Ziua de 14 septembrie va rămâne în istorie asociată cu dispariția unuia dintre cei mai remarcabili oameni politici români, Corneliu Vadim Tudor. Student eminent, bursier Herder, apoi publicist de prim rang și poet de talent foarte apreciat înainte de 1989, Vadim creează după revoluție revista ”România Mare” care va da naștere unui adevărat fenomen, cu implicații majore în politică și societate. Revista contesta demersurile împotriva foștilor conducători comuniști, apăra valorile naționale punându-le deasupra momentului în care au fost create — și a atacat, înaintea tuturor, fenomene precum corupția capitalismului, acapararea bunurilor statului de grupuri de interese, dar mai ales iredentismul maghiar și acțiunile antinaționale.
Un succes rapid și reacția puterii de atunci
În 1991, în urma reacțiilor la demersul său jurnalistic, Vadim, alături de marele scriitor Eugen Barbu, mentorul său literar, și de mai multe personalități, în mare parte înalți ofițeri ai Armatei și Internelor, înființează partidul România Mare, formațiune politică de orientare națională, care pornește la drum sub același slogan ca și revista: ”Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!”. Tânărul partid intră chiar de la primele alegeri în parlament, fapt care dă naștere unei reacții a puterii de atunci — presiuni împotriva aderenților.
Partidul de lider și ideea națională
La următoarele alegeri, pe fondul ascensiunii puternice a partidelor de orientare pro-occidentală, PRM înregistrează o ușoară creștere, în același timp conturându-se mai bine identitatea partidului dar și a liderului său. Practic, după 1996 Vadim Tudor preia integral conducerea partidului, lansează ideea „partidului de lider” și teoretizează orientarea politică – ”Doctrina națională”. Spre deosebire de alți lideri, Vadim selectează pentru Parlament personalități științifice și oameni de cultură, criteriul de selecție nefiind averea, ci valoarea.
Despre strategia lui Corneliu Vadim Tudor
Strategia lui Vadim are un succes extraordinar, în 2000 partidul obținând aproape un sfert din locurile din Parlament iar Vadim ajunge în finala prezidențială alături de Ion Iliescu. A fost nevoie de o coalizare generală a forțelor politice, de semnale puternice ale Occidentului și SUA, pentru ca experimentatul Iliescu să obțină mai multe procente decât mai tânărul său oponent, exponent al curentului național. Cu toate acestea, multe surse independente sau chiar aparținând puterii au denunțat fraudarea masivă a alegerilor, mulți analiști opinând ulterior că ipoteza victoriei lui Vadim nu era chiar o imposibilitate.
Vadim al anului 2000
Vadim al anului 2000 a fost, pentru prima și singura dată în România post revoluționară, modelul de conducător de mare clasă – discurs inspirat și aplicat, cultură vastă, cunoaștere profundă a problematicii economico-sociale, patriotism înălțător, prezență impunătoare și charismatică. În comparație cu versatul dar îmbătrânitul Ion Iliescu, îmbâcsit cu umorile politicii hrăpărețe din primii zece ani de ”democrație”, Corneliu Vadim Tudor părea un conducător pentru care nimic nu era imposibil, avea căldură în glas și mesaj, nu scheme de partid, avea idei de anvergură, avea curaj, nu limitări de tip „integrare”, „economie de piață” și „privatizare”, cuvinte care deja aruncaseră umbra falimentului național… Vadim avea aplomb și măreție, toate acestea într-un om frumos și sclipitor de inteligent.
Îmi permit să spun că Vadim al anului 2000 a fost cea mai bună calitativ candidatură pentru președinția României. Din păcate soarta României a fost alta… iar rezultatele le vedem acum.
Declinul
După 2000, în ciuda înfrângerii de la prezidențiale, popularitatea mișcării politice generate de Vadim crește, ajungând, conform sondajelor din 2002, la circa 40% din intenția de vot, ceea ce înseamnă că au existat perioade în care PRM a fost pe primul loc în preferințele electorale. În 2002, o acțiune de intoxicare are succes – fuseseră încercate multe și până atunci — și Vadim este convins, prin intermediul unor personaje infiltrate în jurul său, să adopte o politică greu de asociat cu concepțiile electoratului său. Pe scurt, sunt emise afirmații care admiteau teoriile lui acuzatoare ale lui Wiesel, Vadim încearcă o apropiere de unele cercuri, inclusiv americane, dar pe căi greșite, îndrumat special de personajele susmenționate.
