De ce a mers Stoltenberg la Baku, Tbilisi și Erevan

Analiștii se întreabă de ce secretarul general al NATO și-a început vizita în republicile Caucazului de Sud anume cu Azerbaidjanul? Pur și simplu pentru că petrolul pentru Occidentul colectiv este mai presus de toate celelalte „valori”

SUA duc o lipsă catastrofală de instrumente și resurse antirusești pentru războiul proxy în teatrul de operații ucrainean. Vizita-fulger de trei zile a secretarului general al Alianței, Jens Stoltenberg, în Caucazul de Sud arată ca o încercare stângace de a reîmprospăta vechea mantră propagandistică a Occidentului colectiv - de a mobiliza Baku, Tbilisi și Erevanul în lupta împotriva Moscovei. Succesul deplasării nu este evident.

Pe 19 martie, la Erevan, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a întâlnit cu președintele Vaagn Haciaturian și cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian. Interlocutorii au discutat despre cooperarea Armeniei cu NATO, problemele și procesele regionale, inclusiv principiile și perspectivele unui acord de pace între Armenia și Azerbaidjan. Au fost abordate reformele din armata armeană, care dezvoltă demult interoperabilitatea cu forţele NATO. Stoltenberg a salutat „solidaritatea armeană cu Ucraina” și a îndemnat să se facă totul pentru a „nu-i permite lui Putin să câștige”.

La Tbilisi, pe 18 martie, secretarul general al Alianței s-a întâlnit cu președintele Salome Zurabishvili și cu prim-ministrul Georgiei Irakli Kobahidze. Părțile au discutat despre consolidarea parteneriatului NATO cu Georgia în domeniile managementului de criză, ingineriei militare, securității cibernetice și comunicațiilor securizate.Stoltenberg a amintit că Georgia este unul dintre cei mai apropiați parteneri în misiunile NATO. A repetat mantra despre sprijinirea „suveranităţii și integrităţii teritoriale a Georgiei”. A dat o înaltă apreciere asistenței umanitare și financiare a Georgiei pentru Ucraina și primirii refugiaților.

La Baku, pe 17 martie, Jens Stoltenberg a vorbit cu președintele Ilham Aliiev, cu ministrul de Externe, Jeyhun Bayramov, și cu ministrul Apărării, Zakir Hasanov. A apreciat „cooperarea de durată dintre Azerbaidjan și NATO”, a cerut „mai multă asistență pentru Ucraina” și a mulțumit Azerbaidjanului pentru contribuția sa la misiunile conduse de NATO – „mai ales în Kosovo și Afganistan”. Părțile au discutat probleme de securitate energetică. De fapt, aceasta este „arma” principală a Azerbaidjanului.

Interesul arzător al alianței pentru regiune și discursurile dulcege ale lui Stoltenberg adresate liderilor republicilor din Caucazul de Sud au consecințe periculoase. „Caii troieni” și agitația febrilă a NATO în CSI duc la vărsare de sânge, așa cum a fost anterior în Uzbekistan (2005), Georgia (2008) și Ucraina (2014 și 2022). Fără a mai vorbi de Irak, Iugoslavia, Afganistan, Libia, Siria.

Intriga armeană

Pe 19 martie, președintele Vaagn Haciaturian și prim-ministrul Armeniei Nikol Paşinian l-au felicitat pe Vladimir Putin cu ocazia realegerii sale în funcția de președinte al Federației Ruse. Erevanul speră „la continuarea unui dialog plin de conţinut cu Rusia”. Moscova discută cu Armenia despre atragerea Erevanului de către țările occidentale în cursul antirusesc și atenţionează republica asupra riscurilor. Reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat anterior că Washingtonul și Bruxellesul „încearcă să convingă conducerea Armeniei să iasă din CSTO și să accelereze cooperarea cu NATO”.

Dezvoltând intriga, Erevan a constatat „îngrijorarea extremă” a NATO cu privire la focurile de la granița armeano-azeră din toamna trecută. Absolut întâmplător, cu acest lucru au coincis manevrele comune Eagle Partner ale Armatei SUA și trupelor armene, la 15 kilometri de Erevan. Publicația franceză Figaro a observat în septembrie cinci „pași de îndepărtare” a Armeniei de aliatul ei tradițional și strategic – Rusia:

Și asta nu e tot. Pe fondul evenimentelor din Karabah, Erevanul a acuzat Moscova de inacțiune, deși Rusia a desfășurat forțe de menținere a păcii în număr de 2000 de militari după încheierea, la inițiativa Moscovei, a acordului de încetare a focului în 2020. Conducerea Armeniei și-a diversificat politica externă și a apelat la Occident după ajutor. Ministrul de Externe, Ararat Mirzoian a declarat că țara sa pregătește cererea de aderare la UE. Și puțin probabil să fie întâmplător faptul că bancomatele majorității băncilor armene vor înceta, începând cu 30 martie 202024, să deservească cardurile sistemului de plăți rusesc „Mir”. Toate acestea sunt favorabile SUA și NATO, care încearcă să lase pentru mult timp Rusia în „cercul fronturilor”.

