Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

De ce distruge România un milion de doze de vaccin anti COVID-19 expirate

© AP Photo / Matthias SchraderVaccine
Vaccine - Sputnik Moldova-România, 1920, 11.02.2022
Abonare
Preşedintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, spune că, în baza unei Hotărâri de Guvern, cele 917800 de doze de vaccin Astra Zeneca expirate vor fi distruse.
BUCUREȘTI, 11 feb – Sputnik. Aproape un milion de doze de vaccin Astra Zeneca, expirate, urmează să fie distruse. Informația a fost făcută publică de Preşedintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță.
El a precizat că, în momentul de față, sunt 917.800 de doze de vaccin AstraZeneca expirate.
Acestea se află, potrivit lui Valeriu Gheorghiță, în cea mai mare parte, la nivelul centrelor regionale de depozitare. O altă parte se regăsesc în direcțiile de sănătate publică.
„Se finalizează în perioada următoare, din discuțiile pe care le-am avut cu colegii de la Ministerul Sănătății, procedura de distrugere a acestor doze, pentru că ele trebuie scoase din stoc și date pentru distrugere", a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, potrivit antena3.ro.
Dozele de ser nu vor fi înapoiate la distribuitor, iar procedura de distrugere a acestora va fi făcută în baza unei hotărâri de guvern.
Gheorghiță a explicat că sunt recepționate un total de 4.478.000 de doze. Au fost administrate 852.356 de doze și distribuite în total, plus ce a intrat în mecanismul de revânzare sau de donație, 3.300.000 de doze, din care sunt aceste 917.000 care au ieșit din perioada de valabilitate.
Menționăm că România a primit, în total, aproximativ 4,5 milioane de doze, dintre care a administrat aproape un milion.
Fluxul de știri
0