M-am născut în 1965.
Când să apuc să descopăr predicatele care să dea un sens numelor, povestind despre ele câte-n lună şi-n stele, Georges Marchais a făcut o pasiune galopantă pentru Nicolae Ceauşescu, dragostea tovărăşească i-a fost împărtăşită, şi franceza a înlocuit rusa în cursul primar. Ba chiar mai devreme! Am fost prima generaţie "specială", francofonă încă de la grădiniţă.
Ceauşescu a fost în juneţe un comunist cosmopolit. Nu mergea cu Volga. Avea un Cadillac Eldorado Biarritz model 1959, mai apoi un Buick primit de la Nixon şi nu se dădea în lături nici de la o plimbare cu caleaşca regală a Perfidului Albion. Şepcile sale aveau în interior eticheta "béret grand luxe". Francofonia (care nu-I caracteriza!) îl făcea să se simtă latin, occidental.
Comunismul nu era mai puţin comunism, că tot presa stângistă aducea pe tarabe prietenia cu Marchais, ziarul "Humanité" şi satelitul său de îndoctrinare juvenilă "Pif Gadget", dar suna mai graseiat, mai emancipat, mai a Coana Chiriţa decât a Ivan Turbincă.
Prin franceză am descoperit proza sovietică. Nu şi poezia rusă, care, citită în limba franceză, cu puternică sonoritate şi personalitate semantică, omoară prin imitaţie inimitabilul spirit slav.
Îmi pare rău că nu pot citi Puşkin în original.
N-am citit ruseşte dar i-am citit pe ruşi. Nu există cultură mai fascinantă şi care să presupună un efort mai minunat de a înţelege, fără putinţă totală de înţelegere, dar fără frustrarea futilului.
Mai târziu, în anii capitalismului sălbatic, asaltat de media anglo-saxonă, am descoperit cu plăcere presa rusă.
Ruşii nu fac presă manipulativă, nu par a dori să inducă. Fac o presă neutră, preocupată parcă de conservarea unui autorespect plenar, indiferent de reacţia cititorului străin.
Imperiul Rus a fost unul contiguu, ţarii n-au străbătut oceane ca să exploateze abanos şi fildeş, nu există negri pe care să-i cheme Paşa, nici capitale orientale botezate New Celiabinsk. Rusia nu vrea alţi ruşi. Are destui, genuini.
Presa rusească se mulează abil, imperceptibil, în formă, pe aria căreia i se adresează.
Nu vorbesc rusa, în schimb vorbesc binişor moldoveneasca, am constatat cu surprindere, deşi nu-mi amintesc s-o fi învăţat sistematic. Aşa pot citi multe ştiri despre Rusia. Nu mă simt îmbârligat. Ceea ce înseamnă sau că nu sunt, sau că sunt foarte bine.
De ceva vreme, presa românească, în efortul ei, specific naţional, de a se alinia la trend, denunţă invazia de ştiri false, de "fake news", revărsată asupra virtualului.
Mediul virtual, progresul tehnic, accesul general la opinie elimină orice filtre.
În vremile presei tipărite, ale audio-vizualului instituţionalizat, ştirile erau aflate, redactate şi difuzate de o echipă profesionistă, constituită într-o organigramă strictă, disciplinată de politica editorului şi de culoarea patronatului.
Accesul la Internet e deschis oricărui neavenit, fără nicio cenzură. Orice ins poate să pretindă că o părere e un fapt, că o idee e o realitate. Publicul poate crede sau nu. Cum scepticismul e sufocat de cultura în regres, lumea crede cam tot. Asta dă arealului informatic o naivitate născătoare de senzaţionalism, care poate face perplex orice cititor avizat, dar care poate impresiona marile mase de humanoizi abia alfabetizaţi.
"Fake news" e un barbarism, ca atâtea altele, care indică patria de provenienţă a fenomenului…
Ziarele româneşti aplică în prezent eticheta acuzei şi pe agenţiile ruse.
Întemeiat? Ce pot constata e o imitare a stilului comercial-senzaţionalist în unele titluri ale Sputnik, probabil pentru a nu distona, pentru a fi pe placul unui public uşor dependent de manieră. Sau din cauza faptului că unii autori se lasă furaţi de peisaj.
