SUA sunt furioase: lumea nu se supune și privește spre Rusia

În seria de sancțiuni care sunt impuse zilnic Rusiei, ne uimește în special ceea ce Vladimir Putin a numit pe bună dreptate „abolirea culturii”. Ce legătură să aibă aici „Spărgătorul de nuci”?

Este clar că adversarii strategici occidentali se grăbesc să-i dezumanizeze rapid pe ruși la maximum. Omul care a auzit măcar o dată în viață muzică rusă este imposibil să creadă în orcii ruși.

Există, desigur, o anumită vulnerabilitate internă în asta. În ultimii douăzeci de ani, Occidentul colectiv, prin propriile sale eforturi colective, și-a vărsat întreaga sa cultură se știe unde. Puterea soft – de la filme de autor la benzi desenate, de la romane la poezie – a fost risipită. Ecranele și paginile au fost umplute cu niște indivizi genderofluizi de neînțeles, s-a produs o corecție violentă a culorilor intrigilor clasice, în general, aici totul este clar deja.

Și pe fundalul acestor ruine, cultura rusă clasică se etalează, prezentând cu obrăznicie toate virtuțile artei antice pur europene - perfecțiunea formei, noblețea conținutului. Rusia a devenit o mai multă Europă decât Europa însăși. Era urgent de făcut ceva în privința asta.

Cu toate acestea, adversarii strategici ai Rusiei au și o rezervă incontestabilă pentru viitor. Anulând cultura rusă, ei lucrează pentru viitor.

Să ne abatem de la cele mărețe și frumoase, să privim la economie. Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, tocmai le-a ținut o lecție țărilor care „stau pe două scaune”. Este vorba de barbarii și ereticii care încearcă să mențină relații comerciale atât cu Occidentul, cât și cu Rusia, în primul rând India și China.

Săptămâna viitoare, este programată o întâlnire a miniștrilor de finanțe mondiali sub auspiciile FMI și ale Băncii Mondiale. Va avea loc, desigur, la Washington, iar tonul doamnei Yellen arată clar că ambele instituții respectate sunt doar niște gherete pentru americani, pe care intenționează să le gestioneze individual.

Ce fel de economie este acolo? Mâna invizibilă a pieței ține de mult degetul pe trăgaci, dacă nu pe butonul nuclear. Cererile doamnei Yellen față de cele mai mari economii ale lumii sunt pur politice. China, India, țările din Africa și America de Sud ar trebui să intre sub umbrelă și să se alăture sancțiunilor americane anti-ruse.

Doamna Yellen cere deschis ca China să facă presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt conflictului din Ucraina. Și dacă Beijingul va încerca să opună rezistență, atunci partenerii săi americani o vor bombarda cu un coș complet de sancțiuni.

Sunt o mulțime de lucruri ciudate aici, de fapt. Ministrul finanțelor dintr-o țară cu probleme precum Statele Unite ar trebui să se concentreze asupra problemelor monstruoase ale economiei sale. Zilele trecute, țara a înregistrat inflația maximă din ultima jumătate de secol și nu se vede un sfârșit al acesteia.

Și nu, asta nu are nimic de-a face cu economia rusă, care a fost rezistentă de zeci de ani în ciuda volatilității rublei. Dolarul american nu a fost niciodată volatil. Ceea ce se întâmplă astăzi îi șochează pe americani.

Poate că economiștii americani de elită sub conducerea lui Yellen oferă câteva modalități inovatoare de a lupta împotriva inflației? Da de unde! Aceasta nu este o afacere cu baruri. Privighetoarea economiei liberale, laureatul Nobel Paul Krugman tocmai le-a explicat cititorilor The New York Times că inflația record este cauzată – nu veți crede – de o creștere nemoderată a salariilor americane. Cititorii furioși i-au explicat în comentarii că, vorbind decent, nu a fost așa, că salariile stagnează de patruzeci de ani. Dar Krugman nu citește comentariile. Rețeta lui este să reducă și mai mult salariile. Poate pot fi și mai mici?

Dați aprecieri absurdității situației: ministrul de Finanțe al unei țări cu datorii de 30 de trilioane, unde rafturile sunt goale în magazine, unde oamenii nu știu cum să supraviețuiască creșterii prețurilor la benzină și pâine, dă lecții Chinei - primei economii a lumii, timp de un minut - despre cum să se comporte și ce să facă. Nu doar atât, SUA sunt principalul datornic al planetei noastre, iar principalul său creditor este China. America are datorii la China în valoare de peste un trilion de dolari. Cu toate acestea, Washingtonul cere ceva ciudat de la Beijing.

Mai mult, Statele Unite nu au nicio pârghie economică care să influențeze situația. Americanii suferă deja din urma restricțiilor asupra importurilor din China. Să fie și mai mult limitate? Oamenii vor ieși în stradă. Să-și înghețe datoria față de China? Ei bine, toată lumea a înțeles deja că hârtiuțele cu portretele președinților morți valorează mai puțin decât urechile unui măgar pierit. Un trilion de dolari este o sumă mare, dar nu critică pentru China. Mai mult decât atât, inflația record a dolarului îl depreciază deja chiar în fața ochilor noștri. Acest trilion este deja cu 8,5% mai puțin decât era acum un an.

