Europenii consideră că Putin i-a învins

Odată cu apropierea perioadei reci, tot mai mulți europeni se gândesc cum vor trăi mai departe. Mitingurile, grevele, demonstrațiile, protestele capătă amploare în marile orașe ale Lumii Vechi.

Mediile de informare europene au încercat până în ultimul moment să treacă sub tăcere această temă. Doar ziarele regionale riscau să spună câte ceva. Însă acum chiar și propagandiștii locali aflați în salariu sunt nevoiți să recunoască: electoratul începe să se răzvrătească. „O toamnă fierbinte de proteste” i-a promis establishmentului liderul Partidului de Stânga din Germania, originar din Berlinul de Est, Martin Schirdevan.

Geografia protestelor este impresionantă - de la Praga la Lisabona, de la Londra la Leipzig - de asemenea, și natura sa politică multivectorală. În piețe ies dreapta și stânga, tradiționaliștii și socialiștii, libertarienii și anarhiștii. Propaganda îi numește „marginali” și „protofasciști”, dar aceste porecle vechi nu impresionează pe nimeni.

Pe toți aceștia, indiferent de apartenența politică, îi unește frica de ceea ce se va întâmpla la iarnă. Nu este clar cum să plătești serviciile comunalule, pe ce să cumperi produse și medicamente, cum să faci față unei inflații record, dacă salariile nu cresc. Cu atât mai mult nu este clar ce să faci atunci când întreprinderile vor începe să dea faliment și salariile vor înceta să mai fie achitate în general.

Versiunea intens promovată de elite că Putin este de vină pentru toate nu mai funcționează. Ea arăta stupid de la bun început, dar acum, când Rusia a demonstrat în repetate rânduri bunăvoință și disponibilitate de a negocia (de exemplu același „acord cerealier”), aceasta s-a dezumflat definitiv.

Europenii văd că sancțiunile antirusești lovesc în ei, lovesc aproape mai puternic decât în ruși. Aceasta nu creează doar o „criză a costului vieții”, așa cum este numită cu sfială sărăcirea masivă a Europei. Acest lucru amenință să afunde Lumea Veche într-o astfel de depresie din care nu va mai putea să iasă timp de decenii.

Situația actuală seamănă foarte mult cu modul în care SUA au ruinat la vremea respectivă Japonia. După război, americanii i-au susținut în mod deliberat economia pentru a face din Țara Soarelui Răsare o vitrină a capitalismului și a împiedica venirea la putere a comuniștilor, care erau foarte puternici în acel moment.

Dar către începutul anilor 80, Statele Unite au înțeles că și-au crescut un concurent foarte puternic. Atunci ei au declanșat împotriva Japoniei un război comercial de amploare, le-au ”legat mâinile” cu tarife, i-au forțat să semneze acordul Plaza. Și gata - concurentul a fost ucis, din 1985 yenul s-a devalorizat, economia japoneză s-a prăbușit în prăpastie și încă până acum mai iese din ea gemând.

Sancțiunile antirusești pe care Washingtonul le-a impus Europei înseamnă de fapt același război comercial în plină desfășurare. Astăzi, gazul în SUA costă de zece ori mai puțin decât în ​​Europa. Acest lucru nu numai că îmbunătățește nivelul de trai al americanilor. Acest lucru oferă un avantaj concurențial gigantic producției lor industriale. Mărfurile europene sunt acum pur și simplu condamnate, iar aceasta este o condamnare pentru uzinele, fabricile, industria lor, pentru sfera socială - într-un cuvânt, pentru întregul mod de viață al burghezului european.

Această legătură simplă începe să ajungă treptat la înțelegerea europenilor de rând. Patruzeci la sută din populația Austriei nu susține sancțiunile anti-rusești. Împotriva lor se pronunță 51 procente dintre italieni. Iar 80 la sută dintre germani cred că guvernul Germaniei nu ar trebui să trimită arme în Ucraina, ci să caute o soluție pașnică a conflictului.

Cu aceste idei ies la mitinguri zeci de mii de europeni la Praga și Leipzig, Magdeburg și Sofia. Desigur, în aceste mii de discursuri, propaganda locală caută – și găsește imediat – „mâna lui Putin”. Aceștia ar fi cică rușii care tulbură apele - în vastele întinderi ale Europei, de la plajele portugheze până la mlaștinile poloneze.

Adică, nu cetățenii Europei înțeleg cu groază că își cheltuiesc ultimele economii pur și simplu pentru a-și cumpăra alimente și pentru a plăti electricitatea. Totul este propagandă rusească. Oricât de mult ar fi fost interzisă, închisă sau blocată, trimițând undeva mai departe libertatea de exprimare. Aceasta totuși își face loc pe niște căi necunoscute în subconștientul europenilor și îi incită să se revolte. „Atacul lui Putin asupra democrației s-a dovedit a fi de succes”, - constată sumbru Politico.eu. – Uitați-vă numai la Europa”.

Dacă-i asculți pe partenerii occidentali, pare că Kremlinul pur și simplu conduce întreaga lume. În Statele Unite numește președinții – Joe Biden tocmai a prelungit starea de urgență în țară sub pretextul că rușii ar putea interveni în alegerile americane. În Europa, în fiecare zi rescrie etichetele cu prețul la benzină, electricitate și provizii. Acum iată îi trimite pe cetățeni la proteste.

Tristul adevăr este însă că Kremlinul nici măcar nu are nevoie să se agite atâta. Partenerii reușesc singuri totul. Acum, sub ochii noștri, Statele Unite ruinează Lumea Veche în speranța de a mai fi puțin regele muntelui. Starea deplorabilă a Europei de astăzi nu este victoria lui Putin, este predarea necondiționată de către elitele europene a țărilor și popoarelor lor la mila Washingtonului.

