UE a ajuns iarăși dependentă de gazul rusesc

Iarna își intră tot mai sigur în drepturi și, odată cu sosirea ei, pe piețele de resurse energetice au loc evenimente neașteptate și deloc plăcute.

de Serghei Savciuc

Potrivit prognozei meteo, deja în acest weekend în majoritatea țărilor UE vor veni primele îgeruri, iar în Polonia se așteaptă chiar și minus zece grade Celsius. Însă mercurul din termometrele nu a reușit încă bine să pornească în jos, când a ieșit la iveală faptul că aceeași UE a crescut exportul de gaz lichefiat rusesc la un nivel record.

Se cunosc și cifrele exacte. Uniunea Europeană, împreună cu Marea Britanie care s-a retras recent din componența acesteia, au sporit achizițiile de GNL de producție rusească cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut. Despre aceasta scrie, de exemplu, publicația germană Handelsblatt, cu referire la compania analitică internațională ICIS. La o lectură atentă, sunt vizibile imediat detalii extrem de amuzante.

În primul rând, nimeni nu știe exact pe ce rute ajunge GNL din Rusia demonizată în Europa și mai ales pe Insulele Britanice. Analiștii occidentali presupun că tranzitul este asigurat de Germania, în timp ce ea nu are propriile terminale de regazificare, adică combustibilul vine într-o altă țară care respectă cu strictețe modul incognito. Dacă analizăm importurile, atunci pentru rolul de bază de transbordare a GNL-ul rusesc s-ar potrivi Franța, Belgia sau Țările de Jos. Anume de aici companiile germane primesc cea mai mare parte a producției, care ulterior este documentată deja ca germană, se împrăștie prin Europa și traversează Canalul Mânecii.

În al doilea rând, o analiză indirectă a fluctuațiilor prețurilor pe piața GNL ne permite să estimăm cam cât costă o astfel de redirecționare a lanțurilor logistice după reducerea drastică a livrărilor prin conducte. Experții occidentali marchează cu atenție nivelul de jos - cel puțin 27 de miliarde de euro doar pentru importul de GNL rusesc în perioada ianuarie-noiembrie a acestui an.

Și în această situație doar americanii, care nu au nici un fel de probleme în privința resurselor energetice, pot acuza britanicii și cetățenii UE de nu se știe ce fel de trădare. De exemplu, presa britanică est plină în ultimele zile de articole despre creșterea record a prețurilor la carburanți, în special la motorină. Totodată, în conștiința maselor este inoculat ușor postulatul că, din cauza penuriei de energie, numărul deceselor cauzate de hipotermie va fi unul record, iar creșterea netă a mortalității în această categorie teribilă va fi de 100 de mii de oameni.

Drept răspuns la ropotul de nemulțumire al concetățenilor, guvernul propune ceva asemănător cu programul comic ucrainean de pe vremea lui Petro Poroșenko, a cărui esență era exprimată printr-un apel laconic - „Reduceți”. Desigur, se aveau în vedere ochiurile de aragaz, regulatoare de încălzire prin pardoseală și alte semne ale civilizației moderne. Liderul Partidului Conservator, Nadhim Zahavi, ca răspuns la greva lucrătorilor medicali, le-a propus să nu se plângă, ci să se unească și să-i transmită un semnal clar lui Putin - nu vor permite ca energia să fie folosită în calitate de armă. Acesta este un citat exact, apropo.

În același timp, mass-media franceză publică deja note informative despre tăierea corectă și chibzuită a copacilor pentru arderea lor ulterioară ca lemn de foc. Președintele Macron roagă să nu fie forțată situația, însă materialele pesimiste apar totuși cu o regularitate de invidiat.

În unison cu acestea este șu Bloomberg: autorii săi susțin că, dacă vânturile puternice și persistente nu vor bate peste Europa în zilele următoare, atunci operatorii vor fi nevoiți să înceapă întreruperile de curent - la fel ca în Ucraina. Singura diferență este că Rusia nu a atins nici măcar cu un deget nicio stație electrică sau centrală termică europeană.

În momentul de față se poate vorbi deja despre pierderea aproape completă de către Europa a suveranității energetice și, ca urmare, a celei politice. Liderii unor state UE acționează în rolul de acari, care trag în panică de toate pârghiile, încercând să schimbe cumva fluxurile slabe ale resurselor în așa fel, încât să iasă cumva din iarnă. În același timp, are loc redistribuirea pieței, și deja într-o formă nealternativă-obligatorie și fără participarea europenilor înșiși.