În acest fel, în doi ani procentajul său scade enorm. Acum, în bătălie apar două personaje puternice, Adrian Năstase și Traian Băsescu, politicieni maturi, experimentați, susținuți de grupuri de interese foarte potente. În plus, perioada 2003 – 2007 însemna intrarea oficială a României în structurile europene și euro-atlantice, cele pe care Vadim le combătuse, arătându-le de multe ori adevărata față. Tot în perioada aceasta Vadim comisese alte două fapte impardonabile pentru Occident – definise partidul ca naționalist, supralicitând față de „Doctrina Națională” de până acum, și lansează sloganul său unic „Sus Patria, jos mafia!”, declarând deci război total sistemului clientelar corupt și grupurilor de interese pe care le reprezentau atât Năstase cât și Băsescu. Era deci cazul ca aceste forțe să se unească pentru a termina cu singura amenințare — Vadim.
Influențat de aceleași grupuri oculte și personaje infiltrate care îl deturnaseră și în 2002, Vadim alege să-l susțină în turul doi al prezidențialelor pe Traian Băsescu, înclinând decisiv balanța în favoarea acestuia. Greșeala a fost fatală, fiindcă grupările care au acaparat puterea vor acționa puternic împotriva lui Vadim și a PRM, astfel că, la următoarele alegeri, partidul nu va mai trece pragul parlamentar.
O înviorare efemeră la europarlamentare. Candidatura lui Becali
La Europarlamentare însă, Vadim, printr-o inspirată manevră politică de susținere a unui personaj minor, dar cu simpatie publică importantă, afaceristul George Becali, reușește să obțină un succes prin intrarea în Parlamentul European, unde are posibilitatea de a susține cauza României prin discursuri memorabile rostite în plen. Este însă ultima victorie politică… Cel care atacase politica NATO, a SUA, practicile antinaționale ale UE, era acum izolat pe scena politică, iar cei mai capabili colaboratori fuseseră fie racolați, fie îndepărtați.
Nu a renunțat, chiar dacă a fost îngrădit și astras în curse
În plus, Vadim este îngrădit financiar și mediatic, aparițiile sale pe marile posturi fiind strict la emisiuni de divertisment, unde i se și pun la cale câteva scandaluri. În ciuda tuturor greutăților marele om politic continuă lupta eroic prin publicațiile sale în săptămânalul ”România Mare” și în cotidianul ”Tricolorul”. Trage în continuare semnale de alarmă asupra aservirii și acaparării României pe toate planurile, se opune planurilor NATO și este singurul om politic român important care are curajul de a expune într-o altă lumină acțiunile președintelui rus Vladimir Putin și necesitatea unei normalizări a relațiilor cu Rusia, precum și a unei apropieri serioase.
Vadim nu a renunțat niciodată la idealul național, definit chiar de numele partidului și publicației de suflet — ”România Mare”. Vadim a fost singurul lider de partid făță de care se poate spune, cu probe indubitabile, că s-a opus tuturor privatizărilor (ulterior dovedite) falimentare și frauduloase sau înstrăinării bunurilor statului. Vadim s-a opus căderii în desuetudine a tradițiilor și culturii. În fine, Vadim a fost singurul președinte de partid care a oferit locuri în Parlament personalităților basarabene Leonida Lari și Ilie Ilașcu. Vadim a contribuit nemijlocit la eliberarea lui Ilașcu, recunoscând însă că datorează această reușită prietenului și fostului său coleg din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei Dmitri Rogozin, ajuns între timp vicepremier al Rusiei, cel care obținuse sprijinul președintelui Vladimir Putin.
Rezumând, Corneliu Vadim Tudor a fost ultimul mare conducător politic naționalist, de fapt singurul care a reușit să ridice, prin contribuția sa personală majoră, un partid la nivelul podiumului politic. Nu am pomenit în acest memorial nimic despre zecile de volume, miile de discursuri politice de o valoare excepțională, zecile de mii de articole scrise în peste 40 de ani de gazetărie aprigă dar atât de cultă, de respectuoasă față de marea noastră avuție, limba română. Nu am menționat nici aspectele despre care s-a comentat în presa tabloidă; acelea sunt minore (și vor înceta peste ani să existe) în comparație cu meritele celui care a apărat țara și națiunea până în ultima clipă, putându-se spune despre Corneliu Vadim Tudor că a murit pentru a eterniza cu sufletul veșnic de veghe României.
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice
