Străinii nu trec pe aici: SUA au observat renașterea URSS

Evenimentele din Kazahstan nu pot fi analizate și evaluate separat de ceea ce Occidentul numește „ultimatumul lui Putin”, adică cererile Rusiei către Statele Unite de a renunța la Ucraina și spațiul post-sovietic și de negocierile ruso-americane care au început.

Dar legătura aici nu este deloc cea care pare. Incidentul din Kazahstan este deja privit ca o pregătire pentru un mare târg între Moscova și Washington: Occidentul a încercat să folosească tulburările din republică în propriile sale interese, să-și pună în aplicare propriul scenariu, dar Rusia a venit prompt în ajutorul autorităților țării vecine și astfel a curmat tulburările periculoase.

Se duc discuții în contradictoriu despre cine are beneficii din asta până la urmă: Rusia, care și-a confirmat influența în spațiul post-sovietic? Sau Statele Unite, care au primit o șansă în plus să demonstreze că Rusia este un agresor?

Însă nu este chiar atât de important ce fac luptătorii noștri din trupele de desant în Kazahstan - pentru europeni, pe care anglo-saxonii i-au pregătit de câteva luni de invazia rusă în Ucraina, totul este clar deja cu „ocupanții”.

Dar, deși Statele Unite exploatează din plin subiectul „este foarte greu să scapi de trupele ruse”, sensul principal al evenimentelor din Kazahstan pentru ele este diferit: în sfârșit sunt convinși că Rusia își restabilește influența în spațiul post-sovietic. Adică „ultimatumul lui Putin” nu este întâmplător și nu arată deloc ca un bluff, așa că americanii încep negocierile cu Moscova într-o atmosferă neconfortabilă de incertitudine. Ce se întâmplă? Ce pun la cale rușii?

Restabilirea URSS? Duminică CNN l-a întrebat despre acest lucru pe secretarul de stat Anthony Blinken, iar acesta a fost de acord.

„Cred că așa este, acesta este unul dintre scopurile președintelui Putin. Și asta înseamnă restabilirea unei sfere de influență asupra țărilor care făceau anterior parte din Uniunea Sovietică”.

Dar, după cum a adăugat imediat Blinken, „renașterea URSS este inacceptabilă”. Adică, așa cum le place să repete la Washington în ultimii zece ani, „nu vă vom permite să faceți asta”.

Dar principalul strateg de politică externă al administrației anterioare (deși unul care și-a jucat propriul joc în ea), fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump, John Bolton, tocmai că se teme că vor permite, dacă vor reacţiona incorect la evenimentele din Kazahstan. În articolul de duminică din The Wall Street Journal, „Este criza din Kazahstan o renaștere a Uniunii Sovietice?” Bolton a avertizat:

„Duritatea NATO de acum ar putea face ca obiectivele expansioniste ale lui Putin să fie de neatins. Dar dacă NATO se limitează la retorica despre o „ordine internațională bazată pe reguli” și la un apel către toate părțile de a „da dovadă de reținere”, istoricii s-ar putea referi ulterior la criza din Kazahstan drept la un moment în care Uniunea Sovietică a renăscut din cenușă”.

Pentru a preveni întoarcerea URSS, Bolton imploră „să nu se cedeze nicio iotă în fața cererilor lui Putin, în special a insistențelor sale ca NATO să ofere garanții că nu se extinde mai spre est”.

El nu cere admiterea imediată a Ucrainei în NATO (înțelegând toată irealitatea acestui lucru), dar sugerează „dezvoltarea urgentă a unei strategii pentru fostele republici sovietice care nu sunt membre ale alianței. Nu este suficient să spunem că nu avem obligații prin tratat prin care să le protejăm, fapt prin care se ignoră realitatea strategică.”

Rezultă, în opinia sa, că este necesar să i se refuze Moscovei garanțiile de neînaintare spre est și să se elaboreze o strategie de protejare a spațiului post-sovietic de ruși, altfel aceștia vor reînvia URSS.

Da, Bolton crede în capacitatea atlantiştilor de a păstra în sfera lor de influenţă o parte din spaţiul post-sovietic (cel puţin Ucraina, Georgia şi Moldova), iar pentru aceasta este acum necesar să-l „trimită” ferm pe Putin cu solicitările sale de a oferi garanții de securitate. Membrii NATO mai realiști se tem că, insistând asupra atlantizării Ucrainei, Occidentul însuși va accelera procesul de reintegrare a spațiului post-sovietic. Că doar Moscova se va convinge în sfârșit că nimeni nu dorește să ia în considerare interesele sale și va face totul pentru a priva alianța de oportunitatea de a juca cartea ucraineană.

Ce se mai poate spune aici? Restabilirea controlului geopolitic al Rusiei asupra spațiului post-sovietic va avea loc într-adevăr - o puteți numi renașterea URSS, dar noi vom vorbi despre constituirea Uniunii Eurasiatice.

Occidentul poate crea obstacole(în ciuda propriei crize și a schimbării modelului ordinii mondiale, are ceva mai mult timp pentru asta), poate face declarații tari și poate speria pe toată lumea cu amenințarea rusă - toate acestea nu sunt atât de importante.

Pentru că refacerea spațiului geopolitic rusesc (ca să nu mai vorbim de întoarcerea Ucrainei) nu este un capriciu al manierelor hegemonice ale lui Putin sau Moscovei, ci refacerea cursului natural al istoriei naționale. Nu luăm nimic de la nimeni, doar restabilim ceea ce s-a pierdut temporar. Și acest lucru corespunde intereselor nu numai ale rușilor, așa cum au arătat în mod elocvent evenimentele din Kazahstan.

Câtă îngrijorare (în mare parte justificată, dar parțial exagerată) a fost că pierdem Asia Centrală? În același Kazahstan, se întăresc pozițiile Occidentului, Turciei, Chinei și suntem înlăturați, iar în curând vom pierde totul. Dar se declanșează o criză (și nici măcar nu mai contează ce a contribuit la declanșarea ei într-o măsură mai mare: probleme interne sau intrigile externe) și se dovedește că doar Rusia este capabilă să împiedice alunecarea în haos și confuzie.

Pentru că avem un stat cu adevărat funcțional, cu o tradiție a statalității, există o înțelegere a spiritului și intereselor comune cu statele vecine - și există chiar o responsabilitate pentru acestea. Pentru că starea de calm la ei este o problemă a securității noastre și pentru că avem milioane de imigranți de acolo. Și pentru că înțelegem că circumstanțele globale nu oferă republicilor post-sovietice opțiunea „pur și simpli independentă, independentă de oricine”.

Dar cât de bine înțeleg popoarele statelor post-sovietice acest lucru? Că doar elitele locale, cât și forțele externe le învață de mulți ani că sunt cele mai mari, independente și că merită o viață mai bună, iar unii jucători externi explică toate problemele prin moștenirea lăsată de ocupația rusă sau ca o consecință a intrigilor Kremlinului.

Propaganda, desigur, influențează o parte a societății și trebuie să îndemnăm în mod constant elitele locale să ajusteze ideologia și educația, inclusiv în chestiunile de prezentare a trecutului nostru comun, pentru că atunci când vine momentul adevărului, Moscova este cea căreia i se cere ajutor. Și pentru că nu ne va înșela, și pentru că există amenințări comune, și pentru că memoria istorică și viitorul comun, oricât ar încerca să îl prevină răuvoitorii noștri, de asemenea, comuni.