La ce-i trebuie lui Boris Johnson un război cu Rusia

Johnson întreprinde acum tentative disperate de a-și salva propria piele - scandalul legat de petrecerile de la reședința sa a ajuns prea departe.

de Aleksandr Habarov

Lucrurile stau cât se poate de prost pentru premierul britanic, dacă războiul este singura lui scăpare – deocamdată, un război imaginar. Săptămâna aceasta Boris Johnson intenționează s-o consacre Rusiei, lăsând la o parte problemele de acasă care demult nu-i mai aduc nicio bucurie. El are de gând să-i telefoneze lui Vladimir Putin, este dispus să dubleze contingentul militar britanic în Estonia și să extindă pachetul de sancțiuni pe care le-ar putea adopta Londra împotriva Rusiei.

Ministrul Afacerilor Externe, Elizabeth Truss, a primit sarcina să anunțe măsurile teribile. Șeful diplomației britanic, se pare, nu poate nicidecum să coboare de pe tancul pe care a pozat la frontiera cu Rusia. Cu o franchețe de artilerist, aceasta a promis la postul de televiziune Sky News o pedeapsă groaznică “pentru orice companie care prezintă interes pentru Kremlin”. Prezentatorul a întrebat-o dacă autoritățile britanice ar intenționa să confiște casele rușilor bogați din Londra (în Anglia este un subiect preferat de mai mulți ani), iar Elizabeth Truss a răspuns: “Nu excludem. Intenționăm să detaliem acum cine și cum va fi vizat de sancțiuni”.

Însă îndată ce întrebările au vizat agenda internă, groaznicul ministru a început să plutească: a spus ceva vag despre soarta Irlandei de Nord, care a devenit o barieră în relațiile cu Uniunea Europeană și s-a blocat definitive când a venit vorba despre situația din jurul prim-ministrului, invocând ipocrit faptul că toate gândurile sale ar fi ocupate de Rusia și Ucraina. De parcă nu ar fi interesată deloc de soarta șefului executivului britanic, locul căruia, teoretic, ar putea să-l ocupe cu multă plăcere.

Johnson întreprinde acum tentative disperate de a-și salva propria piele. Scandalul legat de petrecerile de la reședința acestuia a ajuns prea departe, însă în ajutorul lui a sărit Poliția londoneză. Săptămâna trecută Johnson a promis să publice raportul propriei sale subordinate, Sue Gray, care a investigat “cine cu cine a stat la masă, ce a băut și unde a stat”. Totul s-a schimbat după ce de treabă s-a apucat Scotland Yardul. Șeful Poliției, Cressida Dick, a declarant că subordonații ei îl vor interoga inclusiv pe prim-ministru, iar el a căzut de acord cu plăcere, pentru că următoarea cerință a comisarului a fost să nu fie date publicității detalii din raportul promis de Johnson. Este clar că investigațiile poliției vor dura luni în șir, iar acum prim-ministrul are nevoie ca niciodată de timp.

Pauza salvatoare trebuie să fie umplută însă cu ceva, în caz contrar aceasta va deveni una jenantă și fatală pentru Johnson: alegătorii se confruntă deja cu prețuri extrem de mari la gaz și energie electrică, din aprilie urmează o majorare a impozitelor. Iar în mai, în Marea Britanie vor avea loc alegeri locale în urma cărora va fi decisă soarta ulterioară a premierului. Și Johnson a decis să se scufunde până peste cap în problema ruso-ucraineană: este gata să trimită pe continent trupe și chiar să se pregătește de o vizită în Europa de Est.

Din toate părțile i se transmit sfaturi încurajatoare. “De această dată Putin trebuie să înțeleagă, în cazul în care va îndrăzni să atingă pe cineva din aliații NATO sau un membru neutru al Uniunii Europene, atunci vom lupta și ar trebuie să ne pregătim de pe acum”, scrie în The Times Jonathan Powell, fostul șef al aparatului premierului Tony Blair. Asta chiar dacă anume el ar trebuie să fie cel mai puțin vocal, deoarece a participat la o mare minciună, pentru a atrage Marea Britanie în invadarea Irakului. Metodele nu s-au schimbat deloc – rapoartele inventate ale serviciilor de spionaj, o campanie de proporții în presă. În ultimele săptămâni, jurnaliștii care alimentează isteriile în jurul Ucrainei și-au epuizat baza de fotografii: The Times publică repetat aceeași poză cu o gospodină ucraineană cu arma în mână, schimbându-i numele de familie. Ce mai contează? E important doar să pozele și să le promită să nu le dea nicio șansă rușilor.

Astăzi sunt cuprinși de isteria antirusească acolo unde există probleme electorale majore. Johnson și Biden au mari probleme în sondaje, Macron are alegeri prezidențiale în aprilie. Toți trebuie să-și găsească ocupații. Eforturile colective ale aliaților sunt îndreptate spre mobilizarea nemților, care au mari îndoieli în propriile forțe. Refuzând cu sfială să livreze arme Ucrainei, pentru că, chipurile, ar fi niște asocieri negative cu prima jumătate a secolului trecut, noul guvern al Germaniei a decis, totuși, să trimită niște căști.

Din partea Germaniei, evident, nu sunt așteptate căști, ci renunțarea la ”Nord Stream – 2”, pentru ca aceasta a-și aplica sie însăși lovitura. Cu îndemnuri la automutilare vin în primul rând Marea Britanie și SUA, care speră să-și rezolve propriile probleme, inclusiv din contul nemților.

Nu se știe dacă premierul britanic va reuși să evite pedeapsa în sânul propriului anturaj, încingând spiritele în jurul Rusiei.

În orice caz, stratagema nu este una nouă. A folosit-o cândva și Theresa May, când a promovat intens subiectul celor doi Skripal și a sancțiunilor antirusești. Lupta promisă de ea împotriva capitalului rusesc s-a încheiat fără glorie, doar cu stupidul refuz de a-i elibera viză lui Roman Abramovici. Pentru proprietarul Chelsea a fost ca o înțepătură de țânțar, în timp ce doamna May, suspinând, a părăsit reședința de premier.