Adâncirea inechității sociale ca urmare a integrării în sistemul economic european și global a creat o falie între două segmente inegale ale populație, motiv pentru care în spațiul public din România se vorbește tot mai des despre cele "două Românii" — două realități românești paralele: "corporatiștii", ei fiind o minoritate care a beneficiat cel mai mult de pe urma globalizării și restul românilor, care continuă să sărăcească sau să-și caute locuri de muncă în orașele europene, în ciuda cifrelor optimiste prezentate de unii politicieni și economiști, cu privire la "creșterea economică".
Prăpastia socio-economică dintre cele două Românii
În mai 2016, Ziarul Financiar a publicat date obținute de la Ministerul Muncii despre veniturile populației, din care rezultă o accentuare a inegalității sociale în România. Astfel, 44 la sută dintre angajați (2 milioane de români) primesc un salariu mai mic de 1000 de lei pe lună, iar 28 la sută (1,3 milioane) primesc un salariu între 1000 și 1700 lei. În același timp, 23 la sută din angajați (1,1 milioane români) câștigă între 1700 și 4000 de lei, iar 5 la sută din salariați (250 mii de români) câștigă mai mult de 4 mii de lei.
Potrivit Institutul Național de Statistică în anul 2016, 8,5 milioane de români se aflau în situația de risc de sărăcie extremă sau de excluziune socială. O treime dintre familiile cu copii nu își pot asigura traiul de zi cu zi, iar 4 la sută dintre copii din această categorie merg la culcare flămânzi. Pentru anul 2017 se prognozează o creștere a acestei cifre.
Walk Free Foundation estimează că 0,4 la sută din populația României trăiește în condiție de sclavie.
Potrivit unor calcule făcute de Călin Popescu-Tăriceanu în 2016, companiile străine contribuie anual la bugetul României cu 2 miliarde de lei, în timp ce companiile românești cu 55 miliarde de lei. Totodată, politicianul a arătat că firmele străine înregistrează profituri mai mari și dețin o cotă mai mare în economia românească, iar asta se explică prin faptul că reprezentanții capitalului străin își trimit grosul profitului în țara de origine, pe când menținerea bugetului României rămâne tot pe spatele capitalului românesc.
Inechitatea sistemului economic românesc a fost evidențiată și de șeful reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Fiote.
„România este în topul creșterii economice în Uniunea Europeană, dar în același timp este și în topul sărăciei. Asta îmi spune mie că actualul model de creștere nu lucrează în interesul cetățeanului și, prin urmare, nu este un model pe care să îl încurajăm la nivelul Comisiei Europene", declarase Fiote în martie 2016, comentând Raportul de Țară al Comisiei Europene.
Potrivit acestui raport, ceea ce numim "creșterea economică" pe care a înregistrat-o România în ultima perioadă nu se datorează atât sporirii productivității și calității, ci diminuării costurilor de producție, ceea ce implică și salariile mai mici în raport cu remunerările la nivel european și global. În aceste condiții, creșterea economică nu produce mai multă bunăstare, ci dimpotrivă, mai multă sărăcie.
Mediul rural este afectat în mod special de invazia capitalului străin, care este utilizat la achiziționarea de terenuri agricole la prețuri derizorii, iar zonele în care se dezvoltă ferme cu suprafețe mare sunt cele mai afectate de sărăcie și de criminalitate. Astfel, țăranii sunt nevoiți să-și caute un loc de muncă în oraș sau să completeze grosul românilor care muncesc peste hotare, asigurând România cu resursele financiare necesare perpetuării statutului României de piață de desfacere pentru companii străine.
Totodată, pe lângă faptul că se află în fruntea celor mai sărace țări din Europa, România ocupă locul doi în lume la capitolul depopulare, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite din 2015. În față se află doar Siria, din care oamenii fug din cauza războiului.
Trebuie să mai subliniem că România a depășit deja faza emigrației masive a forței de muncă necalificate și a intrat în faza emigrării preponderente a tinerilor instruiți. Acest proces deja afectează piața românească de muncă, provocând lansarea unor discuții despre necesitatea atragerii forței de muncă străine. În același timp, crește ponderea persoanelor cu pregătire profesională scăzută, care nu sunt solicitați de investitorii străini ce controlează peste 80 la sută din economia românească, în special când este vorba despre sfera IT, construcții de mașini sau consulting.
Toate aceste procese determină accentuarea conflictului social-politic profund, care riscă să se radicalizeze în timp. Vechile „linii demarcație" între forțele politice divergente sunt înlocuite cu altele noi, iar apartenența la o tabără politică sau la alta începe a fi determinată de cu totul alte criterii decât cele din anii 90.
Cine și de ce susține PSD-ul?
Chiar dacă subiectul combaterii corupției continuă să ocupe în spațiul public un loc central, în alegerile parlamentare din 2016 acesta nu putut fi transformat într-o temă de campanie electorală. Partidele care sunt considerate convențional „de dreapta" și s-au concentrat pe mesaje de apărare a justiției și combatere a corupției, au pierdut zdrobitor alegerile în favoare social-democraților, care au știut să exploateze mesaje legate de protecționism și naționalism economic.