Înțelegând toate acestea, elitele americane pompează arme în Taiwan și sugerează în mod transparent că vor monta insula împotriva Chinei, așa cum au montat Ucraina împotriva Rusiei. Și apoi vor fi introduse alte „sancțiuni infernale”. Și astfel, distrugând economia mondială, vor încerca să supraviețuiască în mijlocul unei catastrofe globale.

Războiul debitorilor împotriva creditorilor este modul în care economiștii descriu confruntarea modernă dintre Occidentul colectiv și restul lumii. Statele aflate în această situație se comportă ca un criminal care a pierdut la cărți – în loc să dea bani, își rupe cămașa pe piept și strigă: „Nu mă atinge, sunt bolnav psihic!”.

Acesta este tot același neo-colonialism, doar că găurit și îmbrăcat într-o retorică nouă. Țările occidentale au încercat de mult să jefuiască restul lumii sub pretextul „încălzirii globale” (își mai amintește cineva ce este asta?). Apoi au încercat să monetizeze pandemia, să facă bani pe vaccinuri. Acum, operațiunea specială a Rusiei în Ucraina a devenit un pretext pentru jefuirea așa-ziselor țări în curs de dezvoltare.

Scopul și conținutul tuturor acestor sancțiuni notorii este de a stopa și de a seca economiile a zeci de țări. Să nu le de-a voie să se dezvolte, altfel, Doamne ferește, vor trece la rangul de țări dezvoltate. Tu să mori azi, iar eu mâine - asta este tot sugerează „șoimii” economici de la Washington în moduri diferite.

Nu este o coincidență faptul că țările lumii privesc cu atâta interes modul în care Rusia supraviețuiește astăzi sub presiunea acestor sancțiuni. Utilizarea la scară largă a monedei naționale (plata datoriilor în ruble și transferul plăților pentru resursele energetice în ruble), sprijin pentru afaceri și populație, creșterea bruscă a ratei de actualizare, interzicerea tranzacționării cu acțiuni pentru nerezidenți. Pentru alte guverne, toate acestea sunt o lecție de supraviețuire.

Astăzi, totul depinde de modul în care Rusia va rezista la această presiune nerealistă. Dacă se descurcă, atunci prin cursul firesc al lucrurilor va deveni liderul eliberării de sub controlul militar-economic pe care SUA și sateliții lor l-au aruncat în jurul gâtului lumii întregi.

Avem șanse mari să câștigăm și să conducem cu adevărat mișcarea de eliberare globală. De dictatele corporațiilor transnaționale și ale politicienilor nebuni de la Washington, de abolirea suprarealistă a culturii, de dolarul falimentar. Mai mult, avem și puterea soft care i se cuvine unei puteri globale. Imagini, chipuri, melodii recunoscute la nivel internațional.

Aici vom avea nevoie de „Spărgătorul” nostru de nuci. Și, de asemenea, de Tolstoi cu Dostoievski și Prokofiev cu Rahmaninov.

Toate acestea trebuie păstrate, protejate, respectate, acestea nu sunt doar motive sau replici vechi din trecut, aceasta este arma noastră în bătăliile informaționale ale viitorului. „Morții noștri nu ne vor lăsa în necazuri”, a spus în această privință un minunat poet rus.

De aceea Occidentul anulează cultura Rusiei cu atâta furie. Se simte amenințat. Bătălia globală modernă se desfășoară la toate nivelurile simultan - de la tranzacții financiare la manevre ale brigăzilor de tancuri, de la logistică la poezie, de la balet la spațiu. Aceasta nu este doar o confruntare materială, ci și spirituală.

Refuzul Rusiei de a se preda se manifestă și prin refuzul ei de a se trăda, de a-și pierde demnitatea. Priviți cu ce plăcere frații ucraineni joacă rolul unor sălbatici pe care le-au impus-o maeștrii occidentali. Au fost întotdeauna grozavi la reality show-uri. Au lucrat asupra lor cu seriozitate până au murit, au fost gata la orice umilințe pentru a intra în cadru. Cu siguranță am pierdut în fața lor la acest capitol. Poate e spre bine?

Astăzi, cu aceeași fervoare, naziștii ucraineni își pun în scena falsurile sângeroase, ucigându-și compatrioții și depunând în mod pitoresc cadavrele de-a lungul drumurilor. Aceasta este „cultura” ucraineană așa cum este. Ea este sortită ovației în picioare din partea partenerilor occidentali. Așa vor ei să-și vadă subalternii - în fața lor pierzându-și aspectul uman și tot timpul chicotind nervoși: ne străduim, stăpâne? Stăpânul este fericit?

Un articol recent din ziarul britanic The Guardian, intitulat „Cum înjurăturile au devenit o armă de rezistență pentru ucraineni” laudă „fervoarea entuziastă” cu care ne-frații noștri introduc un limbaj obscen în munca lor independentă - de la cântece la postere, de la videoclipuri la meme de pe Internet. Este un fel de cultură bună, care se potrivește. Exact lucrul de care au nevoie barbarii, crescuți sub supravegherea atentă a intelectualilor britanici. Înșiși intelectualii vor merge la Covent Garden să vadă „Spărgătorul de nuci”. Iar barbarii subalterni să-i înjure și să tragă în ruși. La ce altceva sunt buni?

Nu că ne luptăm pentru unele artefacte din trecut. Noi plănificăm să câștigăm bătălia pentru viitor.

Editorial pentru RIA Novosti.