Presa românească, chiar şi în zilele ei cele mai faste, a fost una de opinie, de impresie, de comentariu, mai degrabă decât una strict informativă.
Elita publicisticii autohtone au reprezentat-o Topârceanu, Eminescu, Alexandru Oswald Teodoreanu, Zaharia Stancu, Tudor Octavian, nu ştirişti sau grand reporteri care au verificat din trei surse independente fiecare cuvinţel.
La Bucureşti, lumea se uită la talk show-uri des, la jurnale mai rar. Până şi starea vremii prinde culoarea idiostilului şi carismei prezentatorului. Nu contează cum va fi vremea, ci cum ni se spune că va fi.
Ştiri false? Toate ştirile sunt false!
Răsfoiesc "Evenimentul Zilei", cotidianul care denunţă regulat "fake"-urile din Sputnik…
"Fugarul Sebastian Ghiţă este localizat. A început cursa contracronometru!". Ăsta e titlul. Textul spune că "este posibil ca Ghiţă să fie prins", că aşa cred unii de la B1. "Posibil" presupune o probabilitate minimă de 1 %. "Probabil" — una de cel puţin 51 %. "Cert" — una de 100 %. "Ghiţă este localizat" e o afirmaţie ce se vrea adevărată. "Poate" nu e o ştire.
Sau… Apocaliptic: "Dezastru pentru toată România!". Titlu. Textul se referă la disputele pe rol la diverse curţi internaţionale… Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte dezastrul ca fiind "nenorocire mare, catastrofă, calamitate, prăpăd". O instanţă de judecată emite o hotărâre care statutează conformitatea sau neconformitatea unui act, al unei fapte, cu textul unei legi.
E un arbitraj, nu "un prăpăd". Proporţia unei sancţiuni nu poate fi nimicitoare, ci individualizat reparatorie şi realist compensatorie.
Sau… "A înnebunit femeile din România". Cine? Un ins de care n-am auzit. Poate e doar opinia autorului… Bine, dar atunci de ce deasupra rubricii scrie mare "Ultimele ştiri"?!?
Totul e uluitor în media contemporană!
Alegorii, sofisme, poveşti despre orice.
Mă uluieşte publicitatea vânzării televizate, teleshoppingul… Comerţul înşelăciunii apoteotice…
"Acest aparat alungă ţânţarii, şoarecii şi alţi dăunători! N-are concurent. Fireşte, există o sumedenie de asemenea mărci de aparate, dar nu sunt nici de departe la fel de eficace… Vedeţi? La acesta, odată băgat în priză, se aprinde ledul verde!"…
Sau… "Această cremă antireumatică are avantajul că te poţi da cu ea acasă, în intimidate, când pofteşti…" Ca şi când alte unguente te-ar obliga să te ungi cu ele neapărat în public!
Mă uimeşte iterativitatea nesfârşită a zgândăririi psihozelor: "Mărmureanu (sau Radulian, invariabil, dacă nu e unul, e celălalt!) — ştiri de ultimă oră despre Marele Cutremur!". Ştirea de ultimă oră e întotdeauna aceea că nu se ştie când se va produce Marele Cutremur… Ignoranţa relativă la un fenomen e o stare ancestrală, perpetuată din timpuri imemoriale. O ştire ar fi încetarea acestei stări de fapt, dobândirea cunoaşterii… În lipsa acesteia, românul se mulţumeşte cu constanta şi anacronica imposibilitate de anticipare a seismelor, de care nu se mai satură să ia act.
Ce e adevărat şi ce e fals în ziua de azi?
Nefiind Dumnezeu, Regele Solomon, nici măcar judecător la Curtea Supremă, am ambiţii mult mai mici decât acelea de a discerne absolutul sentinţei capitale din noianul de balast înşelător. Îmi doresc un pic de plauzibil, un grăunte de logică şi o formă elegantă, modestă, a afirmaţiei.
Îmi doresc să trăiesc în bun simţ, să-l creez, să-mi populez biotopul şi să-mi decorez arealul cu el. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră!