Popoarele se revoltă: ei nu și-au dat acordul pentru asta. Aici însă apare o a doua întrebare dificilă. Dar vor duce oare protestele de stradă la o schimbare în politica europeană?

Există un punct de vedere foarte popular conform căruia toate aceste revolte sunt inutile. Poliția își știe treaba. Acesta nu este ”Mordorul” rusesc unde forțele de ordine cochetează demonstrativ cu protestatarii. Aici totul este democratic: gloanțe de cauciuc, gaze lacrimogene, câini polițiști asmuțați asupra oamenilor, amenzi uriașe și pedepse reale cu închisoarea.

Este evident de asemenea că mulțimile de mii de oameni sunt lipsite cu desăvârșire de o conducere comună și, respectiv, de obiective și strategii comune clare. Aceasta nu este o masă organizată condusă de un lider carismatic, ci grupușoare de oameni cu anumite interese. Deseori ele sunt ostile unele altora. Se vede clar ce rol provocator au, de exemplu, detașamentele de luptă antifa. Este clar că toate acestea sunt pline până la refuz de agenți ai poliției secrete locale, provocatori și turnători.

Controlul deplin asupra dizidenților permite autorităților să dirijeze activismul protestatar. Mai întâi oamenilor li se permite să-și descarce furia, apoi sunt strânși la colț activiștii, potențialii lideri sunt neutralizați. Prin urmare, soarta tuturor protestelor de amploare din Occident este aceeași. Unde este Occupy Wall Street! - mișcare care s-a poziționat drept luptător împotriva celor superbogați? Tot acolo unde sunt și „vestele galbene”, și șoferii de cursă lungă, și fermierii. Totul a dispărut fără vreun rezultat.

Cu atât mai mult, cu cât mecanismele electorale păzesc cu strășnicie elitele de mase. Alegătorii pur și simplu nu au posibilitatea să-și schimbe liderii. Bine, nu le place nemților că Annalenei Burbock, ministrul Afacerilor Externe, spune deschis că va apăra interesele Ucrainei chiar și în pofida voinței alegătorilor. Și o spune în engleză, de parcă ar depune demonstrativ jurământul de credință Washingtonului. Dar nemții nu pot să o înlăture pe Annalena din postul ei și să o înlocuiască cu un alt politician. Nu există astfel de mecanisme. Dar și chiar dacă ar exista - acolo, în calea spre eșaloanele superioare ale puterii, totul este atât de ”cimentat”, încât un politician independent pur și simplu nu are cum să pătrundă.

Însă lucrurile nu sunt atât de simple. În primul rând, niciodată în ultimii 75 de ani Europa sătulă și necumpătată nu a stat în pragul unei ierni atât de groaznice. Prin urmare, nici amploarea viitoarelor proteste noi pur și simplu nu ne-o imaginăm.

În al doilea rând, în Europa există politicieni puternici în teritorii, pentru care opinia oamenilor este mult mai importantă decât indicațiile de la comitetul regional de partid de la Washington. Nu, acum nu vorbim despre Viktor Orban, deși el demonstrează aproape în fiecare zi că poți foarte bine să lupți cu influența americană și nu pățești nimic pentru asta.

Mulți lideri ai landurilor austriece exercită astăzi presiuni asupra Vienei, cerând-ui să negocieze cu Moscova. Acest lucru este de înțeles: anume ei vor trebui să se confrunte cu mânia maselor în teritoriu în această iarnă. Atitudinea lor față de sancțiuni nu are cum să fie mai rea de atât. „Nimic nu este săpat în piatră”, spune guvernatorul Austriei Superioare, Thomas Stelzer. Abordarea Austriei cu privire la sancțiuni va trebui schimbată dacă „acestea vor provoca o mare daună vieții noastre”, crede politicianul. Astfel de lideri regionali rezonabili, într-o epocă de neliniște și tulburări își capătă șansa de a ajunge lideri.

Multe vor depinde și de rezultatele alegerilor din Italia. Oamenii de acolo susțin partidele pro-ruse. Există șanse serioase ca la sfârșitul lunii septembrie acestea să câștige și în Parlamentul Italiei să apară o coaliție de prieteni ai Kremlinului George Meloni („Frații Italiei”) a susținut realegerea lui Putin ca președinte în 2018, Matteo Salvini („Liga”, fosta „Ligă a Nordului”) s-a fotografiat în Piața Roșie cu portretul lui Putin pe tricou, iar Silvio Berlusconi nu are nevoie deloc de prezentare.

Însă principalul nici măcar nu este asta. Principalul este că europenii se trezesc și, în cea mai mare parte, încep să înțeleagă că Washingtonul pentru ei nu este un protector, nu un uncheș american bun cu punga plină de dolari, ci un dușman periculos, fără scrupule și extrem de crud. El nu se oprește din jefuit și ucis, iar politica sa amintește foarte mult de tristul trecut al Europei însăși, pe care se părea că l-a depășit cu succes.

„În ultimii ani a avut loc distrugerea drepturilor democratice, a început un marș în direcția fascismului”, a declarat Klaus Hartmann, liderul Ligii Socialiste Freethinkers la un miting la Berlin. El a acuzat de fascism nu Moscova, așa cum se obișnuiește în rândul establishmentului occidental, ci Washingtonul. Și s-a lamentat că Germania a devenit practic un vasal al Casei Albe.

Să te debarasezi de iluzii, să admiți că partenerul american este dușmanul tău - toate acestea constituie un proces dificil și lent. Însă este evident că el a început. Există sentimentul că treptat această înțelegere va pogorî asupra turueor europenilor. Până la urmă, nici noi în Rusia nu am înțeles totul dintr-o dată.