EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Occidentul a folosit arme de distrugere în masă împotriva Rusiei. Sunt victime

© Pexels / Pixabayrețele de socializare
rețele de socializare - Sputnik Moldova-România, 1920, 04.04.2022
rețele de socializare. Foto de arhivă
Abonare
În timp ce întreaga lume se teme de loviturile nucleare, Occidentul a folosit deja arme mult mai moderne de distrugere în masă împotriva Rusiei.
Editorial de David Narmania
Nu te poți proteja de acestea cu sisteme antirachetă și de apărare antiaeriană și nu te poți ascunde într-un buncăr. Sunt deja primele victime și chiar refugiați.
Mă refer la media în general și la rețelele de socializare în special.
Unii ar putea avea obiecții - propaganda a apărut în momentul în care omenirea a învățat să vorbească, iar ca armă a fost folosită chiar în primul război, când unii soldați le strigau altora: „O să vă zdrobim și pe față și pe verso”. Și asta, desigur, este adevărat.
Dar, odată cu dezvoltarea tehnologiei, aceasta a devenit cu adevărat atotcuprinzătoare. Permiteți-mi să vă reamintesc că apariția regimurilor totalitare a devenit posibilă abia în secolul al XX-lea, datorită dezvoltării televiziunii și radioului.
Acum imaginați-vă ce oportunități de propagandă se deschid în era smartphone-urilor și rețelelor de socializare. Milioane de oameni din întreaga lume, 24 de ore din 24, bagă mâna în buzunare după sunetul caracteristic notificărilor primite, grăbindu-se să afle cele mai recente știri, să citească declarațiile „liderilor de opinie” sau articolele analitice ale experților și așa mai departe.
Parada Victoriei în Piața Roșie desfășurată la Moscova pe 24 iunie 1945. Soldații sovietici aruncă stindarde fasciste la lângă Mausoleul lui Lenin. - Sputnik Moldova-România, 1920, 01.04.2022
EDITORIALIST
Occidentul și Rusia au o memorie istorică prea diferită în raport cu nazismul
În astfel de condiții, fiecare persoană este atât o țintă absolut lipsită de apărare a propagandei, cât și, potențial, un purtător de cuvânt activ. A recepționat – s-a familiarizat – a redirecționat altuia. Algoritmul este extrem de simplu. Da, totul este exact ca și cu coronavirusul: dacă te infectezi, infectezi pe altul. Așa se răspândește acum pandemia de rusofobie.
„Trebuie, deci, să face una cu pământul toată Rusia și să construim una nouă”, spune o prezentatoare TV rusoaică, cândva populară, plecată în străinătate.
„Nu mă voi întoarce: nu pot trăi într-o țară care este în război cu vecinii săi”, spune fostul director al unei corporații IT destul de mari care a plecat în Israel. Interesant este că comandamentului IDF nu i-au apărut întrebări către subordonații lor în acel moment: „Cum ați bombardat Siria pe 7 martie? De ce nu știe nimeni despre asta? Și, în general, cum rămâne cu oamenii noștri PR? Suntem sub asediu aici din 1948!”
Iată-le, victimele armelor de distrugere în masă.
„Rusia a început un război teribil în Abhazia, al cărui teritoriu este ocupat de trupe ruse”, strigă „refugiații” cu pașapoarte rusești la Tbilisi din paginile The Village blocat, aparent neștiind sau, mai rău, ignorând atrocitățile militarilor georgieni și ale naționaliștilor din „Mhedrioni”, de care abhaziei își amintesc foarte bine. La fel și în august 1992, când Șevardnadze a dat ordinul de a începe implementarea planului „Sabie” pentru cucerirea Abhaziei. Acest război a adus multă durere poporului abhaz, iar cei care își critică compatrioții pentru „gândirea colonială” sunt ei înșiși exemple strălucitoare ale acestuia, făcând declarații similare.
Dar și pentru acest comportament există explicații.
Prăbușirea URSS a fost pentru Rusia un dezastru nu numai în sens geopolitic și economic, ci și în sens ideologic. Nu a existat nimic care să înlocuiască prăbușirea viziunii comuniste asupra lumii și, prin urmare, semințele viziunii occidentale asupra lumii, cu valorile și ideile sale, care au fost impuse întregii lumi după Războiul Rece ca singurele corecte, au fost cele mai solicitate anume aici.