Studiile sociologice efectuate după alegerile din 11 decembrie 2016 au șocat prin metamorfoza suferită de profilul votantului PSD. Practic, o bună parte a celor care votau în mod tradițional partidele de dreapta, au ales să-și dea votul pentru "inamicii" lor politici. Dacă în alegerile anterioare PSD era susținut preponderent de persoanele în vârstă din mediul rural și cu studii medii, în 2016 pentru PSD au votat masiv persoanele cu studii superioare și tinerii din mediul urban.
Potrivit datelor IRES, 49,3 la sută dintre orășeni au votat pentru PSD, ceea ce constituie o cifră dublă față de rezultatul PNL în zonele urbane (pentru care au votat 23,4 la sută din orășeni). PSD a reușit să atragă și un număr semnificativ de tineri (25-34 de ani) — 28,5 la sută. 28,2 la sută dintre alegătorii studenți au ales să voteze cu PSD. În același timp 35,8 la sută din votanții angajați și 46,9 la sută din șomeri au ales să susțină PSD.
Această „migrație" a unei părți importante de electoral „al dreptei" spre PSD poate fi explicată prin existența unui segment social nemulțumit în mai mare măsură de modelul socio-economic existent, preocupat în mai mare măsură de nivelul veniturilor și găsirea locurilor de muncă, spre deosebire de votanții PNL și USR, care reprezintă tinerii, angajații multinaționalelor și pătura intelectualilor, care se simt atrași de sloganele combaterii corupției și orbitării în jurul civilizației occidentale.
Deocamdată nu putem estima în ce măsură scandalul ordonanței de urgență a afectat bazinul electoral social-democrat. Desigur, nu putem exclude o diminuare a popularității PSD, însă în egală măsură există și probabilitatea unui efect invers, în cazul în care susținătorii social-democraților vor percepe acțiunile de protest drept un atentat la guvernul Grindeanu. Rămâne să așteptăm rezultatele primelor studiilor sociologice care vor contura profilul persoanelor din Piața Victoriei și care vor confirma sau vor infirma mai multe presupoziții și ipoteze.
La ora actuală putem lansa numai analize subiective: la prima vedere, grosul persoanelor care au ieșit la manifestații reprezintă acel mic segment social care a beneficiat în cea mai mare măsură de procesul de integrare în sistemul economic european și cel global, spre deosebire de restul populației. Această categorie se simte amenințată în cea mai mare măsură de o eventuală politică protecționistă și antioccidentală.
Dincolo de manifestațiile de protest a rămas o majoritate tăcută, a cărei voce se face auzită doar în perioadele electorale.
Astfel se conturează un tablou al celor două Românii paralele, după modelul latino-american: o minoritate vocală, politic activă și cosmopolită, beneficiară a unor venituri mari, care favorizează slăbirea rolului guvernului național și consolidarea guvernării din afară; dincolo avem o majoritate tăcută și pasivă, care devine tot mai săracă și mai bătrână, regăsindu-se tot mai mult în retorici naționaliste, protecționiste și autoritariste, pe care a știut să le speculeze electoral cei de la PSD, în condițiile lipsei unor forțe puternice și a unor lideri puternici, capabili să-și asume sincer un astfel de mesaj. Rezultatul pe care l-au obținut social-democrații nu reprezintă o victorie a partidului, ci o formă de protest a unei pături largi a populației, care se simte lezată în drepturi și exclusă din spațiul public de stridenta "societate civilă" și de vocea străzii din marile orașe ale României.
Aici trebuie să menționăm că termenul de "naționalism" își schimbă în totalitate sensul în România. Dacă în anii 90 era vorba mai curând despre un soi de romantism și despre nostalgii după perioada interbelică, de amintiri despre Antonescu sau Ceaușescu, astăzi putem vorbi mai curând despre un naționalism cu o puternică tentă antiglobalistă, economică și cultural-identitară.
În loc de concluzie
Acest tablou nu este caracteristic doar României, ci este o tendință globală, vizibilă inclusiv în SUA, unde pătura cea mai afectată de globalizare a decis să-l susțină pe republicanul Donald Trump.
Este suficient să urmărim principalele tendințe în procesele demografice și socio-economice pentru a înțelege agenda politică din perioadele următoare, care va fi marcată de o radicalizare ideologică. Creșterea ratei șomajului, tehnologizarea, scăderea ratei natalității și îmbătrânirea populației, diminuarea forței de muncă active în țările în curs de dezvoltare va determina guvernele statelor naționale să se îndrepte spre modele autoritare și protecționiste, în condițiile în care fundamentul social care ar favoriza astfel de procese devine tot mai influent în viața politică, în ciuda unor încercări disperate ale unor grupuri minoritare de a stăvili acest val prin scenarii revoluționare și mișcări de stradă.
