BUCUREȘTI, 8 feb — Sputnik. Unul dintre episoadele cele mai mediatizate ale campaniei de proteste din București a fost așaa numitul "Marș al copiilor", desfășurat sâmbătă, 4 februarie, la orele amiezii. Atunci, circa 2000 de familii au venit cu copiii în Piața Victoriei; cei mici au desenat pe asfalt și s-au jucat. Prezența copiilor ridică însă mai multe probleme. Prima ar fi că ei au fost duși de părinți la o manifestație neautorizată, deci ilegală, iar joaca lor s-a desfășurat pe carosabil, un spațiu ocupat la fel de neautorizat de manifestanți. Dată fiind însă prezența jandarmilor și polițiștilor, se poate presupune că MAI și-a asumat rolul de girant al extinderii actelor normative și administrative, dar și de garant al securității adulților și mai ales a copiilor.
Dar, se ridică și problema, poate mai complicată, a participării copiilor la o manifestație cu scop declarat antiguvernamental — sau cel puțin împotriva unor decizii ale Executivului. Unii copii aveau pancarde sau afișe cu caracter militant — împotriva Ordonanței, a Guvernului, PSD etcc. — prezentate în relatări ale presei.
Invitată recent în emisiunea lui Mihai Gâdea, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu a criticat poziția președintelui Iohannis de a încuraja aducerea copiilor la manifestații, "o lecție de autentică democrație", apud Iohannis. Oana Vasilescu comentat că, dacă s-ar aplica strict legislația privind protecția și promovarea drepturilor copilului, aducerea micuților a fost ilegală. Ministrul a citat în acest sens Articolul 27 din Legea 272/2004, actualizată, care, la Aliniatul (4) specifică:
"Copiii nu pot fi folosiți sau expuși de către parinți, reprezentanți legali, alte persoane responsabile de creșterea și îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituții publice sau private, în scopul de a obține avantaje personale/instituționale sau de a influența deciziile autorităților publice" — sublinierile ne aparțin.
Totuși, dilema legal-ilegal nu este așa simplu de tranșat, deoarece, în aceeași lege, Articolul 28 este dedicat libertății de exprimare a copilului:
(1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
(2) Libertatea copilului de a căuta, de a primi și de a difuza informații de orice natură, care vizează promovarea bunăstarii sale sociale, spirituale și morale, sănătatea sa fizică și mentală, sub orice formă și prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă.
(3) Părinții (…) au obligația de (…) a le permite să își exprime punctul de vedere, ideile și opiniile.
(4) Părinții nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute expres de lege.
Am selectat textul acestui articol — pe care îl găsiți integral aici. Și dilema se complică atunci când citim și Articolul 31 ale aceleeași Legi (sublinierile noastre).
(1) Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale și informale, precum și libertatea de întrunire pașnică, în limitele prevăzute de lege.
(2) Autoritățile administrației publice locale, unitățile de învățământ și alte instituții publice sau private competente iau masurile necesare asigurării exercitarii corespunzătoare a drepturilor prevăzute la alin. (1).
S-ar putea interpreta că MAI, de exemplu, ar fi trebuit să ia măsuri speciale, diferite de cele luate cu ocazia manifestațiilor obișnuite, ale adulților. Am restrâns această analiză la "Marșul copiilor". Există însă și un alt aspect controversat, bine ridicat de ministrul Oana Vasilescu, anume prezența copiilor în serile și nopțile cu un număr uriaș de manifestanți, greu de ținut sub control, cel mai critic moment fiind atacul instigatorilor din seara/noaptea de 1 februarie. "Au fost manifestanți loviți, jandardarmi răniți, tăiați", deci o situație de mare pericol pentru viața și sănătatea copiilor, a comentat ministrul.
Sputnik s-a rezumat la cadrul legal aferent contextului menționat; încheiem cu opiniile președintelui României, pentru care "prezența copiilor poate fi un motiv de felicitare pentru părinți", iar pentru copii "o lecție de autentică democrație", dar nu omitem nici motivul de îngrijorare pentru siguranța celor mici al ministrului Oana Vasilescu, în calitatea sa de ministru, dar și de mamă.