Opinie de la Moscova: Încotro se îndreaptă Moldova

Astăzi a crescut semnificația geopolitică conflictului transnistrean, ea fiind interpretată ca una dintre platformele de confruntare dintre Rusia și Occident.

Odată cu începerea operațiunii militare speciale ruse în Ucraina, importanța strategică a Moldovei în contextul securității europene a crescut semnificativ. Țara s-a pomenit de fapt pe linia celei mai puternice confruntări dintre Rusia și Occident de la încheierea Războiului Rece.

Liniile de demarcație ale Moldovei: nu doar geopolitică

La conferința de la Paris a țărilor donatoare pentru Moldova din 21 noiembrie, președintele francez Emmanuel Macron, ministrul german de Externe Annalena Berbock și alți reprezentanți de rang înalt ai țărilor europene au subliniat că Chișinăul este un partener de încredere al Uniunii Europene, care dă dovadă de solidaritate cu Kievul și asigură securitatea UE.

Între timp, o astfel de apreciere arată cel puțin ca o simplificare serioasă a lucrurilor. Într-adevăr, echipa prezidențială a Maiei Sandu promovează cursul consecvent al apropierii de SUA și „Europa unită”. Dar nu se poate spune că această alegere este susținută fără echivoc de întreaga populație a țării.

Potrivit secretarului general al centrului analitic francez Cevipof, Florent Parmentier, sondajele de opinie din noiembrie fixează un nivel de susținere de 30% pentru cursului apropierii de Uniunea Europeană, în timp ce în vara lui 2021 acesta depășea 50%. În țară au loc deja de mai multe luni proteste în masă, pe care analiștii europeni înclină să le considere prorusești. În mass-media occidentală este amplificat insistent subiectul despre „mâna Moscovei”.

Însă oricum și oricine ar scrie despre aceste manifestații, nu trebuie uitat că la ele participă aceiași cetățeni ai Moldovei, ca și cei pentru care perspectivele se asociază cu vectorul occidental. Și sunt conduse de lideri ai partidelor politice care își realizează de mai mulți ani activitatea în cadrul câmpului legislativ moldovenesc. Dreptul acestora de a determina viitorul țării lor nu este mai puțin valoros decât pozițiile susținătorilor forțelor proeuropene.

Să nu uităm de conflictul transnistrean nesoluționat. Această istorie se întinde deja de ani de zile. Pe 21 iulie s-au împlinit treizeci de ani de la semnarea Acordul cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Și până în 2022, în jurul abordărilor privind soluționarea lui finală s-au ciocnit interesele Moscovei, Kievului și Chișinăului. Însă astăzi a crescut semnificația geopolitică a acestui conflict. Ea este interpretată, în primul rând, nu ca o dispută privind determinarea statutului republicii nerecunoscute, ci ca una dintre platformele de confruntare dintre Rusia și Occident. În acest context, Transnistria este privită și ca o insuliță a „lumii ruse”, și ca un posibil cap de pod pentru exercitarea presiunii politice-militare asupra Ucrainei și, în același timp, drept „călcâiul lui Ahile” al Moscovei în partea europeană a spațiului post-sovietic.

Între timp, pe malul stâng al Nistrului, la fel ca și pe cel drept, locuiesc cetățeni moldoveni. Interesați nu de victoria necondiționată a Occidentului colectiv, ci de instituirea unui astfel de sistem de securitate care să țină cont de grijile și temerile lor.

În acest fel, linii de demarcație nu sunt trase numai între Chișinăul oficial și Moscova. Ele sunt trasate în interiorul Moldovei însăși, unde cetățenii ei nu sunt gata nici pe departe să susțină cu toții, într-un front unic, acțiunile Ucrainei, SUA și Uniunii Europene.

Restartarea sistemului politic al Republicii Moldova: Consecințe de politică externă

Spre deosebire de predecesorul său Igor Dodon, președintele Maia Sandu nu este un susținător al logicii manevrabilității în politica externă și abordării multi-vectorale. Ea consideră că sprijinul Occidentului va fi suficient pentru a-și atinge scopurile atât în ​​politica externă, cât și în cea internă.

Acest lucru reduce evident posibilitățile Rusiei în direcția moldovenească în general și pe calea transnistreană, în particular. Și, dimpotrivă, sporește și mai mult influența Occidentului.

Prioritățile lui Sandu în politica externă sunt univoce: ea este o susținătoare convinsă a apropierii de UE, România și SUA. Ea își vede scopul în a minimiza influența Rusiei în procesul de reglementare transnistreană. Varianta ideală pentru ea ar fi retragerea trupelor și forțelor de menținere a păcii rusești. În anturajul președintelui se vorbește insistent despre faptul că militarii din OGRF, spre deosebire de cei trupele de menținere a păcii, nu au niciun fel de mandat. Drept urmare – pedalarea acestei teme în mass-media, precum și încercarea de a consolida legăturile aliate cu Ucraina, care are un sector comun cu nerecunoscuta Republică Moldovenească Nistreană, pentru a rezolva această problemă.

Operațiunea specială rusă în Ucraina nu a scos la iveală nimic principial nou în comportamentul politic al echipei lui Sandu. Ea doar l-a radicalizat. Amintesc, către începutul anului 2022 echipa ei a realizat practic omogenizarea câmpului administrativ, luând sub controlul său Parlamentul, Guvernul și organele de forță. Urmărirea penală a lui Igor Dodon în acest an a devenit o continuare logică a cursului spre asanarea politică. În același șir logic poate fi examinată și stigmatizarea opoziției (Partidul ”Șor”, socialiștii, Partidul Comunist), care este văzută nu ca un oponent politic intern, ci ca un „agent de influență” al Kremlinului.

