Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Mirel Palada: Cum să mai avem încredere în UE?

© Inquam Photos / Octav GaneaMirel Palada
Mirel Palada - Sputnik Moldova-România, 1920, 12.01.2022
Abonare
Sociologul Mirel Palada face, la 15 ani de la aderarea României în UE, un rechizitoriu dur având ca subiect încrederea înșelată pe care am avut-o în Uniune.
BUCUREȘTI, 12 ian – Sputnik. Mirel Palada atrage atenția asupra faptului că Uniunea Europeană ne-a tratat în toată această perioadă ca pe niște cetățeni de rang secund.
Astfel, România nu a fost primită în Schengen, sub invocarea unor pretexte absurde, doar pentru a proteja interesele economice ale unei țări europene de ”mâna întâi”, ca Olanda. Subvențiile agricole pentru români sunt mult mai reduse decât cele pe care le primesc fermierii din vest.

„Adică cum: dreptate să fie, dar doar pentru căței? Noi, dacă sîntem săraci, trebuie să rămînem săraci? Tractoarele noastre consumă cumva mai puțină motorină decît ale voastre? Îngrășămintele chimice costă mai puțin decît la voi?

Țăranii noștri merită mai puțin decît ai voștri? Produsele agricole vestice să fie competitive pentru că sînt subvenționate mult mai generos, să le dea la o parte de pe raft pe cele românești?” se întreabă sociologul și scriitorul român.
Mirel Palada - Sputnik Moldova-România, 1920, 27.12.2021
Politică
Palada: Vor da vina pe ruși și chinezi ca să nu câștige suveraniștii alegerile în România?
Şi instrumentalizarea justiţiei şi aşa numitei lupte împotriva corupţiei, atrage atenţia analistului român. El aduce aminte de presiunile făcute de ambasadele occidentale pentru protejarea companiilor din ţările lor în detrimentul cetăţenilor şi statului român.
„Cum vreți să am încredere în UE, cînd ei ne acuză că sîntem corupți și că n-avem voie să influențăm economia, iar ei imediat ce se întîmplă ceva, hoarde de ambasadori se prăvălesc asupra oficialilor noștri, să facă presiune pe față, deșănțată pentru a-și privilegia firmele care comit infracțiuni în țara noastră, dar trebuie iertate, mereu iertate?
La ei nu-i mai zice corupție, la ei îi zice lobby. Ei au voie. Noi nu. Doar ei au voie să-și bage deștele în economie, să influențeze, să tragă sfori. Ei nu mai sînt penali. Ei sînt doar sistemici.”
Rechizitoriului ferm al lui Mirel Palada nu scapă nici infestarea ideologică impusă de funcționarii europeni tuturor cetățenilor din UE.
”N-am voie să mai mănînc carne de vită, trebuie să mă simt vinovat pentru asta. N-am voie să mai tai porcul, nici măcar să mai cresc porci, trebuie să mă simt vinovat pentru asta, primitiv și medieval.
N-am voie să mai fac foc cu lemne sau să dau foc la frunze în curte, că imediat sînt etichetat primitiv și medieval.
N-am voie să mai fiu heterosexual sau creștin, că deja o hoardă întreagă de sorosiști sar cu gura, să ne demonizeze, să practice ritualuri de superioritate morală și de shaming”, constată sociologul român.
Mirel Palada atrage atenţia că această situaţie nu va mai merge mult timp, că odată cu trecerea anilor au înţeles şi românii că nu am intrat în Uniunea Europeană ca slugi ci ca parteneri, că „dincolo de generozitatea dispreţuitoare şi selectivă” a UE, de pomeni date cu „condiţionări parşive” (făcând referire la condiţionările puse pentru fondurile europene), românii descoperă demnitatea şi încep să pretindă respectul.
Fluxul de știri
0