Creșterea achizițiilor de GNL rusesc demonstrează cum nu se poate mai bine că este imposibilă din punct de vedere fizic excluderea completă a țării noastră ca furnizor de resurse și cu cât vor fi mai multe sancțiuni idioate, cu atât vor fi mai complicate și mai costisitoare modalitățile prin care petrolul și gazele rusești vor ajunge la stațiile de distribuție și în casele cetățenilor europeni.

Caimacul, evident, a fost luat de Statele Unite, care au distrus triumfător vechile legături economice ale Europei și au devenit acum un exportator cheie.

În urmă cu câteva zile, compania americană Sempra Energy a semnat un contract pe 15 ani cu Engie franceză pentru livrarea a 0,9 milioane de tone (1,2 miliarde de metri cubi) de gaz lichefiat pe an. Nimic remarcabil dacă nu s-ar știți că producția și expedierea vor fi efectuate la terminalul Port Arthur, unde este finalizată construcția primelor două linii de producție anume pentru îndeplinirea acestei comanzi speciale. Adică, construcția a început din timp și țintit, cu deplina înțelegere că tranzacția va avea loc. Acesta încă nu este încă sfârșitul romanului polițist: proprietarii terminalului își schițează deja planurile de viitor, și anume construcția a, nici mai mult, nici mai puțin, opt linii de lichefiere a gazelor, ceea ce va transforma Port Arthur-ul în cel mai mare producător de GNL din America de Nord. Credem că tonul condamnat al articolelor din presa europeană este extrem de motivant pentru exportatorii americani, pe care îi așteaptă contracte profitabile pentru mai mulți ani. Anume acelea la care Europa a fost obligată să renunțe atunci când cumpăra resurse energetice din Rusia.

Însă energeticienii noștri i nu ar trebui să se lasă pradă disperării.

Potrivit analiștilor occidentali, livrările de GNL de la întreprinderile noastre în funcțiune sunt în creștere constantă, acest fapt fiind un motor pentru creșterea în continuare a ramurii. De exemplu, recent proiectul ”Yamal LNG” a raportat despre transportul jubiliar al celui de a 50-lea milion de tone de gaz lichefiat. Pare a fi mult, dar dor proprietarii ridică din noi ștacheta - 21 de milioane de tone pe an, adică cifra cumulativă record va fi atinsă în curând la fiecare doi ani. Iar încotro se vor îndrepta transportatoarele de gaz va depinde numai de oferta de preț. Amintim că în ultimul an, premială a fost anume piața europeană, depășind platformele asiatice.

Despre aceea că nu sunt fantezii goale mărturisesc alte fapte.

În Japonia este examinată la nivel de guvern posibilitatea creșterii volumelor de rezervă pentru stocarea GNL. Germania, sub conducerea lui Olaf Scholz, care a avut cel mai mult de suferit în urma ruperii legăturilor cu Rusia, își dorește foarte mult să iasă din tranzitul tenebros și să recâștige măcar câteva dintre atuurile pierdute. Au fost deja aprobate proiecte pentru construcția primelor două terminale GNL, și anume la Brunsbüttel și Lubmin, adică conductele ”Nord Streams” vor fi înlocuite de calele navelor de mare tonaj. Și Kievul visează la propriul terminal de regazificare, dar aici se poate spune garantat că nu va fi construit niciodată pur și simplu pentru că este mult mai profitabil să-i revinzi Ucrainei același gaz rusesc cu un adaos comercial inuman, decât să îl furnizați direct. Mai profitabil atât financiar, cât și din punctul de vedere al pârghiei de influență.

Întrucât nici nu se discută despre repararea liniilor ”Nord Streams”, restabilirea fluxului de gaze prin Ucraina și Polonia, ar trebui să ne așteptăm la o înclinare tot mai mare a economiei și energeticii europene către livrările alternative, în special a gazului lichefiat. Lista furnizorilor este deja cunoscută - aceștia sunt Qatarul, Rusia și SUA. Adică, Uniunea Europeană s-a eliberat triumfător de conducta de gaz rusească și, în aplauze zgomotoase, s-a prins de bună voie în cârligul rusesc pe de o parte și în harponul american pe de alta. Oamenii liberi - au dreptul.