Soluționând problema consolidării interne a puterii, echipa lui Sandu a trecut la o revizuire mai activă a priorităților de politică externă a țării. De facto, discuția despre posibila aderare a țării la NATO s-a intensificat considerabil. Discursurile primelor persoane în stat cu o apreciere critică a neutralității moldovenești au devenit un laitmotiv în ultima, cel puțin, jumătate de an. Astfel, președintele Moldovei a constatat într-un interviu pentru The Economist din 3 mai 2022: „Neutralitatea nu oferă protecție de sută la sută”.

În iunie, în cadrul uneia dintre aparițiile sale televizate, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat: „Neutralitatea trebuie apărată. Neutralitatea nu este imunitatea care apare după vaccin. Neutralitatea trebuie menținută, iar pentru asta sunt necesare investiții.” Cel mai probabil, spicherul a avut în vedere sprijinul economic din partea statelor occidentale.

La sfârșitul lunii septembrie 2022, consilierul prezidențial în domeniul apărării și securității Dorin Recean a spus că „Moldova nu mai poate conta pe statutul de neutralitate”.

Iar pe 5 decembrie, într-un interviu acordat postului TV japonez NHK TV, Maia Sandu a declarat deschis despre intenția țării sale de a adera la NATO. Potrivit acesteia, apartenența la Alianța Nord-Atlantică este complicată de prezența forțelor de menținere a păcii și a militarilor ruși în Transnistria. În același timp cu NATO, președintele moldovean leagă de asemenea securitatea țării de aderarea la Uniunea Europeană.

Evident, îndoielile publice ale conducerii Moldovei privind eficiența neutralității au o audiență recunoscătoare printre politicienii și factorii de decizie din statele NATO. Ideea livrării de armamente occidentale pentru necesitățile armatei moldovenești este susținută activ de președintele Comitetului pentru afaceri externe al Camerei Reprezentanților SUA, Gregory Meeks. Pe același subiect s-au pronunțat în repetate rânduri reprezentanții MAE britanic.

Transnistria: noi riscuri

În istoria Transnistriei, anului 2022 îi va fi acordată o atenție deosebită. Mult timp menținerea status quo-ului pe Nistru a fost considerată de experți drept un exemplu aproape impecabil de conflict post-sovietic „înghețat”.

Însă în primăvara anului 2022 lucrurile s-au schimbat radical. Pe teritoriul republicii nerecunoscute au avut loc o serie de incidente și provocări armate. Autoritățile PMN au fost chiar nevoite să impună pentru o anumită perioadă nivel „roșu” de amenințare teroristă. Cele mai pesimiste prognoze, din fericire, nu s-au adeverit și nu s-a produs nicio „dezghețare” armată a conflictului.

Dar în toamnă în relațiile dintre Chișinău și Tiraspol a devenit iarăși de actualitate problema securității energetice. Potrivit vicepremierului guvernului moldovean Oleg Serebrian, niciodată nu a existat o necesitate mai mare pentru o mai bună înțelegere și coordonare a acțiunilor Chișinăului și Tiraspolului.

În direcția transnistreană, politica autorităților moldovenești este extrem de contradictorie și inconsecventă. Pe de o parte, Maia Sandu repetă în permanență teza cu privire la retragerea militarilor și pacificatorilor ruși de pe teritoriul transnistrean. Astfel, pe 16 martie 2022, după ce APCE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei) a declarat Transnistria drept regiune „ocupată de Federația Rusă”, ea a afirmat că responsabilitatea principală pentru perspectivele de soluționare a conflictului rămâne de partea Rusiei și a cerut de asemenea „demilitarizarea” cât mai grabnică. Prin aceasta fiind înțeleasă retragerea urgentă a unităților Grupului Operațional al Forțelor Ruse (OGRF) de pe Nistru.

În același timp, Chișinăul caută să se abțină de la escaladarea militar-politică. De exemplu, după seria de incidente din aprilie și mai ale acestui an, reprezentanții autorităților moldovenești au preferat să vorbească despre responsabilitatea „partidului războiului”, interesat de destabilizarea regiunii transnistrene, evitând atacurile personale la adresa cuiva.

În pofida tuturor problemelor existente în edificarea contactelor bilaterale, legăturile între reprezentanții Moldovei și ai nerecunoscuta PMN se păstrează. Așa a fost la sfârșitul lunii aprilie, când au avut loc negocieri comune cu privire la prevenirea escaladării armate și la începutul lunii decembrie, când au fost discutate modalități de depășire în comun a crizei energetice. Problemele umanitare unesc în continuare Chișinăul și Tiraspolul mai presus de disensiunile geopolitice existente.

Totuși, este extrem de problematic să prognozezi într-un viitor previzibil progrese semnificative în reglementarea transnistreană. Formatul ”5+2”, unde garanți sunt Rusia și Ucraina, iar SUA și UE au statut de observatori, este puțin probabil să fie eficient pe fundalul operațiunii militare speciale în desfășurare. Chiar dacă ne imaginăm o nouă rundă de negocieri, ea se va transforma mai degrabă într-o platformă pentru dispute dure, decât pentru discutarea problemelor existente. Pornind de la astfel de date inițiale, partea moldovenească nu va discuta statutul PMN. În cel mai bun caz, ea va lua o pauză până la sfârșitul operațiunii speciale și la determinarea rezultatelor acesteia.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu poziția redacției.