Preşedintele Iohannis, premierul Cioloş, foştii şefi ai statului, reprezentanţii instituţiilor statului, lideri politici, câteva mii de oameni au privit cu emoție defilarea trupelor române și aliate, au ascultat imnul, au fotografiat tricolorul desenat de avioanele care au săgetat cerul și au fluturat stegulețele cumpărate cu o zi înainte de la Lidl pe Bulevardul care poartă numele generalului rus Pavel Kiseleff. Și supermarket-urile sunt naționaliste de 1 Decembrie. Sau cel puțin au învățat că pentru a câștiga războiul cu ultimii țărani din piață, trebuie să adopte un patriotism de paradă, atunci când trebuie. Și bulevardul spune multe…
Într-o vreme în care mai toate națiunile par tot mai preocupate de zăngănitul armelor istoria ne îndeamnă la reflexivitate și introspecție, mai ales într-o zi cu o semnificație aparte, precum Ziua Națională. Este adevărat, toate simbolurile naționale sunt purtătoare de semnificații, valori și idealuri considerate sacre, stabile, eterne și intangibile. Dar tocmai această sacralizare sau stabilitate trebuie privite cu reticență și nu ar fi rău să le și chestionăm din când în când. Ziua Națională, cu atât mai mult, are o puternică semnificație legată de istoria națiunii, de miturile și idealurile sale. Ritualul pus în scenă cu această ocazie este menit să evoce atașamentul emoțional față de națiune, să cristalizeze identitatea și să îi facă pe cetățeni să se simtă conectați cu ceva ce este în afara familiei sau a comunității lor, cu națiunea. Aceste "simboluri dominante", cum le numește antropologul Victor Turner în studiul său despre ritualul Ndembu reprezintă identitatea noastră colectivă. Dar ele nu sunt stabile, se schimbă și preschimbă sub ochii noștri. Fiecare generație le reinventează și le reimaginează în funcție de ceea crede că este națiunea și de modul la care se raportează la aceasta.
Fasole cu cârnați
Și printre aceste simboluri se numără "fasolea cu cârnați", deja aproape incontestabila mâncare "tradițională" a românilor de 1 Decembrie. Partidele concurează în această zi în mărimea ceaunului cu fasole pus la dispoziția cetățenilor. Este de înțeles această concurență, partidele pun la cale un soi de — potlach — un festin pentru toți, un dar național făcut de partide alegătorilor, pentru că darul se va întoarce negreșit, spunea Mauss, la cel care dă. Aici se întoarce sub formă de vot. Fasolea devine astfel obiectul unei tranzacții între două clase sociale, supuși și conducători. În această zi de solidaritate sporită, politicienii se amestecă prin mulțime, precum Liviu Dragnea sau Gabriela Firea, rangul se inversează, cei serviți sunt cei supuși, cei care conduc devin servitorii. Și toate acestea pentru că există "fasolea cu cârnați", mâncarea tradițională a românilor, despre care presa a vuit în ultimele zile că nu mai e atât de tradițională fiindcă un studiu al Consiliului Concurenței arată că doar 4% este din recolta sau producția națională, restul de 96% fiind adusă din import. Și culmea, potrivit aceleiași surse nici cârnații n-ar fi prea românești. Prin urmare, avem un simbol național care este de proveniență străină în mare parte, dar oricum asta nu ar trebui să fie o problemă pentru că fasolea nu a fost moștenită de la daci și nici de la cumani, ci tocmai de prin America de Sud. Iar tradiția cu împărțitul fasolei cu cârnați de 1 Decembrie nu are nici ea o istorie mai lungă de câțiva ani, fiind introdusă nu de vreun batalion al armatei ci de o televiziune care încerca să-și serbeze anul apariției.
Tricolorul de la supermarket
Așa cum partidele au preluat practica împărțirii fasolei cu cârnați, supermarketurile au scos tricolorul la vânzare. În toate formele. Cine știe să vândă patriotism își câștigă dreptul de a fi considerat de-al locului. Parcă începe să ne placă mai mult supermarketul care ne oferă mijlocul de a fi români. Paradă, pompă și dantelă. De mâine suntem ca ieri.
