Britania se avântă în luptă împotriva Rusiei

Premierul britanic vrea să lege țările G7 printr-o responsabilitate colectivă, astfel încât să poarte responsabilitatea pentru diversiuni și germanii, și italienii, și alte țări din coaliție.

Acțiunile desfășurate de țările occidentale cu ocazia împlinirii unui an de la începutul operațiunii speciale au demonstrat că șeful MAE ucrainean, Kuleba, s-a cam înfierbântat. În anunțul său el afirma: „Se așteaptă evenimente mari, vor fi multe semnale politice importante, vor fi decizii privind sancțiunile, armamentele, vor fi simboluri ale unității - și asta se va întâmpla la toate nivelurile. Rusia va ține minte cum lumea va marca aniversarea”.

În realitate, gesturile simbolice și al nu știu câtelea pachet de sancțiuni nu au zguduit lumea și vor fi complet uitate către luna martie. Dar să fim totuși cinstiți: pentru cei pasionați de istoria Angliei, propunerile făcute de premierul Majestății Sale Rishi Sunak înainte de reuniunea online a liderilor G7 la Tokyo au constituit într-adevăr ceva nou și chiar surprinzător.

Cancelaria lui Sunak a emis declarația: „Prim-ministrul va face un apel către partenerii internaționali să ajute Ucraina să provoace daune forțelor rusești după linia frontului”. Adică să lovească în spatele rusesc.

De altfel, „în spatele liniei frontului” este o noțiune largă. De exemplu, dacă partenerii vor cădea de acord, Japonia ar putea aduce daune Orientului Îndepărtat rusesc, iar Canada - regiunile arctice ale Rusiei. Doar acest lucru va ajuta Ucraina, pentru că o parte din forțele rusești vor fi atrase către noi direcții, prin urmare, vor fi mai puține ”baionete rusești” active în teatrul de operațiuni actual.

Vom menționa în același timp că până acum partenerii, vorbind despre livrările de armamente către Kiev, subliniau cu mare grijă că atacurile cu bombe și rachete nu trebuie să atingă teritoriul Rusiei în granițele recunoscute de parteneri. Regiunile Oriol și Tula, ținuturile Krasnodar și Stavropol nu ar trebui bombardate.

Adevărat că partenerul occidental este stăpânul propriului cuvânt. A vrut – l-a dat, a vrut - a luat înapoi. Sau s-a prefăcut că în general nu a fost nimic de acest gen. Vezi promisiunea de neextindere a NATO spre est.

Dar acum Anglia în mod deschis consideră că este necesar să se abțină de la orice fel de jurământ și promisiuni și îi încurajează pe alții să facă același lucru.

Și asta ținând cont de faptul că de mult timp există concepțiile de „Marele joc” (autor – Kipling) și sinonimicul ”Englezoaica face porcării” (atribuite diverșilor autori, începând cu comandantul de oști Suvorov). Dar înainte jocul în care se făceau porcării se desfășura după toate canoanele ipocriziei, în care insularii sunt campioni recunoscuți.

Iată cum făceau porcăriile pe timpul premierului Pitt Jr. Pe 24 decembrie 1800, pe strada Saint-Nicaise din Paris a răsunat o explozie. Pe Napoleon, care se îndrepta spre operă, l-a salvat doar viteza nebună cu care mâna caii, după cum s-a spus, vizitiul beat. Pe 1 martie 1801, marele joc a mers mai bine. În Castelul Mihailovsk, împăratul Pavel I a suferit un atac de apoplexie, organizată cu cea mai activă participare a ambasadorului englez la Sankt Petersburg, lordul Whitworth. Bonaparte striga înfuriat, după primirea veștii din Rusia: „Britanicii au eșuat cu mine la Paris, dar nu au eșuat cu mine la Petersburg!”

Cu toate acestea, după cum a formulat eminentul nostru istoric Tarle, „guvernul englez a vrut să rezolve acest caz cu foarte multă delicatețe. Cel mai bine, dacă ar fi posibil să se aranjeze ca în 1801 cu Pavel Petrovici, care avea de gând să meargă în India: adică, pe cât este cu putință să ajuți pe ascuns la afacere, ca să ai apoi posibilitatea să exprimi corect condoleanțele de rigoare, cum a fost exprimată la vremea respectivă îndurerarea din cauza „atacului de apoplexie” care l-a lovit pe țarul rus în dormitorul său.

Adică, toată lumea înțelege totul, dar formal englezii parcă nu au nimic de-a face cu asta.

Evident, este greu să ascunzi întotdeauna adevărul. Apărând în războiul din Crimeea, din 1853-1856, suveranitatea și integritatea teritorială a Turciei democratice, englezii nu numai că au luptat lângă Sevastopol, ci au și întreprins atacuri asupra Kronstadtului, Insulelor Solovețk și chiar asupra Petropavlovsk-Kamciatskului. Fără prea mult succes de altfel - de exemplu, în Petropavlovsk, marinarii luminați au fost complet distruși de o garnizoană de invalizi.

Dar acela a fost un război adevărat, în care diversiunile împotriva inamicului sunt permise oriunde. De la munții sudici până la mările nordice.

Acum însă premierul britanic vrea să întreprindă diversiuni armate fără a se sinchisi măcar cu declararea războiului. Dar, probabil, înțelegând totuși o oarecare delicatețe a momentului, el vrea să lege țările G7 printr-o responsabilitate colectivă, astfel încât să poarte responsabilitatea pentru diversiuni și germanii, și italienii, și alte țări din coaliție.

În timpul războiului din Crimeea, vicontele Palmerston a dat dovadă de o pasiune militară extraordinară. Astăzi, vicontele Sunak nu este mai puțin pătimaș, lansând o chemare războinică: „Jos ipocrizia!”