Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei
BRUXELLES, 15 iun — Sputnik, Daniela Porovăț. Trei state europene vor o Antantă separată anti-imigrație, este vorba de Austria, Germania și Italia. Italia nu mai vrea întâlniri cu Franța până când președintele din Hexagon nu-și cere scuze pentru atacurile sale la adresa noului Guvern din Peninsulă.
În discuție nu este doar nava Aquarius, un simbol al felului în care Europa nu știe să se descurce cu imigranții (care vor ajunge, în cele din urmă, în Spania, după ce au fost plimbați de la unii la alții), neștiind dacă ar mai trebui să-i primească sau nu, ci întregul eșafodaj al comunității europene care nu este în stare, după atâtea decenii de existență, expansiune și dezvoltare, să rezolve criza imigrației care rămâne o necunoscută și acum ca și atunci când s-a declanșat.
UE funcționează pe principiul dezbaterilor nesfârșite care nu ajung nicăieri și în care nimeni nu poate lua nicio decizie.
Nu e de mirare că, în vremuri tulburi precum cele prezente, în care SUA, aliatul natural al Europei, a decis să facă o politică pentru interesul propriu, UE nu e capabilă să facă față situației, motiv pentru care se creează grupulețe ad-hoc de state pe probleme punctuale. Doar că, în acest caz, nu mai vorbim de o Uniune Europeană, ci de zeci de permutări conjuncturale în care, în funcție de interesul de moment, statele ba conlucrează unele cu altele, ba își dau brânci, dar fiecare își vede de interesul ei, iar principiile europene au devenit o fantasmă în care nu mai crede nimeni.
În acest peisaj în care fiecare stat își caută propriile soluții, de multe ori împotriva celorlalte state membre, România este ultima țară care mai crede în UE. Și asta pentru că ideologii și elitele românești au rămas blocate pe butonul "Rezist" și vor rezista pe baricade și după ce din UE nu va mai rămâne decât o lecție tristă a istoriei.
În România circulă acum un banc trist că România va fi ultima țară membră a Uniunii și că, mult după ce UE se va fi desființat, politicienii de la București încă vor defila cu steagul european și vor promite în discursurile lor o viață mai bună în cadrul Uniunii Europene, așteptată să aducă lumina și bunăstarea pentru toți. Dincolo de ironia amară a anecdotei, ea ilustrează ruptura de realitate a clasei conducătoare de la București care se uită spre viitorul UE ca spre țărmul fericirii, în timp ce Uniunea ține deja de trecut.
Altfel, țările membre continuă să verse în bugetul Uniunii cotizații, banii se cheltuie, oficialii se întâlnesc și pierd vremea în discuții fără rezultate, dar faliile dintre țările europene se adâncesc pe zi ce trece, ca într-o familie care se bate pe moștenire. Iar la împărțeală nu mai există frați și surori, fiecare e pentru sine.
Visul european, construit pe asumpția falsă că toate popoarele Europei sunt sau pot deveni la fel și că UE se poate baza pe asimilare, uniformizare și anularea identităților, se destramă cu o viteză amețitoare. La final, grecii sunt tot greci, nu au devenit nemți, italienii sunt tot italieni și așa mai departe, doar că unele state s-au îmbogățit și s-au dezvoltat, iar altele înghit în sec.
Cum Merkel, pragmatică din fire, a lăsat-o mai moale cu construcția europeană și caută contracte pentru Germania ca să reziste boicotului american, a mai rămas doar Macron să mai cânte prohodul Uniunii, ca un Napoleon exilat pe insulă care încă mai visează la imperiul de odinioară, doar că nu îl mai bagă nimeni în seamă.
Europa cu mai multe viteze merge cu frâna de mână trasă și nu mai e în stare să rezolve nimic. Motiv pentru care se întoarce la statele-națiune care își apără propria ogradă și pun suveranitatea pe primul loc, în ciuda globalizării, a tehnologiei și a apelurilor disperate ale profitorilor de la Bruxelles pentru mai multă Europă, slogan care se reduce la tot mai mulți bani aruncați pe apa sâmbetei.