Mari jocuri politice la Beijing: Cine a venit la deschiderea Olimpiadei

Mâine, la Beijing va avea loc ceremonia festivă de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, un eveniment care este nu doar sportiv, ci și politic, pentru că Jocurile au devenit cel mai important eveniment internațional.

Acestea au fost transformate pe deplin într-un instrument de luptă geopolitică în anii ‘80, când Occidentul a organizat boicotarea Olimpiade de la Moscova, iar în replică sportivii noștri au ignorat următoarele Jocuri desfășurate în Los Angeles. În acest secolul această practică a revenit, chiar dacă de această dată nu este vorba de o boicotare totală, adică nu se renunță în totalitate la participarea sportivă, ci doar la cea diplomatică.

Însă, așa cum s-a întâmplat și în trecut, la astfel de gesturi recurge anume Occidentul. Inițial au încercat să boicoteze Olimpiada de Vară din Beijing în 2008, apoi Jocurile de Iarnă de la Soci în 2014. Se încearcă penalizarea diplomatică și a actualei Olimpiade: la începutul lui decembrie Statele Unite și-au anunțat boicotarea, îndemnând toate țările lumii să li se alăture. Motivele invocate sunt aceleași – încălcarea drepturilor omului în China, în special “genocidul din Xinjiang”. Echipa americană este una dintre cele mai mari, însă la ceremonie nu va fi prezent niciun oficial din SUA.

Dar cine va veni și oare le-a reușit această boicotare?

Principalul invitat al evenimentului va fi Vladimir Putin. În Beijing vor avea loc și primele din ultimii doi ani discuții tete-a-tete cu Xi Jinping. Liderul chinez în această perioadă nu a părăsit țara, însă sosirea delegațiilor străine este important nu doar din acest motiv: urmează să demonstreze întregii lumi că boicotarea americană nu a funcționat. SUA, desigur, sunt ajutate de pandemie, din cauza căreia sunt reduse vizitele și întrevederile la cel mai înalt nivel. Cu atât mai mult, e interesant cine va veni la Beijing.

Mai ales că numărul cel mai mare de oficiali prezenți la ceremonia de inaugurare a Jocurilor aparține anume capitalei chineze: pe 8 august 2008, pe stadionul național din Beijing s-au adunat aproximativ 70 de lideri străini. Potrivit unor estimări, ar fi vorba de 75, însă acest număr include toate delegațiile străine, dintre care și cele conduse de miniștri. Președinți, premieri, regi și reprezentanți ai caselor regale (prinți și prinți moștenitori) au fost 66, iar acum vor sosi 23. De trei ori mai puțin. Oare aceste date nu demonstrează succesul boicotului American?

Nu, pentru că există o mare diferență între Beijing-2008 și Beijing-2022.

În primul rând, proporțiile Jocurile: dacă în cele de vară au participat 205 țări, atunci la cele de iarnă – 91 de țări. Acum, practic, nu este reprezentată Africa, vor sosi doar cinci selecționate, iar la cele de vara 2008 erau 40. Nu sunt echipele, nu sunt nici liderii. În 2008, la Beijing au sosit 11 șefi ai statelor africane, acum va fi doar unul. Nu sunt nici cei din Oceania: a fost reprezentată de cinci lideri la Jocurile de vară, iar jocurile de iarnă nu sunt dezvoltate pe insulele din Pacific.

În al doilea rând, restricțiile pandemice în orice caz au un impact asupra mobilității conducătorilor statelor (dar și asupra selecționatelor: spre exemplu, Coreea de Nord, vecina Chinei, a renunțat în totalitate la competiții).

În al treilea rând, boicotul, desigur, a jucat un rol. Însă ce rol? În 2008, apropo, tot au existat niște tentative, însă acestea au fost susținute de câteva state, printre care Austria, Polonia, Cehia și Estonia. Acum din această listă doar estonienii au rămas fideli (iar cehii și-au deteriorat relațiile cu China, flirtând cu Taiwanul), polonezii nu doar au ignorat îndemnurile SUA, dar și au trimis la Olimpiadă o delegație, în frunte cu președintele țării.

Boicotului diplomatic american s-au alăturat Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă, adică toată lumea anglo-saxonă. Printre europeni s-au evidențiat doar Belgia, Olanda, Danemarca și Lituania. Cu alte cuvinte, dacă anglo-saxonii și-au propus să-și demonstreze solitudinea geopolitică, atunci au reușit cu brio.

Unii europeni, adevărat, au încercat să stea în două bărci, cum a procedat în mod amuzant Franța. Președintele Macron a declarat din start că boicotul diplomatic nu este eficient, îndemnând să nu se politizeze Olimpiada. Însă, în cele din urmă, nu este clar dacă delegația franceză va sosi la ceremonia de deschidere; duminică Parisul a anunțat că “la Jocurile Olimpice va fi prezent un ministrul delegat al sportului Roxana Mărăcineanu. Probabil, ea nu va fi prezentă la ceremonia de deschidere, însă va veni să susțină sportivii noștri în timpul Olimpiadei”. Adică, Parisul nu s-a alăturat boicotului, însă nu va fi prezent la ceremonia de deschidere.

În ansamblu, Europa a ajuns la o formulă similară (pe care încearcă să o urmeze și în confruntarea americano-chineză în general) – nici nouă, nici vouă: nu susținem boicotul, însă nu vom trimitem delegați de nivel înalt. În 2008, la ceremonia de la Beijing au fost prezente 27 de conducători europeni (fără a lua în calcul prinții), acum sunt doar patru, cu tot cu Serbia, care nu face parte din UE, precum și Bosnia și Herțegovina.

Uniunea Europeană va fi reprezentată la nivel înalt nu doar de Polonia: conducătorul Luxemburgului, strâns legat de mișcarea olimpică, marele duce Henri a sosit la Beijing fără niciun stres. Pentru el, precum și pentru prințul de Monaco Albert al II-lea, venit și el în China, nu există nicio necesitate participarea la jocurile anglo-saxonilor.

Din partea Americii Latine vor fi prezenți președinții Argentinei și Ecuadorului, iar cel mai serios este reprezentată Asia – ceea ce reflectă noul tablou al lumii. Vor sosi nu doar șefii a cinci state din Asia Centrală – prim-ministrul Pakistanului, regale Cambodgiei și președintele Singapore, prim-ministrul Mongoliei și prințesa Thailandei (regele nu are voie să iasă din țară), dar și liderii statele cheie din lumea arabă, anume: președintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, emirul Qatarului, prinții moștenitori (de facto, conducători reali) ai Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite.

Propaganda anglo-saxonă antichineză (în care nu în zadar ocupă un loc special subiectul “genocidul uigurilor”, adică o tentativă de a prezenta Beijingul drept un inamic al musulmanilor) este tot mai ineficientă în lumea islamică. Acest un miliard și jumătate din populația omenirii, dar și toată lumea non-occidentală, urmărește cu o atenție tot mai mare evenimentele din Eurasia, din Beijing și Moscova. Și nicio tentativă de blocare sau izolare, nicio propagandă, antichineză sau antirusă, nu va opri mersul firesc al istoriei mondiale: Occidentul apune, Orientul răsare.