Stoltenberg amenință cu războiul: Există riscul unei invazii la scară mare
12:50 11.02.2022 (actualizat: 14:40 11.02.2022)
© AFP 2024 / STEPHANIE LECOCQJens Stoltenberg
© AFP 2024 / STEPHANIE LECOCQ
Abonare
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg a venit în vizită nu doar o dată cu aducerea de noi trupe străine în România, ci și cu amenințări care să convingă populația României că are nevoie de aceste pregătiri de război
BUCUREȘTI, 11 feb – Sputnik. Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri la baza Mihail Kogălniceanu că îi mulțumește României pentru contribuția semnificativă la alianță.
”România nu e singură, avioane de luptă din Germania și Italia se află aici pentru a proteja aliații. Azi vor mai sosi și în Bulgaria avioane”, a arătat șeful NATO.
El a menționat că încă 1.000 de trupe americane sunt trimise la baza Kogălniceanu, iar numărul total de trupe americane la Baza Mihail Kogălniceanu este acum de aproximativ 2.000.
”De aici, din zona Mării Negre, până la Marea Baltică, aliații susțin statele membre NATO din flancul estic prin trimiterea de trupe și capabilități militare”, s-a lăudat Stoltenberg care a anunțat că săptămâna viitoare miniștrii NATO vor discuta despre consolidarea prezenței în estul NATO.
După ce a arătat mușchii NATO, secretarul general a spus că NATO e o alianță defensivă a cărei misiune e să păstreze pacea și a insistat să arate că Marea Neagră e o regiune de importanță strategică, vitală pentru NATO.
”Suntem deciși să continuăm dialogul pentru o soluție politică cu Rusia. Am trimis Rusiei o invitație pentru a ne întâlni în consiliul NATO-Rusia cât mai curând, dar NATO nu va face compromisuri în legătură cu valorile sale de bază: dreptul fiecărei națiuni de a-și alege viitorul”, a mai spus Stoltenberg.
Cum amenință ”mesagerul păcii” cu războiul
După ce a arătat că este un mesager al păcii înconjurat de trupe și avioane, Stoltenberg a răspuns unei întrebări din partea presei punând nu paie pe foc, ca Iohannis, ci turnând de-a dreptul gaz pe foc:
”E un risc real, vedem că se continuă masarea trupelor ruse. E riscul unui conflict armat în Europa. Nu avem nicio certitudine legată de ceea ce se va întâmpla. De aceea facem apel la Rusia să dezescaladeze. Există riscul unei invazii la scară mare, dar și al altor acțiuni agresive: răsturnarea guvernului de la Kiev sau atacuri cibernetice”, a creat Stoltenberg imaginea unui război iminent.
Dar, spune Stoltenberg, ”suntem vigilenți și pregătiți” și de aceea prezența trupelor NATO în România e atât de importantă pentru că trimite un mesaj atât de puternic despre unitatea alianței și cu angajamentul SUA față de securitatea europeană.
Kievul și statele occidentale vorbesc tot mai des în ultima perioadă despre o presupusă intensificare a „acțiunilor agresive” ale Rusiei în apropierea granițelor Ucrainei. Moscova a negat în repetate rânduri asemenea acuzații, menționând că nu amenință pe nimeni și nu intenționează să atace pe nimeni, iar afirmațiile despre „agresiunea rusă” sunt folosite ca scuză pentru a plasa mai multe echipamente militare NATO în apropierea granițelor ruse. Ministerul rus de Externe a remarcat că declarațiile Occidentului despre „agresiunea rusă” și posibilitatea de a ajuta Kievul să se apere împotriva acesteia sunt atât ridicole, cât și periculoase. Purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei Dmitri Peskov a spus că Rusia își mută trupele pe teritoriul său și la propria discreție.
Observatorul militar Aleksandr Hrolenko a comentat pentru Sputnik Moldova că intenția exprimată de șeful Alianței Nord-Atlantice, Stoltenberg, de a spori prezența trupelor străine în România este o nouă verigă a lanțului de acțiuni coordonate care se desfășoară de mult timp în spațiul dintre Marea Baltică și Marea Neagră.
„Intensificând tensiunile în Europa de Est, inclusiv în România, Statele Unite continuă, în primul rând, să tensioneze cu mâinile altora situația în Ucraina”, a declarat observatorul militar.