Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei
BRUXELLES, 17 mai — Sputnik, Daniela Porovăț. Prima care a înțeles miza jocului a fost Angela Merkel, cea care a criticat dur, pe de o parte, în publicația Die Zeit, retragerea SUA din acordul iranian, dar a avut și o convorbire în aceeași zi cu președintele Rusiei Vladimir Putin în care "cei doi lideri au discutat situaţia Acordului atomic iranian în contextul deciziei unilaterale a SUA de retragere, evidenţiind importanţa fundamentală de menţinere a tratatului, din raţiuni de securitate internaţională şi regională", potrivit unui comunicat oficial al Kremlinului.
Când cea supranumită Doamna de Fier a Europei îl critică în decursul aceleiași zile pe Donald Trump, dar cade de acord cu Vladimir Putin, acesta este un semnal pe care nimeni din Uniunea Europeană, dar nici de pe restul mapamondului, nu îl poate ignora.
În timp ce SUA s-a retras din Acordul iranian ca să lovească în companiile europene care au investit în această țară tocmai pe baza garanțiilor oferite de celebrul document, UE vede cum în propria ogradă, în Italia, una din țările fondatoare ale Uniunii, un nou guvern stă să se nască din colaborarea a două partide care nu au făcut niciun secret din respingerea Bruxelles-ului. Evenimentul este anunțat de Politico, una din publicațiile cele mai influente de la Bruxelles, cu titlul "Italia ar putea arunca în aer Europa așa cum o cunoaștem", cuvinte care demonstrează că UE în formula sa actuală, ca orice imperiu anchilozat, se apropie de final.
În plus, Liga Nordului a avut clarviziunea de a avea un dialog deschis cu clasa politică din Rusia, având un document de colaborare oficială cu partidul Rusia Unită. Iată așadar că, în afară de Germania, și Italia va avea un guvern care va căuta cooperarea și normalizarea relațiilor cu Moscova. Se adaugă țări precum Austria, Ungaria, Bulgaria, Grecia sau Cehia care nu au crezut în ostilizarea dorită de Bruxelles și care se află în relații bune cu Rusia.
Pentru SUA, miza este recucerirea pieței interne prin amenințarea companiilor europene majore care au investiții în Iran că, dacă nu se retrag, vor suferi sancțiuni pe teritoriul american. Dacă firmele europene se retrag însă din Iran, pierderile lor vor fi majore. Și într-o situație, și în alta, SUA îngenunchează economia europeană și face loc pe piață propriilor companii. Iar UE, care s-a jucat inconștientă de-a sancțiunile împotriva Rusiei, se vede supusă la rândul său unui blocaj din care nu mai știe cum să iasă.
De aici și corul unitar al țărilor importante: Germania, Franța și, surpriză, chiar și Marea Britanie, aliatul tradițional al SUA, pentru salvarea Acordului cu Iranul. Europa e la colț. Dacă își pierde și ultima credibilitate și antagonizează Orientul Mijlociu, va rămâne fără piețe de desfacere și fără aliați. De aceea salvgardarea Acordului cu Iranul vine la pachet cu opoziția față de mișcarea de șah-mat a Washingtonului de mutare a ambasadei la Ierusalim.
Pentru prima oară de la al doilea război mondial încoace (exceptând perioada anti-NATO a lui Charles de Gaulle, singulară însă printre țările vestice), Europa s-a trezit aruncată în conflict cu Statele Unite și amenințată să devină un continent minor, neputincios și nerelevant pe harta puterilor globale. În căutare de aliați, Europa nu mai are decât șansa de a se deschide spre Rusia și de a-și păstra aliații din Orient. În caz contrar, Brexitul, criza elenă sau ascensiunea partidelor naționaliste vor fi fost doar amenințări nevinovate, pentru că, de data aceasta, întreaga Uniune Europeană riscă să devină istorie. Iar acest lucru a devenit coșmarul tuturor minților lucide de la Bruxelles sau din capitalele importante ale bătrânului continent.