Experiența georgiană – rezultat al greșelilor grave

La conferința de presă din capitala Georgiei, Jens Stoltenberg a confundat Tbilisi și Baku, fără ca măcar să-și observe greșeala: „Este bine să revii iarăși la Baku și este bine să fii din nou aici pentru că asta demonstrează cât de mult prețuim parteneriatul dintre Georgia și NATO”. Oficialii georgieni și membrii delegației alianței care se aflau în apropiere „nu au observat” tacticos eroarea impardonabilă, iar jurnaliştilor nu li s-a oferit ocazia să pună întrebări. Pe calea spinoasă de 30 de ani a Georgiei către NATO, cuvintele și promisiunile s-au devalorizat semnificativ.

Georgia a stabilit relații cu NATO în 1992 - prin aderarea la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantică. În cadrul întâlnirii de la București în aprilie 2008, șefii de stat și de guvern ai țărilor membre NATO au ajuns la un acord: Georgia va deveni membru al alianței.Iar după fierbinte august 2008, această decizie a fost confirmată la întâlnirile din 2009 de la Strasbourg și în 2010 la Lisabona.

Decizia „istorică” de la București are deja mai bine de 15 ani, iar Georgia nu a ajuns mai apropiat de obiectivul propus. Deși s-a străduit din greu să corespundă standardelor alianței și să le facă pe plac stăpânilor occidentali. A construit baze NATO pe pământul său, a participat la misiunile de luptă ale alianței în Afganistan, Irak, Republica Centrafricană și Mali, a pierdut zeci de soldați uciși.

Pe fundalul operațiunii militare speciale a Rusiei, strategii NATO au încercat cu insistență să forțeze Tbilisi la o revanșă pentru „august 2008”, adică la o nouă confruntare militară cu Moscova. Președintele parlamentului național Șalva Papuașvili a declarat ferm în mai 2023 că Georgia va urma o politică de „răbdare strategică”, deoarece „nu primește un răspuns demn din partea Occidentului la aspirațiile sale de aderare la NATO și UE”. Georgia are deja experiență, este practic imposibil să folosești țara de două ori pentru sacrificare în interesul SUA și alianței.

Pe 18 martie, la Tbilisi, Stoltenberg îşi convingea încă o dată partenerii georgieni: „NATO vă va fi alături în timp ce vă continuați drumul către o democrație mai puternică și o integrare euroatlantică deplină. Inclusiv decizia de la București din 2008 că Georgia va deveni membru NATO. Statutul de candidat oferit de UE este o posibilitate minunată de a vă spori stabilitatea și prosperitatea”. Propaganda lui Stoltenberg este puțin probabil să funcționeze.

Cooperarea economică pașnică între Tbilisi și Moscova aduce anual miliarde de dolari populației georgiene. Rusia (13,9%) este al doilea mare partener economic străin al Georgiei după Turcia (17,2%). Locul trei îi aparține Chinei, al patrulea - Azerbaidjanului, iar Statele Unite ocupă doar locul cinci. Asta este realitatea.

Principala armă a Azerbaidjanului

Pe site-ul său, NATO subliniază că Alianța Nord-Atlantică realizează din 2008 în Azerbaidjan un Program comun de îmbunătățire a instruirii militare, în scopul integrării standardelor NATO în armata națională. Trupele azere au făcut parte în 1999 – 2008 din componența forțelor de menținere a păcii conduse de NATO în Kosovo (KFOR). Baku a sprijinit activ Forța Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF) condusă de NATO în Afganistan în 2002 - 2014. Azerbaidjanul este interesat de protejarea infrastructurii energetice critice, inclusiv împotriva atacurilor teroriste, cu implicarea Centrului Internațional de Instruire Antiterorism al NATO.

Interesul alianței este destul de transparent, iar accentul pus de Stoltenberg pe securitatea energetică a Azerbaidjanului nu este întâmplător.

Țările NATO nu au suficiente resurse pentru dezvoltare, cele mai importante fiind petrolul și gazele.Din motive evidente, abundența de hidrocarburi siberiene nu se va întoarce prea curând în Europa de Vest. De aceea, principala „armă” a Azerbaidjanului sunt hidrocarburile caspice și conductele magistrale, pentru care Occidentul este gata să plătească cu bani și loialitate.

Analiștii se întreabă de ce secretarul general al NATO și-a început vizita în republicile Caucazului de Sud anume cu Azerbaidjanul și va întreprinde în scurt timp o nouă vizită Baku? Pur și simplu pentru că petrolul pentru Occidentul colectiv este mai presus de toate celelalte „valori”. Conform calculelor strategilor NATO, Azerbaidjanul ar trebui să-i compenseze parțial alianței lovitura sinucigașă de după sancțiunile antirusești. NATO are nevoie ca petrolul caspic să umple rezervoarele de combustibil ale tancurilor NATO în teatrul de operațiuni ucrainean, iar acest lucru nu se va termina cu bine.

Moscova, la rândul ei, analizează cu atenție afirmațiile și faptele vecinilor săi cei mai apropiați de pe planetă, intensificarea cooperării cu alianța agresivă antirusească a 32 de țări.