Această cufundare treptată în cultura occidentală a luat sfârșit brusc pe 24 februarie. Nu este vorba despre semnificația sa determinantă pentru Rusia ca civilizație – acesta este un subiect separat care nu a fost încă explorat de zeci de ani – ci despre modul în care sursele media occidentale și celebritățile au intrat „din mers” într-un război informațional lansat împotriva rușilor.
Pavel Kiseleff - Sputnik Moldova-România, 1920, 03.04.2022
EDITORIALIST
Cine e Pavel Kiseleff? De ce „cancel culture” rusofob nu trebuie să schimbe numele străzii
Așa se explică depresia din societatea rusă care a fost observată în primele zile ale operațiunii speciale: aparatul media occidental a furnizat cartușe și obuze pe frontul de propagandă, iar Facebook*, Twitter, Instagram* și YouTube au deschis focul cu toate armele, țintind inimile rușilor.
Anume inimile - s-a pus și se pune accent pe conținutul emoțional, pentru că orice argument logic a fost spulberat de cel mai elementar argument despre modul în care Ucraina a făcut totul pentru exterminarea locuitorilor din RPD și RPL timp de opt ani: de la lovituri militare la distrugerea acordurilor de la Minsk. Nimic mai bun decât să-l transforme într-o glumă, n-au inventat. Și acesta este un alt truc de propagandă: dacă nu poți combate, ia în derâdere.
Desigur, Rusiei i-a fost greu să răspundă simetric pe aceste platforme, deoarece regulile jocului sunt stabilite de proprietarii lor. Și acestea presupun că este posibil să chemi la asasinarea rușilor, dar să publici știri, videoclipuri, dacă ești rus - nu, nu. O poziție foarte independentă, nu-i așa?
Telegram a rămas până acum un teritoriu relativ neutru, iar aici confruntarea informațională este foarte activă. Ce-i drept, din partea rusă – una defensivă. Canalele ucrainene răspândesc falsuri de diferite grade de sălbăticie, fiind nevoie de a le deconsirate.
Este vorba și de minciunile despre pierderi și videoclipuri cu „dovezi clare ale crimelor orcilor”, și apeluri la răzbunare pe rușii din întreaga lume și liste de oameni și neoameni.
Toate acestea sunt infirmate, dar însăși apariția acestor postări reprezintă deja o amenințare pentru ruși. Un cititor impresionabil poate ridica această grenadă de propagandă și poate începe să o arunce în chaturile cu rude, prieteni, colegi și așa mai departe.
Și acesta este exact cazul când profanul tău cu o armă în mâini este mai periculos decât un adversar profesionist. Așa și aici. „Nu ne este dat să prezicem cum va va fi interpretat cuvântul nostru”.
Laborator biologic - Sputnik Moldova-România, 1920, 02.04.2022
EDITORIALIST
Laboratoarele biologice ale Pentagonului în Ucraina: scopuri, mijloace și familia Biden
Desigur, este naiv să îndemni cititorii să abandoneze rețelele de socializare, dar măcar pune-ți-vă întrebarea cui servește ceea ce vi se arată și ceea ce citiți. Aveți măcar o explicație rațională de ce soldații ruși ar împușca civili în teritoriile pe care le abandonează? Poate pentru a oferi imagini convingătoare mass-mediei occidentale și pentru a întoarce și mai mulți oameni împotriva Rusiei? Că prea suntem noi iubiți.
Și cu trecerea timpului, vor fi din ce în ce mai multe falsuri. Prin urmare, fiecare ar trebui să abordeze un astfel de război informațional cu maximă responsabilitate. Frontul acestuia se află acum în fiecare casă, în fiecare telefon mobil, în fiecare computer. Și nu avem altă armă decât adevărul. Îl vom mobiliza și îl vom arunca în luptă.
Amintiți-vă cine este aliatul dumneavoastră în această confruntare și cine este inamicul. Cine vrea prosperitatea Rusiei și cine - prăbușire și sânge.
* Activitatea Meta (rețelele de socializare Facebook și Instagram) este interzisă în Rusia, fiind catalogată ca extremistă.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu poziția redacției Sputnik.
Fluxul de știri
0