negociere și un instrument în plus de presiune asupra Rusiei, ca aceasta să cedeze în unele poziții principiale. Ultimatumul înaintat de SUA Rusiei, prin gura lui Rex Tillerson, în care Moscovei i se cere să aleagă între Siria-Iran și Occident, ne spune că bătălia ar putea fi una mai dură decât a fost în perioada „războiului rece".
În condițiile în care propaganda media occidentală pedalează de vreo trei ani pe subiectul unui inevitabil pericol al „invaziei militare rusești", prin care a fost pretextată militarizarea flancului Estic, crearea artificială a unui nou conflict regional cu atragerea Rusiei, care ar da greutate forțelor ce promovează discursul rusofob în Europa și i-ar reduce la tăcere pe cei care pledează pentru dialog, devine unul de o importanță vitală pentru jucătorii din Apus. Occidentul are nevoie de o nouă „dovadă" a unei „politici agresive" a Moscovei, în special în vecinătatea UE și NATO. Anume Republica Moldova i-ar putea „reveni" rolul de „miel de sacrificiu" în Europa de Est, dacă e să-i dăm crezare regelui Iordaniei.
De ce Republica Moldova?
Din păcate, după Ucraina, țara noastră este unica, în felul ei, care dispune de un „sol fertil" pentru explozii social-politice: existența unui conflict înghețat în partea de Est, divizarea populației pe criterii geopolitice (Est-Vest), pe care o exploatează activ politicienii, lipsa de încredere a populației în instituțiile statului și în partidele politice, scandaluri majore de corupție și scăderea nivelului de trai, tentativele de modificare a sistemului electoral, lipsa unui consens asupra vectorului extern și soluționării problemei transnistrene la nivel de clasă politică și societate. În afară de aceasta avem o dualitate a puterii și un conflict între instituția președintelui, pe de o parte, și majoritatea parlamentară, pe de altă parte: chiar dacă președintele nu dispune de prea multe atribuții, în situații critice acesta poate evoca legitimitatea pe care a obținut-o prin votul popular, care lipsește în cazul actualei componențe a legislativului. Ucraina este un exemplu perfect, care demonstrează cum delegitimarea puterii politice și corupția la nivel înalt poate provoca un război civil.
Așadar, chiar dacă predispozițiile spre acțiuni de protest au fost reduse la zero, iar opoziția politică este ca și inexistentă (cu excepția instituției prezidențiale), disfuncțiile instituționale în cazul unor provocări regionale slăbesc capacitatea decidenților de a face față situațiilor critice și sporesc riscul unei destabilizări generale. În cazul în care SUA și-ar dori să creeze un nou focar de conflict, Republica Moldova — „butoiul de pulbere" al Europei de Est, care continuă să mențină un discurs ostil în raport cu Rusia, devine un „candidat perfect" pentru rolul de pion de sacrificiu. Din păcate actuala clasa politică a făcut totul pentru ca aceste condiții să fie întrunite.
Deschiderea a cât mai multe fronturi în jurul Rusiei, resuscitarea conflictelor nerezolvate sau înghețate, convine de minune grupurilor antirusești din SUA. Să nu ne mirăm dacă în viitorul apropiat administrația de la Washington va reveni la problematica transnistreană, dar și asupra altor conflicte regionale cu care Rusia are tangențe, încercând să forțeze cât mai mult nota, pentru a obține rezultate maxime.
